Sunday, December 29, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

29 decembrie, 2003
      Seara a venit la noi Maria F. şi a întrebat:
- Azi e novîi god?
- Mai este pînă la anul nou. Mai sînt vreo două zile.
- Ehe-he! Da noi ne-am aşibit.
      Era ţol, lingvista.

Thursday, December 26, 2013

Cronică foarte bună despre ÎN GURA FOAMETEI, în Metaliteratura. Autor: Nina Corcinschi


METALITERATURĂ • Nr. 3–4 • 2013


NINA CORCINSCHI
Institutul de Filologie al AŞM

MĂRTURII DIN „GURA FOAMETEI”

ABSTRACT
Alexei Vakulovski’s Famine is a document-book about the terrible drama of 1946-
1947 famine, narrated by survivors of the scourge. They are the author’s villagers
from Antonesti. Helped and encouraged by the teacher of Romanian literature, Alexei
Vakulovski, the characters of the book have agreed to disclose the past, telling their
stories without bitterness, desire for revenge and without indictment. They tell, among
sighs, how they were deprived of the last crust of bread and how their children died
of hunger in their arms. This book is valuable because it brings into present the past
that we must take, with all its pain as well as with all the lessons it teaches.
Keywords: famine, death, poverty, suffering, bread.

Despre foametea din 1946-1947, organizată în Basarabia de regimul stalinist, mi-au
povestit mai întâi părinţii. Primul şoc a fost să aflu cum bunicul meu ascundea
grâul într-o adâncitură special amenajată a cuptorului, pe care repede o ocupau
cei 6 copii, încercând fără succes să înşele vigilenţa activiştilor veniţi să scotocească peste
tot în căutarea pâinii. Mama considera o minune supravieţuirea sa şi a fraţilor ei în acel
infern al foamei. Alt şoc l-am avut mai târziu, auzind „intelectuali” perorând cu patos că
n-a existat nicio foamete organizată, că de vină a fost doar anul secetos, dovadă a faptului
că maşina ideologică a manipulării sovietice a funcţionat ireproşabil şi pe termen lung.
Într-un astfel de context social, marcat de confuzii regretabile şi ignoranţă, importanţa
cercetărilor arhivistice, dar şi a memorialisticii care să susţină documentele e mai mult
decât necesară. Istoria orală, cu mărturiile victimelor acestui flagel ar avea chiar mai
multă credibilitate decât istoriografii care se întâmplă să ofere „descoperiri” şi versiuni
arhivistice adesea contradictorii, în funcţie de „culoarea” lor politică.
Pentru a face cât mai înţeleasă şi simţită cumplita dramă a foametei din 1946-1947,
Alexei Vakulovski, tatăl scriitorilor Mihail şi Alexandru Vakulovski, a dat publicităţii o
carte de memorii aparţinând consătenilor săi din Antoneşti, In gura foametei, apărută
în 2011, la Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, cu o prefaţă
de Flori Bălănescu.
Autorul a intenţionat să prezinte documentarul fenomenului din prima sursă şi a
organizat o serie de întâlniri cu cei trecuţi prin proba de foc a foamei, înregistrându-i
pe care şi unde i-a prins locul: în casa autorului, la şcoală, în casele lor, în lăcaşul primăriei,
pe malul iazului, în câmp etc. Îndemnaţi şi, mai ales, încurajaţi de profesorul
de literatură română, Alexei Vakulovski, personajele cărţii au consimţit să-şi dezvăluie
trecutul, povestind fără încrâncenare, fără dorinţă de răzbunare, fără rechizitoriu. Motivaţia
lor este doar neuitarea: „Să le deschidem ochii urmaşilor noştri, să le spunem tot
adevărul, chiar dacă acest adevăr muşcă. Chiar dacă acest adevăr doare” (Vasile Vakulovski).
Mărturiile în transmisie directă a supravieţuitorilor acestui calvar alcătuiesc un
scenariu terifiant. Din spusele lor aflăm, printre suspine, cum au fost lipsiţi de ultima
coajă de pâine şi cum le mureau copiii în braţe de foame. Aceşti oameni n-au putut fi
minţiţi că de vină a fost seceta: „A fost foamete. O foamete cruntă şi rea. Dacă nu ne-ar fi
măturat podurile, n-ar fi murit nici un om. Căci, după cum v-am spus, oamenii noştri
sunt deprinşi cu secetele şi ştiu a le învinge. Dar ne-au luat toată pâinea din casă. Ne-au
