Monday, March 30, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


30 martie 2004
Azi e ziua lui Alexei, omul lui Dumnezeu. E ziua mea onomastică, vasăzică. Deşi i se mai zice şi Alexei cel cald, pare că nu vine primăvara, ci se întoarce iarna.

***


Călătoreau cu trenul. Se întorceau acasă cu cîţiva saci cu cartofi. Era 1946. Era foame. Printre copacii unei păduri din Ucraina apuseană, îşi făcuse loc o haită de umbre negre, aruncară căngi legate cu funii şi Vasile fu smuls de pe acoperişul trenului. Cînd îşi reveni, văzu nu departe de el un bărbat. Omul avea capul spart. Îi dădu lui Vasile un cartof şi acesta îl duse la gură. Pe la miezul nopţii, bărbatul îi întinse un obiect straniu. Nişte fluiere lipite unul de altul. Pînă dimineaţă, bărbatul se stinse. Vasile îl acoperi cu crengi şi o luă pe calea fierată în direcţia în care plecase trenul cu cartofii lui. Cînd nu mai putea merge, se aşeza, scotea fluierele şi sufla în ele. După multe zile de pribegie, putea scoate şi cîte o melodie din fluierele lui. Lîngă o mică haltă, întîlni un basarabean stors de puteri, care nu se mai putea deplasa. Vasile îi arătă instrumentul şi-i spuse că-l schimba pe ceva de-ale gurii. „Nu-l da, gemu bărbatul, e nai”. Acesta l-a învăţat pe Vasile să cînte la nai, iar acesta cerşea şi-i aducea hrană şi unchiului G.  

Saturday, March 28, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


28 martie 2003
Am fost la înmormîntarea mătuşii mele – Feodosia Chitic. Au fost, în familie, mătuşile Maria, Grăchina, Dusea, Feodosia, unchii Simeon şi Anton, tata. N-a rămas în viaţă nici unul. S-au întîlnit oare acolo, sus? Ştiu ceva despre noi?
            La înmormîntare, în Carahasani, i-am întîlnit pe verii şi verişoarele mele. Cu unii/unele din ei/ele ne revedem acum la un interval de 4-7-10 ani. Toţi/toate au copii mari, iar ei/ele… n-au întinerit nici un pic. Mda! Unchiul Serghei, bărbatul mătuşii Feodosia, abia merge. E foarte tulburat. Tot repeta întruna: „Am avut o soţie foarte bună”. A ajuns şi la o concluzie de axacal: „M-a lepădat Feodosia, fiindcă am devenit prea urît la faţă”. Ce va face unchiul Serghei singur? Fetele şi nepoţii i-s departe, nici neamuri nu prea are în sat, el fiind din Olăneşti. Ce-i drept, amîndoi au învăţat un sat întreg. Mătuşa Feodosia a lucrat în şcoală 47 de ani din cei 76 pe care i-a trăit. Am aflat că verişoarele Maria şi Ana, fetele mătuşii Dusea, au plecat la lucru în Italia. Vai de ţărişoara asta a noastră care pare a fi uitată de Dumnezeu. E normal să te întrebi: cine trăieşte bine în R. Moldova? Cui îi convine să fugărească din ţară toţi oamenii puternici şi viguroşi? Iar pe mătuşa Feodosia s-o odihnească Dumnezeu. Că a muncit mult pe Pămînt.


P.S.: Înainte să plecăm la înmormîntare, m-am interesat cum ajungem acolo. Majoritatea au profesii „libere”. Eu sunt încorsetat de lecţii. Am aflat că tatăl lui Ion Cernat se hrăneşte mai mult cu microbuzul său. Ion mi-a transmis mesajul lui taică-so: „La ora 12 e în faţa şcolii”. Le-am spus la mai mulţi şi le-am sugerat că n-ar fi mult să-i plătim omului cîte 5 lei tur-retur. Multora, cum se vede, le-a părut mult. Pînă la Carahasani e un drum de 4-5 km. Am mers încolo doar cu Valeriu şi soţia sa. Înapoi s-au urcat toate neamurile, microbuzul gîfîia. Ajunşi în sat, toţi au ieşit repede, uitîndu-se la mine (cît voi plăti). Dar domnul Cernat mi-a spus: „Nu pot lua bani de la dumneavoastră, m-a răsplăti Dumnezeu”… 

Thursday, March 26, 2015

Tuesday, March 24, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani


24 martie 2004

Omul plăcerilor cedează uşor în faţa greutăţilor.


24 martie 2005
Proştii se jertfesc, idioţii profită. 

Monday, March 23, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani


23 martie 2003
Dumnezeu, ca să-i arate omului cine e el cu adevărat, i-a dat bătrîneţea.
***
Ninge, ninge şi iar ninge. Baba Odochia încă trăieşte.
***
Americanii bombardează, ruşii o fac pe pacifiştii, iar noi… ca noi. Prindem un fulg în mînă şi ne topim împreună cu el.
***

În 1989 a căzut Zidul de la Berlin.



