Alexei Vakulovski
Moartea lui Moş Gerilă
La adunarea SRL-ului ,,Să păşim înainte, că înainte era
mai bine” a fost rezolvată o singură întrebare: cine merită să fie în anul
acesta Moş Gerilă? Spre cinstea lucrătorilor, trebuie să vă spun că toţi vroiau
să ia tolba în spate. Ce n-am zice noi, dar să aduci o bucurie în ajun de Anul
Nou e un lucru mare, căci, mai ştii, oamenii te vor ţine minte un an întreg,
te-or pomeni de bine, poate… dar ce să mai întindem vorba?
După multe dezbateri, alegerea căzu pe căpăţîna lui
Pechea Doagă şi el radia. Nu se simţea omul chiar cel mai destoinic în tot
colectivul lor cimentat, dar argumentul principal era în favoarea lui. Pechea
avea o înfăţişare, ori un look, cum se zice acum, ce aduce cu bătrînul fermecat
din imaginaţia ţopîrlanilor: nişte mustăţi ţepene îi acopereau gura, un nas
impunător îi umbrea barba care încă nu avuse timp să crească pînă la măsura
trebuincioasă, dar cu vată se pot face minuni – vorba lui Michea Albu, bărbatul
felceriţei din sat.
Zis şi făcut. Au umplut cu daruri un sac mare şi l-au
aburcat într-o căruţă. Michea a luat hăţurile, Pechea se înţoli într-un cojoc
de culoare vînătă şi… fă bucurie oamenilor. O luară din partea de sus a
satului. La primul gospodar Michea a bătut la fereastra din susul casei, iar
Pechea a intrat pe uşa din jos şi efectul a fost uluitor. Copiii băteau din
palme, gazda chemă mult doriţii oaspeţi la masă, iar soţia lui privea
înmărmurită la barba sclipitoare a moşului. După vreo două-trei urări de bine,
Moş Gerilă trase un dans în casă de-i rămase urmele cizmelor parcă turnate în
bronz pe podea. Toţi erau veseli şi fericiţi, şi cînd ieşeau pe poartă, Michea
rosti mişcat:
- Măi,
parastasul mă-tii… da tu eşti artist!
Pechea
nu binevoi să răspundă.
Cam aşa le merse şi mai
departe: într-o casă i-au pus pe gospodari de bine la cale, în alta voiniceşte
au urat, în a treia – cu foc au dansat. Au împărţit ei veselie la dreapta şi la
stînga, dar, cum se vede, le-a fost scris să întîlnească şi greutăţi. Mă rog,
aşa-i viaţa. Bucuria le-a trecut în scîrbă atunci cînd unul din ei sună alarma:
- Opreşte, măi!
- Da ce-i, cumetre?
-
D-apoi nu vezi că s-a spart o roată la căruţă?
-
Ia-ti, bre, ce oameni! Azvîrl chiroane unde li se nimereşte.
-
Dacă-s fără iducaţie… N-ai o roată zapas?
-
Cum nu? Ştii doar unde lucrez eu.
I-au
salvat nişte pici care în luna aceea dusese la capăt studierea aprofundată a
,,Abecedarului”. Micii savanţi le-au lămurit eroilor noştri că roţile căruţei
lor nu se sparg măcar să baţi în ele cu un dinte de boroană. Că-s din fier.
Tare s-au mirat Pechea şi Michea de dezvoltarea precoce a tinerei generaţii.
Chiar începură să dezghioace veşnica întrebare a oului şi a găinii. Dar timpul
nu-i cruţa. S-au urnit înainte. Şi tot aşa, ieşind dintr-o casă şi intrînd în
alta, Pechea ajunse la adevărul că el, într-adevăr, e Moş Gerilă, iar lui
Michea începu să-i pară că el e Alba-ca-Zăpada. Şi, ca să-i fie mai uşor, s-a
descălţat de cizme şi o obială mai întinsă se ridicase la rangul de şorţuleţ.
Cînd
li s-a deschis următoarea uşă, Pechea a împărţit darurile şi începu să facă
nişte semne pe o hîrtie cu lista norocoşilor, cum se vede. Toţi l-au înconjurat
privindu-l cu respect, că nu vezi chiar în toată ziua un Moş Gerilă cărturar.
El răsuflă uşurat:
-
Mai trecem pe la o familie şi gata.
Bărbatul, de, ca
bărbatul, toarnă agheasmă de patruzeci de grade. După ce goli paharul, lui Moş
Gerilă i se păru că-i la nuntă şi a dat să-l azvîrle la pămînt întru sănătatea
şi fericirea tinerilor, cum văzuse el că se procedează într-un sat de caţapi,
dar nimeri în fereastră. Un val de aer rece şi umed intră în casă şi stăpînii
făcură feţe posomorîte.
- Asta-i boală cu leac,
preacinstiţi gospodari, glumi Pechea, nu mai staţi botoşi.
Dar fu nevoit să-şi ia
tălpăşiţa, căci stăpîna casei, auzind că boala-i cu leac, hotărî să înceapă
tratamentul.
Cînd au ajuns la ultima
casă, Michea a bătut la fereastra din jos, iar Pechea a vrut să intre prin uşa
din sus, dar acolo ea lipsea. Au hotărît s-o caute. Michea o căuta pe jos, iar
Pechea – pe sus. Ea apăru pe neaşteptate şi Moş Gerilă ateriză în mijlocul
casei. Pechea dezgropă ultimul cadou ce se tupilase la fundul sacului. Capul
casei l-a îmbrăţişat şi-l sălta în sus pe oaspetele drag, iar stăpîna casei îi
trăgea cizmele din picioare, lucru, de altfel, destul de anevoios. Copiii
ciripeau bucuroşi:
- Moş Gerilă! Moş Gerilă!
Iar moşul bolborosea un descîntec. Apoi
îşi aduse parcă ceva aminte şi strigă cu voce de căpcăun: ,,Micheeeeea!
Alllbaaaa!” şi se rezemă de podea. Capul casei se repezi după apă vie, iar
copiii plîngeau amar că la dînşii a murit Moş Gerilă. Mai mare blestem nici nu
se putea afla pe lumea asta… Iar barba, nepreţuita barbă a lui Moş Gerilă s-a
desprins de stăpîn şi a nimerit în mîinile unui flăcăuan de vreo trei ani şi
jumătate, care se dovedi a fi o fire inventivă de gospodar, căci a început a-şi
şterge încălţămintea cu ea. Aşa s-a făcut că vata atît de anevoios procurată de
la preaserioasa consoartă a lui Michea Albu a adus pînă la urmă un folos real,
pragmatic. Văzînd tragedia lui Moş Gerilă, Alba-ca-Zăpada în cel mai ruşinos
mod a dat bir cu fugiţii. A ajuns pînă la căruţă şi s-a prăvălit în ea.
Şi puteau să vadă
atunci oamenii cum pe drum, încet, doi cai duceau la grajd un om cu picioarele
goale care se tîrau prin omătul moale ce începu să plutească spre pămînt şi
care prevestea în noul an o roadă bogată.
La prima adunare a SRL-ului din anul
acesta a fost discutată iarăşi o singură întrebare: cum a apărut aşa
nitam-nisam şi Alba-ca-Zăpada? Vinovat l-au găsit pe brebantul de Moş Gerilă şi
în hotărîre au scris că pentru asemenea rol de răspundere Pechea nu-i bun.
Trebuie ales altul. Mai sănătos.
.JPG)