măturat podurile. Ne-au lăsat cu dinţii la stele… ”, povesteşte Grigore Moraru. Cu toţii
erau obligaţi să dea postavca de grâu la stat. Cei care nu aveau de unde da, erau bătuţi
şi chiar întemniţaţi. Deposedaţi de ultimele provizii, oamenii se vedeau nevoiţi să plece
în Ucraina, unde vindeau haine, covoare, ce le mai rămăsese prin case, în schimbul a
câtorva cartofi îngheţaţi sau a cerealelor. Unii se întorceau cu mâna goală, după ce erau
deposedaţi în tren de proviziile pe care le aduceau, alţii nici nu mai ajungeau la destinaţie,
fiind ucişi pe drum de bandiţi. Pentru cei rămaşi acasă, unica ieşire din situaţia în care
statul organizase un genocid, rămâneau „improvizaţiile” la disperare. Meniul zilnic este
greu de imaginat. „Mânca lumea ce găsea: şi cioroi, şi coji de copac, şi ţistari, şi papură…”,
povesteşte un consătean de-al autorului. Percepţia gastronomică a flămândului
cronic se schimbă. Pentru el devin comestibile şi chiar „gustoase” produsele pe care,
în condiţii normale, nu şi le-ar fi imaginat niciodată pe masa lui: „...Turtele făcute din
făină de papură ni se păreau tot aşa de bune ca cele coapte din făină de grâu. Scoicile
pe care le adunam din Nistru ni se păreau de frupt, iar peştele era ceva ieşit din comun,
era ceva extraordinar. Oamenii care aveau o vacă la casă se socoteau foarte bogaţi. Aşa şi
era. Laptele i-a scos pe mulţi din foamete. Aceia care au avut vaci n-au murit. Pe atunci
medicii ne recomandau să mâncăm chiar cioroi şi guzgani. Numai să ne salvăm cumva.
Mânca lumea grăunţe măcinate fără a le prepara într-un mod oarecare”. Mâncare devenea
până şi orice obiect care putea potoli cumva foamea. Încălţările din piele de animal
la nevoie ajungeau răcitură: „Am schimbat nişte grăunţe pe o farfurie de răcituri. Am
mâncat zeama şi când ne-am uitat din ce-s făcute răciturile, am îngheţat: erau drese din
opinci. Se cunoştea cusătura lor. Îngrunzătura aceea de opincă. Cine să n-o cunoască?
Dar le-am mâncat. Am ros şi pielea din care au fost făcute opincile. Am lins şi farfuria.
A fost bună răcitura. N-am ce zice. Poate să-ţi placă opinca, poate să nu-ţi placă, poţi s-o mănânci, poţi să n-o mănânci, dar dacă ţi-i a mânca, ce ai să faci? Să cauţi carne
de fazan? A?”. Atunci au apărut „feluri de mâncare” care ar impresiona până şi triburile
africane: jomul – un fel de tăieţei rezultaţi din deşeurile de sfeclă, de la fabrica de zahăr,
şirul – o fiertură rară din mălai, geandra – „un fel de plămădeală” preparată din făină
de papură şi puţină făină de grâu. Sărăcăcioase şi deloc apetisante, puţinele produse
disponibile erau incluse în toate combinaţiile posibile, doar să creeze aparenţele unei
mese şi să ţină cumva oamenii în viaţă. Mulţi însă nu le aveau nici pe acestea şi ajungeau
să moară sau să-şi iasă din minţi, pierzând orice discernământ. Pe unii foamea i-a
abrutizat, le-a întunecat minţile, aşa încât se pârau la selsovet, pentru a nu avea celălalt
o bucată de pâne mai mult, furau din casele apropiaţilor fără pic de jenă, se trădau, se
omorau şi chiar se mâncau între ei. Mărturiile oamenilor, dar şi documentele oficiale
atestă cazuri de canibalism şi necrofilie. „În Purcari o femeie şi-a mâncat copilul. A zis:
– Dragul mamei, vină mama să te lăie. L-a spălat şi l-a mâncat. Iată ce mame erau.
Ori iată ce face foamea din om. Nici nu ştiu ce să zic...”, povesteşte un personaj.
Formele pe care le poate lua umanitatea chinuindu-se la limita existenţei sunt oripilante.
Mama mâncându-şi fiul sau fiul lăsându-şi părintele slăbit în drum să se prăpădească de
foame, fraţii furându-şi unii de la alţii ultima fărâmă de mălai şi alte situaţii apocaliptice
de acest fel, arată clar cât de halucinantă poate deveni foamea. Dar au fost şi oameni, care,
în pofida greutăţilor, şi-au păstrat demnitatea umană şi au rezistat abrutizării. Eudochia
Oprea povesteşte cum un activist venit după cereale a reușit să ascundă de cei doi colegi
care-l însoţeau un tobultoc de grâu, pe care i l-a lăsat femeii pentru a-şi hrăni copiii. Un
