Sunday, May 26, 2013

din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:

„26 mai 2003
X. avea un mare duşman. Vroia să scape de el. Dar D. era mai puternic. Întîmplător, se întîlneşte cu un tînăr pictor extraordinar. Acesta-i spune că este nevoit să picteze la pînzele sale, căci peisajele pictate de el îs nimicite de calamităţi naturale: inundaţii, secete, incendii etc. X. este străfulgerat de o idee:
- Portrete pictezi?
- Pictez, dar acum peisajul mă atrage mai mult.
X. se apropie sufleteşte de tînărul pictor. Îl atrage în compania lor şi pe D. Deoarece se apropie ziua de naştere a lui D., X. îl roagă pe pictor să-l picteze pe D. Această lucrare va fi cadoul lui X. Acceptă şi D.
Portretul e terminat la timp. După ziua sa de naştere, D. e cuprins de o boală incurabilă şi moare. X. şi ea privesc portretul răposatului şi discută:

      - Acum înţeleg de ce arta-i nemuritoare. El a murit, dar chipul lui va aminti tuturor de dînsul. Aş vrea să am şi eu portretul meu. Unde-i pictorul acela? întreabă ea”. 

Antoneni la Tîrgul Naţional al Cărţii de Poezie 2013, Bucureşti

Alexandru Vakulovski

Mihail Vakulovski

Moni Stănilă

Victor Malancea și Vitalie Colun vă salută





Salutări de pe strada ex-Florilor, actuala str. Alexei Vakulovski.

Thursday, May 23, 2013

din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


"23 mai 2003
Ne-a sunat Mihai. Lucrează în continuare la Institutul Român de Istorie Recentă. Vrea să se mute la Bucureşti. Hm.
Sandu se luptă cu examenele. O carte de-a lui a fost nominalizată la premiile României Literare.
Lui Mihai i-a apărut o carte de poezie. Mi-a promis că mi-o trimite cît mai curînd.
Bine, bine şi iar bine.

***
            Mihai nu poate accepta conduita comună. El mereu explodează. Nu va avea o soartă liniştită. Mă neliniştesc. Se zice că unul singur în mijlocul cîmpului nu-i luptător (rus.). Nu cred: omul e ori nu e luptător. Mama avea un caracter de luptător. Tata era mai mult un filosof. Un filosof, nu un palavragiu ca foarte mulţi dintre noi. Cu Mihai mă mîndresc şi… mă tem de soarta lui. Doresc să se bucure şi el de cele lumeşti: o familie trainică, un loc de lucru stabil, o casă, o masă, o soţie, nişte copii etc., etc.
            Sigur că-mi doresc nişte nepoţi, care m-ar face puţin-puţin mai copil. Ce poate fi mai minunat?

23 mai 2005
Văd la TVR 1: S-au întors acasă. E vorba de ziariştii sechestraţi români în Irak. Bine. Clar. Dar ce se ascunde după faţa asta? Cine-au fost răpitorii? Cum s-a putut realiza eliberarea?
            Cum? Ce? De ce?”

Wednesday, May 22, 2013

"În gura foametei (mărturii ale supravieţuitorilor)" de Alexei Vakulovski (ediţia a II-a)

Prima ediţie a volumului "În gura foametei (mărturii ale supravieţuitorilor)" de Alexei Vakulovski s-a epuizat în foarte scurt timp de la apariţie, dar a apărut ediţia a II-a, la editura bucureşteană TRACUS ARTE.
Coperta - de Mugur Grosu,
lucrarea de pe copertă: Silviu Oravitzan


Prima lansare a acestei ediţii - la CDPL Fest 12, pe 1 iunie, la Club A, Bucureşti

Sunday, May 19, 2013

Alexei Vakulovski (3 oct. 1949 - 19 mai 2006)



„din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:
19 mai 2004
Mi-au venit o mulţime de oaspeţi. Îi invit în casă. Dar nu e casa mea. E anexa casei mele, acea anexă pe care o văd deseori – numai în vis. Camere nepopulate, fără viaţă, parcă. Parcă ar fi nişte săli de expoziţie. E casa mea cea necunoscută şi rece. Dar e a mea.
            Ieşim afară. Privim ceva: un concert? un spectacol? Ceva nedefinit. Simt un miros de nelinişte. Ies din teatrul de vară şi văd alături o vale din care ies aburi… de carbit? De o substanţă necunoscută. Precis. Încerc să precizez ceva şi simt că mă cufund în pămîntul care fierbe. Fierbe şi mă trage ca o mlaştină. Cineva îmi întinde o creangă. O apuc şi ies. Zîmbesc salvatorului meu – o femeie cunoscută-necunoscută. Ieşim la şosea, oprim o maşină şi pornim undeva. Încerc să-i mulţumesc salvatoarei, dar ea dispăru”.