azi, la Radio România Actualităţi.
emisiunea poate fi ascultată aici
Sunday, March 31, 2013
Thursday, March 21, 2013
Sunday, March 17, 2013
Wednesday, March 13, 2013
„Scrisul - în acelaşi timp călătorul şi drumul”
fragment de jurnal de Alexei Vakulovski în noul nr. Tiuk, www.tiuk.reea.net, care e pe internet,
aici
aici
Scriu: mergeau prin lanul de grîu, ţinîndu-se de mînă. Păreau că-s. Mă opresc. Răsuflu greu. Lasă-i să meargă prin grîu. Lasă-i să fie fericiţi. Măcar ei să. Dumneata înţelegi prea bine că eu i-aş putea face pe aceşti doi fericiţi nefericiţi. Căci ce-i fericirea în mîna unuia care scrie? E un act de voinţă, de dorinţă. Aş putea scrie: au ieşit dintr-un lan de grîu. Ea plîngea. El îşi... Dar n-o fac. Deci, mergeau prin lanul de grîu...
***
Scrisul meu are pentru mine un efect tămăduitor. Uneori nu ştiu cine e cauza şi cine-i efectul. Eu îmi dirijez scrisul sau scrisul mă îndreaptă pe mine spre ceva. Eu şi scrisul meu e una. E un tot întreg, e o sferă, e TAO: în acelaşi timp călătorul şi drumul.
***
Carte. Epistolă. Scrisoare. E un gest? E o punte? E o afirmare/confirmare? E o datorie plictisitoare ori o plăcere îndatoritoare? Cine-mi va spune ce e o scrisoare. Omul a scris sau omul scrie? Scrierea-i om sau omu-i o scriere. Suntem scriitori ori cititori. Cine pozează: cel care scrie sau cel care nu scrie? Mi-e milă de omul care n-a primit nici o scrisoare. Mă tem de omul care n-a scris nici o scrisoare.
***
Nu vreau să-l conving pe cineva că eu am dreptate. Sigur că eu am dreptate. Nu insist asupra faptului numai de aceea că-s convins de dreptatea mea.
Nu insista nici tu. Sigur că ai dreptate. Altfel nici nu poate fi. Fii nepăsător ca un sfinx cînd se vorbeşte despre dreptate. Eşti convins că dreptatea ta e-n degetul cel mic. Al tău. Aşa şi este.
Şi el are dreptate. Dreptatea lui. O ţine tot în degetul cel mic. Numai că în degetul lui cel mic. Cum altfel. Eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele – toţi avem dreptate. Suntem o lume de drepţi. Vai, ce ordine-i în această lume încropită numai din drepţi. Ne mîncăm fericiţi unul pe altul. Acesta-i dreptul nostru, al vostru, al lor, al lui, al ei, al tău şi al meu, dacă vrei.
***
Cu cît e mai înalt muntele, cu atît e mai mare dorinţa oamenilor de a i se sui în cap.
***
Între două fenomene trebuie să fie o punte de legătură. Între două lumi – o a treia, adesea de o importanţă mai mică. Între Eminescu şi Caragiale a fost o curvă – Veronica. Eminescu a cîntat-o. Caragiale a detestat-o. Noi o privim cum dorim. Totuşi, din curvă nu faci născătoare, din Magdalena nu iese Maria, deşi pe amîndouă Maria le cheamă. Ca să cînte, să judece, poeţilor durere le trebuie. Dar unde e depozitată durerea mai mult ca într-o curvă? Deci: trăiască curvele? curvele, curvele...
***
Uneori, gîndindu-mă la om, mă întreb: oare Dumnezeu ştie ce-a făcut?
Tuesday, March 5, 2013
mama Tiuk! la peretele Tiuk!
mă întreba poeta Sabina Comșa în interviul despre CenaKLUb Tiuk! dacă părinților le-ar plăcea să vină la un CenaKLUb TIUK... dar mai bine caut întrebarea decît s-o povestesc:
"Ştiu că ambii părinţi au fost profesori de limba şi literatura română. Credeţi că ei ar fi vrut să participe la CenaKLUb TIUK? Ce întrebare credeţi că le-ar adresa ei tinerilor scriitori?