alt personaj al cărţii, Ludmila Bacalov, oferă o altă lecţie de viaţă: „Odată a făcut mama
mămăligă şi am oprit din ea şi pentru băieţi, pentru Valentin şi Gică, căci pe ei îi aveam
atunci, să mănânce când se vor întoarce la amiază de la şcoală. Dar a intrat un ţigan în
casă, a văzut mămăliga pe sobă, a întins mâna şi a luat-o. Mama i-a ieşit în cale şi i-a zis:
– N-o lua pe toată, lasă băieţilor mei o bucată. Aşa şi au făcut: au împărţit bucata de
mămăligă. Omul acela a mâncat bucata sa, apoi a ieşit din casă. Mai târziu a murit el, dar
mama era mulţumită că şi-a făcut atunci pomană cu el, nu i-a luat mămăliga de la gură,
i-a dat şi lui o bucată”. Cei care s-au pomenit în confruntare cu acest dezastru au trebuit
să treacă un test al rezistenţei umane extrem de dur. Experienţele lor individuale sunt
diferite, dar toate au un element unificator: spaima în faţa unei morţi lente şi chinuitoare,
groaza de-aţi vedea apropiaţii murind de foame. Spaima foamei a marcat foarte mult
mentalul colectiv în perioada sovietică, evoluând în minciună, trădări, lăcomie, pâră,
dar şi slugărnicie, psihologie a captivităţii. Mărturiile personajelor lui Alexei Vakulovski
conturează un traseu cu semne de circulaţie bine definite şi călători instruiţi să ajungă
fără piedici la destinaţia prevăzută de „tătuca popoarelor”. Sistemul, care avea nevoie
de piuliţe perfecte pentru a funcţiona, n-a cruţat pe nimeni. Proiectul Kremlinului avea
prevederi clare pentru orice categorie socială, începând cu lichidarea intelectualilor şi
a celor mai vrednici gospodari prin deportare în Siberia, împuşcare şi întemniţare, şi
continuând cu înfometarea extremă a celorlalţi, pentru a-i face manipulabili şi a extermina
orice urmă de rezistenţă în ei. Imediat după foamete s-a recurs la colectivizarea
agriculturii, ca dovadă că planul stalinist a funcţionat perfect.
Povestirile din cartea lui Alexei Vakulovski aduc în vizor monstruozitatea unui regim criminal, dotat cu instrumente subversive de tortură şi manipulare şi surprind în acelaşi
timp aspecte de identitate naţională cu dinamici surprinzătoare ale relaţiilor interumane
şi modalităţi complexe de raportare a omului la sine şi la celălalt. Situaţiile limită
sunt radarul cel mai fidel al reprezentărilor conştiinţei colective la hotar cu instinctul
de conservare al unei comunităţi. Mărturisitorii nu exteriorizează doar amintirea unor
evenimente revolute, dar şi cumulul de emoţii care le-au trăit propria lor percepţie asupra
realităţii. Istoria obiectivă, regăsibilă în documente, se însoţeşte de cea subiectivă,
trăită, cu toate simţurile acutizate de o memorie vie. Povestirea în flux direct eliberează
victimele de reprezentări dureroase şi ajută la identificarea patternurilor care au determinat
conduite colective actuale şi care vin, pe de altă parte, să consolideze conştiinţa de sine
a societăţii. Nu întâmplător, cel mai demn şi mai vertical scriitor român basarabean,
Paul Goma, consideră că prin acţiunile de revizuiri, analize şi luări de atitudine la care
obligă, memoria este o axă a identităţii naţionale şi un garant al legitimării noastre în
istorie: „memoria, memoria, maica noastră ocrotitoare (atât cât poate), memoria, maica
noastră, mântuitoarea, memoria, ultimul recurs şi reazem, singura mângâiere, înainte
de a pleca încolo, dincolo... (Patimile după Piteşti, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999).
Literatura documentară românească are prin mărturiile din In gura foametei, dar şi
prin Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii de Paul Goma, Să nu ne răzbunaţi (Mărturii
despre suferinţele romanilor din Basarabia, adunate de monahul Moise), Cartea
foametei de Larisa şi Valeriu Turea şi alte cărţi care completează bibliografia modestă
dedicată fenomenului, un instrument preţios de readucere în actualitate a unui trecut
pe care trebuie să ni-l asumăm, cu toată durerea care se conţine în el, dar şi cu toate

