aici
Muzee şi arme. Revistă de înnodat sinapse
22 septembrie 2014
Gabriela
Hurezean
Basarabia
tragică, Basarabia tragicomică
Ultimele două
spectacole din turneul bucureștean al Naționalului din Chișinău sunt clădite pe
povești oarecum asemănătoare, dar tratate în chei diferite. Amândouă au ca
sorginte realități valabile pe ambele maluri ale Prutului.
Cu
inima-n gât, despre foame
De obicei, pentru a
scrie o cronicuță cât mai completă, mai notez câte ceva în timpul spectacolelor
(mă rog, fiind întuneric, scriu mai mult pe haine decât pe fițuici…). La „Copiii
foametei. Mărturii” n-am putut să notez nimic, am uitat de tot, chiar și de
nesimțitul care ne scotea ochii cu lumina celularului pe care nu-l închisese.
Alexei Vakulovski, autorul cărții „În Gura Foametei”, care stă la baza
spectacolului, s-a născut (3 octombrie 1949) într-o familie de români din satul
Antonești, URSS, și a murit la 19 mai 2006, tot în satul Antonești, Republica
Moldova. După încheierea studiilor la Chișinău, s-a întors în satul natal
pentru a preda limba română copiilor de aici. Și-a făcut o datorie de onoare
din a scrie și a lăsa posterității cea
mai tragică filă din istoria acelor locuri: foametea cumplită din anii 1946 –
1947. După război, a fost foamete și în România, bunica îmi povestea lucruri
cumplite, pe care le credeam ușor exagerate, dar ceea ce se povestește în „Copiii
Fometei” întrece orice închipuire și îți face sufletul să plângă cu lacrimi de
sânge. „Au trecut ani de la foamete, – scrie Vakulovski – dar consătenilor nu
li s-a potolit durerea. Ei nu se sfiesc când li se împăienjenesc ochii sau când
le tremură vocea. Uneori eram ispitit să cred că le iau o parte din povară, din
durere, că îi ajut într-un fel. Ei sunt copiii războiului și ai foametei, sunt
cei care au avut tăria, curajul și norocul să înfrunte acel coșmar și să rămână
oameni. De la ei am avea multe de învățat, dacă timpul nu le-ar fi dușman. Ei
nu acuză, ci povestesc.”
Montarea spectacolului,
o admirabilă creație a tinerei regizoare Luminița Țâcu, se remarcă prin
austeritatea mijloacelor de expresie, cu cât mai reținute, cu atât mai
cutremurătoare. Nouă actori de excepție – Doriana Zubcu-Mărginean, Snejana
Puică, Iurie Focșa, Iurie Radu, Draga-Dumitrița Drumi, Leo Rudenco, Diana
Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca – aduc pe scenă mărturiile
oamenilor din Antonești, pe care ciuma roșie încerca să-i extermine prin
înfometare. Activiștii sovietici cotrobăiau prin casele oamenilor și le luau
ultimul bob de grâu. „Eliberatorii” au „nivelat” clasele sociale aducându-i pe
toți la numitorul comun al sărăciei lucii, au măturat podurile caselor și i-au lăsat
pe oameni „cu dinții la stele”. E greu de imaginat astăzi că poți supraviețui
mâncând papură, scoarță de copaci, șobolani, ciori, vrăbii, pantofi,
oferindu-ți casa contra a două kilograme de pește sau, ca mamă, mâncându-ți
propriul copil! Cei nouă actori propun o răscolitoare demonstrație despre modul
în care momentele de suferință extremă transformă omul slab în bestie și omul
puternic în supraom.
„Dacă universul se
răsfrânge într-o picătură de rouă, – meditează Vakulovski – și foametea aceea
groaznică poate fi înțeleasă și simțită prin lacrima unei așezări omenești, a
satului meu, Antonești.” Diferența este că, atunci, se mai găseau oameni buni,
la care găseai înțelegere. Spectacolul se încheie cu o concluzie
înfricoșătoare:”Azi, nimeni nu iartă pe nimeni. Să nu dea Dumnezeu o foamete
peste noi!”
Găinari
de azi, ieri și alaltăieri
„Hronicul Găinarilor” se intitulează romanul lui
Aureliu Busuioc, dramatizat și regizat de neobositul Petru Hadârcă. Deși, în
aparență, totul e pură ficțiune, în profunzime stau pitulate adevăruri ce vin
din adâncurile istoriei (și a năravurilor) și sunt pe deplin valabile până în
ziua de azi. Maestrul Hadârcă a scris scenariul după carte, încercând să
dezvăluie „nucleul adevărului”. Explică marele actor/regizor: „Adevărul despre
cine suntem noi și despre pericolele ascunse în noi, care se pot declanșa
oricând. Căci în fiecare om zace și binele și răul, virtuțile și viciile,
noblețea și ticăloșia, și doar noi avem puterea de a alege calea pe care vrem
s-o urmăm. A recunoaște neajunsurile și slăbiciunile, a vorbi despre ele cu
umor este un pas sigur spre purificare morală și spirituală, este o șansă de a
deveni lucizi în gândire și fermi în acțiuni, pentru a nu accepta să fim
manipulați și conduși de găinari.”
Petru
Oistric îl interpretează pe șnapanul Panteleu, care și-a învățat câinele
(minunat Ghenadie Gâlcă în acest rol) să fure găinile de prin ogrăzile
țăranilor. Comunitatea cătunului îl respinge și exclude cu fermitate pe hoț,
administrându-i o bătaie soră cu moartea. Țiganca Parascheva – doftoreasă,
vrăjitoare și amatoare de amor liber – îi oferă fermecătoarei Mihaela
Strâmbeanu o partitură care îi pune în valoare magnetismul, energia și umorul.
În aceeași cheie a hazului de necaz au fost creați cei trei cronicari cu
coifuri înalte, de magicieni, prevăzute cu urechi mari, de căciuli rusești,
care îi fac să semene cu niște șoareci hazlii. Cronicarul timid i-a revenit lui
Vitalie Rusu, cronicarul filosof este interpretat de Emil Gaju iar cronicarul
ironic stârnește hohote de râs mulțumită neântrecutului Anatol Durbală,
distribuit și în rolul urmașului găinarului, Piotr Panteleevici.
Cu
mare artă și corozivă ironie, ni se arată cum rusificarea moldovenilor s-a
putut întâmpla exact speciei de găinari care nu se dădea în lături de la nimic
pentru a-și satisface propriile interese legate, îndeobște de conținutul
burții. Sătenii din cătunul Găinari – la la fel ca întreaga Basarabie – parcurg
târâș, grăpiș, o istorie care începe în 1812 și se poate încheia departe,
într-un viitor în care tot găinarii se vor aburca pe soclul puterii, așa cum
s-a întâmplat ieri, azi și, probabil, mâine.
În
roluri mai mici, dar pregnante prin expresivitatea interpretării, îi revedem pe Doriana Zubcu-Mărginean,
Draga-Dumitrița Drumi, Iurie Focșa, Alexandru Pleșca, Ion Mocanu, Iurie
Negoiță, Lilia Bejan, Mihai Zubcu, Ana Tkacenko ș.a. Orchestra de cameră a Teatrului
Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, dirijată de Veaceslav Boghean (care a
compus și muzica spectacolului)
acompaniază live cântările ce completează atmosfera. Superbe decorul
creat de Adrian Suruceanu și costumele Stelei Furdui.
.JPG)
.JPG)