- Tata ar fi vrut şi ar fi participat activ la întîlnirile Tiuk!, sunt sigur de asta; dar din păcate nu mai e posibil aşa ceva. Da, el ar fi pus cele mai incomode întrebări posibile, nu pentru că nu-i plăceau postmoderniştii, din contră, el era un 70-ist care citise cam tot ce s-a publicat (şi mai mult de atît), dar aşa era el – îi plăcea să te încerce, să te pună în cea mai incomodă situaţie şi se pricepea la asta al dracului de bine. Frate-meu a făcut un fel de concurs de înjurături cu prietena lui (între două cenacluri, cum ar veni); totul a fost OK pînă au cam terminat înjurăturile obişnuite şi el a trecut la înjurăturile lu’ tata. Atunci fata a cedat şi a izbucnit în plîns:)). Tata n-ar fi înjurat la cenaclu, fireşte, dar caracterizările, epitetele şi ironiile lui puteau fi mult mai dure(roase) decît înjurăturile la care fata aia a început să plîngă. Mama poate că va veni la o întîlnire, mi-ar fi plăcut dacă ar fi ajuns la una din întîlnirile de la Chişinău şi ar fi putut ajunge la FesTiuk şi ea, şi frate-meu, dar nu s-a prea circulat între ani între ţările surori, însă cînd va veni la Braşov poate că voi organiza o întîlnire Tiuk!, să vadă ce face fiu-so duminică seara la club."
Păi, iată, mama a ajuns la peretele Tiuk! din Rockstadt, era sîmbătă și duminică, exact cînd am avut CenaKLUb TIUK nr. 20, a trebuit să se întoarcă acasă, o așteptau elevii, cîinele, motanul...
da, tata a ajuns, cumva, duminică...
"Ştiu că ambii părinţi au fost profesori de limba şi literatura română. Credeţi că ei ar fi vrut să participe la CenaKLUb TIUK? Ce întrebare credeţi că le-ar adresa ei tinerilor scriitori?
- Tata ar fi vrut şi ar fi participat activ la întîlnirile Tiuk!, sunt sigur de asta; dar din păcate nu mai e posibil aşa ceva. Da, el ar fi pus cele mai incomode întrebări posibile, nu pentru că nu-i plăceau postmoderniştii, din contră, el era un 70-ist care citise cam tot ce s-a publicat (şi mai mult de atît), dar aşa era el – îi plăcea să te încerce, să te pună în cea mai incomodă situaţie şi se pricepea la asta al dracului de bine. Frate-meu a făcut un fel de concurs de înjurături cu prietena lui (între două cenacluri, cum ar veni); totul a fost OK pînă au cam terminat înjurăturile obişnuite şi el a trecut la înjurăturile lu’ tata. Atunci fata a cedat şi a izbucnit în plîns:)). Tata n-ar fi înjurat la cenaclu, fireşte, dar caracterizările, epitetele şi ironiile lui puteau fi mult mai dure(roase) decît înjurăturile la care fata aia a început să plîngă. Mama poate că va veni la o întîlnire, mi-ar fi plăcut dacă ar fi ajuns la una din întîlnirile de la Chişinău şi ar fi putut ajunge la FesTiuk şi ea, şi frate-meu, dar nu s-a prea circulat între ani între ţările surori, însă cînd va veni la Braşov poate că voi organiza o întîlnire Tiuk!, să vadă ce face fiu-so duminică seara la club."
Păi, iată, mama a ajuns la peretele Tiuk! din Rockstadt, era sîmbătă și duminică, exact cînd am avut CenaKLUb TIUK nr. 20, a trebuit să se întoarcă acasă, o așteptau elevii, cîinele, motanul...
da, tata a ajuns, cumva, duminică...
Subscribe to:
Posts (Atom)