învăţămintele ce le impune.

Wednesday, December 25, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

25 decembrie 2003
A trebuit să ningă şi a nins. Şi omătul s-a ridicat în jurul casei noastre mai mult de un metru.

            A trebuit să facem pîrtii şi am făcut. Am curăţat zăpada mai mult de jumătate de zi. Plăcută ocupaţie. Minunată chiar. Gică Curcubătă se ducea la fiică-sa, ne-a văzut ducînd omătul şi ne-a spus: 
            „Lăsaţi, că azi e azi”.

Thursday, December 19, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alţi ani

Bunicu' Vasile cu copiii: tata - în faţă, Svetlana şi Valeriu

„19 decembrie 2004
Ne-a sunat Mihai. Am mai pălăvrăgit. A întrebat ce mai face mătuşă-sa Svetlana, unchiu-său Valeriu, ne-a zis să le transmitem salutări. S. îi scrie lui Mihai o scrisoare. Ca întotdeauna – scrie despre cele bune, iar mie îmi rămîne cronica „VIP”-urilor şi… cronica neagră. Îi voi povesti cum Dumitru Cr. şi-a ucis soţia, cum Sîrbu l-a ucis pe Sîrbu… Întîmplări din viaţă…
            Întîmplări idioate, tîmpite.

19 decembrie 2005
Tată, îmi pare că în curînd ne vom întîlni. (În vis)”.

n.m.: 
pe 19 dec. 2005 a murit sora sa, Svetlana, dar cînd a scris în jurnal încă nu ştia, iar el a murit exact peste 5 luni, pe 19 mai 2006...  

Wednesday, December 18, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an:



18 decembrie 2003
Azi au îngropat-o pe măhăleanca noastră – Larisa Oprea. Am fost ieri la priveghi. Nici o jale. Pricina – ea moare de vreo 10 ani. Poate rudele au răsuflet uşurat: nu-i mai chinuie, şi pe ea nu se chinuie. Inima, ficatul, rărunchii. A avut 53 de ani. A fost.
            Totuşi are noroc: a murit înconjurată de soţ (bun-rău-bleg-tîmpit) (dar soţ) şi de copii.
            Normal, mă-ntreb: ce va fi cu mine?
            Şi mă liniştesc: treaba Sofiei, căci eu mă voi... duce, după toate probabilităţile, primul. O boare de linişte este.
***
            Unde sunteţi, bre Mihai şi Sandu? De ce nu scrieţi? Bată-vă şi să vă bată şi să vă tot bată cît veţi trăi norocul!

18 decembrie 2004
Noi nu suntem un popor
Suntem o durere.

Monday, December 16, 2013

din jurnalul lui Alexei Vakulovski

15 dec. 2003
Mama                    Mama                     Mama
        Am luat o pomană, nişte vin şi am plecat la muncă, la şcoală. După lecţii, i-am poftit pe fraţii Buric la mine în cabinet şi am prăznuit ziua mamei.
        Ea ar fi zis...
        Eu m-aş fi bucurat.
        Mama ar fi împlinit azi 69 de ani. S-a dus demult, în 31 octombrie 1985. Am urcat-o în ambulanţă, i-am promis că a doua zi o vizităm şi... am adus-o moartă acasă.
        Atunci mi s-a părut că a murit copilul din mine. Devenisem, credeam, matur, дядька; acum înţeleg: n-a fost să fie. Copilul din mine (aş vrea încă) n-a murit şi nu va muri niciodată.
        Eu mor fără copilul din mine. El – nu ştiu cum reacţionează în diferite situaţii. Rezultatul e unul – putem vieţui numai împreună.
***

        Nici o veste de la băieţi. Maica mamei lor de băieţi...

