Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, dar în alt an

„13 noiembrie 2003

            În policlinica din Ştefan Vodă, îl văd pe Tolea Malancea, despre care mamă-sa spunea că iar a dispărut de acasă, a fugit. Anatolie se opreşte nu departe de mine, pune sacoşele pe un scaun şi merge aţă spre o uşă. Cînd trece pe lîngă mine, îi zic:

            - Noroc, Anatolie.

            - Mulţumesc. Numai noroc şi sănătate, îmi răspunde el cu aerul că nu mă recunoaşte (Poate că nici nu m-a cunoscut).

            Deschide uşa (WC-ului), vine la sacoşe, scoate nişte mere pline de glod, le scală şi începe să mănînce cu poftă. Apoi se ridică brusc în picioare, ascunde merele nemîncate şi intră într-un birou. De acolo auzii: „Tolin, aşteaptă în coridor”. Îl cunosc, vasăzică. El mai scoase nişte mere murdare, le spălă şi începu iarăşi să mănînce cu poftă...

***

În autobuz, lîngă şofer, citesc:

     „Pămîntul – ţăranilor,

     Uzinele – muncitorilor,

     Banii – şoferului!”

Cum să-ţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai lăsat măcar simţul umorului?!

***

Lîngă un suflet sănătos pare suportabil şi un trup păcătos”.