23 martie 2005
Extraordinar de repede trece timpul pe lîngă mine. Ori eu trec pe lîngă el…

Sunday, March 15, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an



15 martie 2004
Sofia se uită la cafeaua făcută de Sandu şi o face pe filosoful-poet:
            - Cafea cu ţigară
            te duce
            la mîntuială…


Saturday, March 14, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani



14 martie 2003
Mikel Chertudi, băiatul american pe care-l ajut să ne cunoască limba, a venit astăzi la noi cui o prietenă-compatrioată – Rebeca. Am lucrat tustrei două ore. Apoi am adus un pahar de vin şi-i cinsteam. Anatolie strigă şi-mi spune că mă cheamă Mihai la telefon. Mi-a spus despre „În gura foametei”, despre Sandu, despre dînsul, ispitit de mine. Se crede Mihai un cetăţean al Terrei, dar e legat de ţărîna de-acasă ca şi noi, ca şi mine. Sandu pare altfel, dar mi se pare că pozează. Ori, mai precis, vrea să pară teribilist, dar sufletul îi este-n „mărul lui Newton”, care se vrea căzut în chinuitul nostru „acasă”.

***


Poposeşte poştăriţa şi ne mai face o mare bucurie – o scrisoare de la Mihai. Fără să vreau, devin superstiţios: atîtea emoţii pozitive într-un timp aşa scurt cer şi ceva lucruri rele. Aşa-mi spune balanţa din mine. În scrisoarea sa, Mihai ne-a trimis şi două recenzii la cărţile lui Sandu, semnate de Mihai şi de Mihaela Ursa. Excelente. De fapt, lucrarea lui Mihai e mai mult un microstudiu. Ambele am fost publicate în „Vatra”, nr. 11-12, 2002. În curînd va apărea şi o carte de poezie de-a lui Mihai, la editura „Vinea”. Am citit cîteva poezii din cartea asta, cîteva au fost publicate şi-n „Contrafort”. Acolo Mihai pare un Cineva care explică lumea jucîndu-se”.



14 martie 2004
Stalin: „Nu contează cum se votează, contează cine numără voturile”.
***
A venit Sandu acasă.
***
Sigur că pe Putin îl vor alege ruşii. Ceilalţi candidează doar pentru a scrie în CV: „În 2004, a candidat pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse”. Interesant, cîţi îl vor ţar pe Puţin? Pe cîţi i-a cucerit? 

Wednesday, March 11, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani


11 martie 2003
            Am citit că au fost găsiţi prunci aruncaţi în tomberoane. Cel mai straşnic e că aceste (multe) tomberoane se aflau lîngă căminele Universităţii de Medicină…
            Gura satului zice că baba Vera, o bătrînă uitată de lume, care se descompune, încă vie fiind, într-o bojdeucă, în tinereţe şi-a îngropat copilul nou-născut. Era fată mare. Se temea de gura satului, de Dumnezeu nu-i păsa. Zice-se că suntem creştini. Citisem undeva că-n majoritatea ţărilor creştine nu-s case de copii. Fiindcă cei abandonaţi îs înfiaţi. Sunt înfiaţi şi la noi, dar, cînd devin o povară pentru mămici şi tătici, sunt abandonaţi în mijlocul drumului. Copiii sunt lăsaţi la maternitate, la bunici, în drum. Avem alte griji, trăim timpuri fierbinţi.
            Şi îmi amintesc de altceva. De Ludmila Bojoncă şi de soţul ei, Ilie. Al doilea lor copil, Boris, s-a născut fără un rinichi. L-au îngrijit cum au putut şi azi e voinic şi sănătos. Harnic, energic. E în clasa mea, a IX-a. Dar nenorocirea cea mare veni în casa lor odată cu naşterea celui de-al treilea copil. E paralizat. N-a făcut în viaţa lui nici un pas. Cînd era grav bolnav, Ludmilei i-au sugerat că ar fi mai bine să-l lase în mîinile morţii. Va scăpa de chinuri. Dar ea l-a salvat. Azi trăieşte, vorbeşte, gîndeşte, dar… în cărucior. Dar trăieşte! Cu fraţii. Cu părinţii.



  
11 martie 2006
O educatoare din Rusia punea skotch pe gura şi ochii copiilor, pentru a-i forţa să adoarmă.
            La noi o educatoare acţiona altfel: le arăta copiilor o andrea şi-i speria că cu ea îi va scoate ochii celui care-i va deschide în timpul orei de somn.  
 ***
 Telegramă:
Îmi trebuie urgent bani.
Răspuns:
            Şi nouă.