Wednesday, December 11, 2013

Noul nr. TIUK (39) e pe internet: www.tiuk.reea.net

Noul nr. TIUK (39) e pe net: www.tiuk.reea.net


Din cuprins:

AncheTiuk
Dave Gahan/Depeche Mode, spune:
„Îţi trec multe prin minte atunci cînd eşti pe scenă şi cînţi”.
Tu la ce te gîndeşti atunci cînd cînţi pe scenă?
Cu:
Mihnea Blidariu (Luna Amară), Eugen Brudaru (White Walls), Andy Ghost (Altar), Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Gix Black (Indian Fall), Mihai Mărgineanu, Sorin Moraru (Luna Amară), Eugen Nuțescu (Kumm), Misha Gâlcă (Travka), Artan (Timpuri Noi)

Antologie Tiuk!
Liviu Ioan Stoiciu, Restrîns la maximum (poezii)
Alexei Vakulovski, Călătoria lui Mihăieş la Polul Nord (proză)
Ruxandra Cesereanu, Nouă vieţi de pisică (poem)
Călin Torsan, Ultimul parastas (proză)
Cristina Nemerovschi, nymphette_dark99 (proză)
Iulian Ciocan, Visul editorului Vulpescu (proză)
Cosmin Perţa, Vizita (proză)
A. R. Deleanu, Sfîrşit de carieră (proză)

Cioclea
Eugen Cioclea. Bibliografia de pe pagina sa de fb
Eugen Cioclea, Dacă-i să mor (selecţie)
Eugen Cioclea, Poezii inedite
Mihail Vakulovski, Cioclea_vrea_să_distrugă_uniVersul.com (cronică)
Emilian Galaicu-Păun, Ce te mai poate încălzi, Eugen Cioclea?!
Alexandru Vakulovski, Supa lui Iisus

Bun de tipar
Moni Stănilă: Al 4-lea (roman)
10+ (antologie de proză Tiuk!)
Savatie Baştovoi: Învățăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (roman)
Veronica D. Niculescu: Simfonia animalieră (proză)
Aurelia Borzin: De-ale vieţuitoarelor (poezie)
Victor Ţvetov: Zile ticsite în microbuz (poezie)
Liliana Corobca: Cenzura pentru începători (monolog)

Dialoguri Tiuk!
Cristina Nemerovschi (m.vklvsk)
Raluca Lazarovici Vereș (m.vklvsk)
Liviu Mihai Bîrsan (Iulian Băicuş)
Paul Cristian Cordoş (Georgiana Tofoleanu)
Liviu Antonesei (m.vklvsk)

Show Recent Messages
de Moni STĂNILĂ
Alexandru Cosmescu
Andrei Mocuța
Alex Condrache

tiuKestionar

Bogdan Suceavă
Cristina Nemerovschi
Paul Vinicius

Poveştiuci pe bune
Liviu Ioan Stoiciu: Izgonirea poeziei şi întoarcerea ei pe furiş
Petronela Rotar: Pînă cînd moartea ne va despărţi (povestea tatuajului de pe omoplat)
Petronela Rotar: Alive (povestea unui tatuaj de cinci litere pe încheietura dreaptă)
Tudor Mureșanu: MdP – Post-Steam Punk-Book

Minute
de Veronica D. Niculescu
Alergînd în Sub Arini
La revedere, Sibiu!
Postare cu instalatori
Acasă
Bucurii obscene
Papuci

Pagini basarabene
Alexandru Vakulovski: Rusia pentru ruși sau Serghei s-a întors acasă
Moni Stănilă: Și eu am fost furat în…
Iulian Ciocan: Omul-de-curînd-chivernisit
Emilian Galaicu-Păun: D’ale embargoului
Gheorghe Erizanu: La început era bouț
Iulian Ciocan: Hau-hau pe orice stradă
Stănilă D. Monica: Gheena, scrisoare deschisă pentru Alex Condrache

LecTiuk!

Alexandru Vakulovski: Horă la eliminare (Vladimir Lorcenkov)
Emilian Galaicu-Păun: Kinderland (Liliana Corobca)
Veronica D. Niculescu: Iaşa şi Hazel – două dispariţii (Nabokov)
Gheorghe Erizanu: Aureliu Busuioc. Pactizînd cu diavolul
Alexandru Vakulovski: Mo Yan sau cît mai avem pînă la tradiţie
Mircea Ivănoiu: Un singur cer deasupra lor (Ruxandra Cesereanu)
Emilian Galaicu-Păun: Alice Munro (Prea multă fericire)
Alexandru Vakulovski: Cronicile lui Popescu (Ghenadie Popescu)
Emilian Galaicu-Păun: Portrete fără ramă (Nichita Danilov)
Anca-Elena Zaharia: Îmblînzitorul apelor (A.R. Deleanu)
Friedrich Michael: Experierea enstazei în poezia lui Cezar Ivănescu

Tatuaje
de Mihail VAKULOVSKI
Particulele elementare (Michel Houellebecq)
Acluofobia (A.R. Deleanu)
nymphette_dark99 (Cristinei Nemerovschi)
American Experience (Andrei Dósa)
Vizita (Cosmin Perţa)
Hituri celebre din epoca Showa (Ryu Murakami)
Un basarabean la Braşov (Dumitru Crudu)

OpinTiuk de lectură

de Sever GULEA
Prea multă fericire (Alice Munro)
Acluofobia (A.R.Deleanu)
Caz închis (Stelian Țurlea)
Cum să faci primul milion (Bogdan Costin)
Între două lumi (Adrian Sângeorzan)
Iov (Joseph Roth)
Proiectul Rosie (Graeme Simsion)
Războiul Z (Max Brooks)
Și hipopotamii au fiert în bazinul lor (Kerouac, Burroughs)
Zbor deasupra cuibului de cuci (Ken Kesey)

O apărut
Daniil Harms, „Iluzie optică” (Ratio et Revelatio)
Mihail Vakulovski, „Riduri” (CDPL)
Andrei Dósa, „American Experience” (CR)
Cosmin Perţa, „Vizita” (Herg Benet)
„Iarnă rusească” (Ratio et Revelatio)
Mihail Vakulovski, „Tinerii dintre milenii (Interviuri)” (Ratio et Revelatio)
Matei Vişniec, „Negustorul de începuturi de roman” (CR)
Prima dată (Art)
Alexandru Cosmescu, „Un spațiu blînd care mă primește cum m-ar îmbrățișa” (Cartier)
Anthologie de la poésie roumaine contemporaine. 1990 – 2013 (Tracus Arte)
Vasile Ernu, „Sînt un om de stînga” (Cartier)
Diana Corcan, „Un fel de cîine al universului mic” (Brumar)
Bianchi, Michon, Chiaranz, „Oameni şi animale” (Ratio et Revelatio)
Cătalin-Mihai Ştefan, „16 culise” (Tracus Arte)
Teleşpan, „Cimitirul” (Herg Benet)
Andrei Pogorilowski, „Nic Studeno. Al doilea cartuș” (CR)
Carmen Gheorghe, „Hamburgerul lui James Joyce” (Rao)
Iulian Sirbu, „Un detectiv cu uşoare dureri de cap” (Adenium)
Bogdan Costin, „Cum să faci primul milion” (CR)
Adrian Novac, „Eu, Seinfeld şi tumoarea” (Kido.ro)
Alexander Baumgarten, Vînătorul cu o singură săgeată” (Ratio et Revelatio)
Ioana Costa, „Antichităţile noastre” (Ratio et Revelatio)
V. Ivanov, M. Gerschenson, „Corespondenţa de la un colţ la altul” (Ratio et Revelatio)
Victor Cilincă, „Împăratul Gunoaielor” (Ratio et Revelatio)
Victor Cilincă, „Jihad” (Ratio et Revelatio)
Andrei Mocuța, Nu există cuvinte magice (Tracus Arte)

My3
Mihai Bădică: Ochii lui Toca și ceasurile mele de aur
Cristina Cîrstea: Style Gallery
George Mureşan: Mătuşă-mea, călăul
Diana Iepure: Balerina
Lilia Rufanda: Țara lui Bachus
Petronela Rotar: Căsuţa celor trei fetiţe
Octavian Perpelea: Oameni din cartierul Apărătorii Patriei
Cosmin Parghie: Maşina perfectă: omul
Ana Mănescu: Hanul lui Padoque
Carol Von Zeiden: Poema vinilului
George C. Dumitru: Ăsta nu sunt eu
Horia Siboiu: Uşa fără lacăt
Iulian Sîrbu: De vorbă cu soacra
Lucia Cuciureanu: Ora de după final

Traduceri Tiuk!
Daniil Harms, Iluzie optică (m.vklvsk)
Vladimir Nabokov, Darul (vera nclsc)
Gherman Sadulaev, Eu, cecenul (al.vklvsk)
Zahar Prilepin, Patologii (m.vklvsk)

CenaKLUb TIUK!
etc.

Lectură plăcută şi utilă!


Sunday, November 17, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, dar în alt an

„17 noiembrie 2003
            Omul nostru îşi împodobeşte casa cu obiecte de o reală rezistenţă artistică (uneori), apoi trece cu raiul în cuhne, unde atîrnă la ferestre perdelele demodate şi învechite, pune pe podea preşuri mîncate de molii, se aşează pe scaunele care se clatină de bătrîneţe, pune mîinile pe o masă care geme, se înveleşte cu o plapumă cîrpită, se îmbracă cu o haină azvîrlită de copiii lui şi… trăieşte împărăteşte. În casă îi duce uneori pe unii oaspeţi veniţi de departe. Şi intră de cele mai dese ori pe uşa laterală, căci cea din faţa casei nu se mai deschide cu una cu două. Casa devine un muzeu, iar stăpînii ei – nişte paznici.
            Nu-i (nu mă) pot condamna. Acolo-i duce sărăcia. Într-o cameră mică, cu o sobă în mijloc, e la mai cald. Doar soba înghite tot: şi lemn, şi papuc, şi… O cameră mică e mai uşor luminată de un bec, care nu muşcă mult din salariul rămas mult în urma coşului minim de consum. În cuhne e.

            Iar acţiunile unora cresc! – e o parafrază a unui cîntec cu culoare politică”.

Wednesday, November 13, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, dar în alt an

„13 noiembrie 2003
            În policlinica din Ştefan Vodă, îl văd pe Tolea Malancea, despre care mamă-sa spunea că iar a dispărut de acasă, a fugit. Anatolie se opreşte nu departe de mine, pune sacoşele pe un scaun şi merge aţă spre o uşă. Cînd trece pe lîngă mine, îi zic:
            - Noroc, Anatolie.
            - Mulţumesc. Numai noroc şi sănătate, îmi răspunde el cu aerul că nu mă recunoaşte (Poate că nici nu m-a cunoscut).
            Deschide uşa (WC-ului), vine la sacoşe, scoate nişte mere pline de glod, le scală şi începe să mănînce cu poftă. Apoi se ridică brusc în picioare, ascunde merele nemîncate şi intră într-un birou. De acolo auzii: „Tolin, aşteaptă în coridor”. Îl cunosc, vasăzică. El mai scoase nişte mere murdare, le spălă şi începu iarăşi să mănînce cu poftă...

***

În autobuz, lîngă şofer, citesc:
     „Pămîntul – ţăranilor,
     Uzinele – muncitorilor,
     Banii – şoferului!”
Cum să-ţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai lăsat măcar simţul umorului?!

***


Lîngă un suflet sănătos pare suportabil şi un trup păcătos”. 

Monday, November 11, 2013

Azi, din jurnalul lui Alexei Vakulovski, dar în alt an:

11 noiembrie 2003
            Mihai a plecat spre Braşov.
A stat/muncit acasă nouăsprezece zile. Carmina l-a sunat de două ori. Am încercat să cumpărăm lemne pentru foc, dar nimeni nu vinde. Aşa că Mihai şi-a suflecat mînecile şi a tăiat copacii bătrîni din grădină. I-a despicat şi i-a pus la adăpost. Posibil să ne ajungă iarna asta.

***
Ninge. Totul e alb… deşi sub omăt se zbuciumă apa.

***
Urrrra! Suntem cei mai bogaţi din Europa! Avem două uniuni ale scriitorilor, două limbi materne, două Crăciunuri, două mitropolii, două state garante, trei preşedinţi, trei miniştri ai culturii, trei ai educaţiei şi… trei bănuţi în buzunar…
Sigur, suntem cei mai bogaţi, fericiţi, prosperi, norocoşi etc. din Europa.
Am zis „din Europa”? De pe glob, oameni buni, de pe glob.
La noi – ca la nimeni: pe teritoriul dintre Nistru şi Prut trăiesc trei naţionalităţi – români, moldoveni şi rusofoni. Totul e clar, tovarăşilor domniţi? Cine-i rusofonul? Păi e rusul, e ucraineanul, evreul, găgăuzul, ţiganul, neamţul...

Friday, November 8, 2013

Afganii - Feodor Morari

În 2001 am făcut o carte de interviuri cu antonenii care au fost în războiul din Afganistan. Într-o vară, după care am început să am coşmaruri cu Afganistanul. Cartea mi-a fost repede luată de o editură, dar n-a mai apărut. N-o puteam da în altă parte, pentru că semnasem un contract. Se mai întâmplă şi-n Afganistan :) 

Acum aştept prefaţa şi-o eliberez. Încă n-am semnat cu nici o editură, cred că am să semnez doar după ce-o să apară :) Când am fost ultima oară în Antoneşti, l-am întâlnit pe Feodor Morari, unul dintre afgani. Nu l-am recunoscut.

 

Iată începutul interviului cu el:


tu, ciurka, vei merge în Afganistan!

(Interviu cu Feodor Morari - născut în comuna Antoneşti, judeţul Tighina pe data de 3 mai 1962. A lucrat ca tractorist. Şi-a făcut serviciul militar în Afganistan în perioada  noiembrie 1980 – iunie 1981)


Feodor Morari: M-am dus în armată pe 14 mai 1980. Am fost în ucebkă în Aşhabad şase luni şi de acolo mă mai duceam prin samovolkă (absenţă nemotivată), aşa-s soldaţii, prin samovolkă te mai duci, la astea, şi-a pus oleacă de pică comandirul companiei pe mine (râde) şi mi-a spus, că eram negruţ, mi-a spus ticălosul că: tu, ciurka (negroteiule: în general aşa li se zicea în URSS asiaticilor), vei merge în Afganistan! M-a lăsat ultimul din companie, deja venise toată tânăra completare şi într-o zi cică: moldovene, fuga în magazie, ia-ţi raţia de alimente uscate, rucsacul, de la platoul companiei a doua ia-l pe Braghin şi mergi în Afganistan! Ei, eu încă nu ştiam ce-i Afganistanul ăsta, nici nu prea îmi dam seama, tânăr… 

Thursday, November 7, 2013

DIN JURNALUL LUI ALEXEI VAKULOVSKI, AZI, DA-N ALT AN (2005)


***

de la o vreme văd lumea
cu ochii nou-născutului –
cu picioarele-
                       n sus
cu capu-
              n
                  j
                  o
                  s


Tuesday, October 8, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

8 octombrie 2003
Vis: unul împingea seringa în corpul său, dar pielea rezista, acul n-o putea străpunge. Atunci el luă un ciocan şi începu să bată; din spărturile făcute curgea sînge. El continua să bată. Zgomotul devenea tot mai puternic. El bătea. Sîngele curgea.


8 octombrie 2005
Vinul are gustul soarelui.

Petru Hadârcă în Antonești



La lansarea volumului de mărturii ale supraviețuitorilor, În gura foametei de Alexei Vakulovski, Petru Hadârcă a avut o lectură extraordinară.

Îi mulțumim că și-a găsit timp pentru cenaclul Republica, acolo unde a avut loc lansarea. Nu e ușor pentru un director de Teatru Național să-și împartă timpul. Îi mulțumim și-i rămânem recunoscători.

Iată lectura:


În eventualitatea unei lansări a volumului la Antonești, Petru Hadârcă a spus că ar veni cu plăcere. Dumnealui a mai fost la noi și-și amintește de Alexei Vakulovski. Mai departe noi trebuie să ne organizăm, ar fi frumos un eveniment în locul în care a fost scrisă cartea, de unde vin mărturiile.