Soba din Antonești, Vladimir Lorcenkov și timpul

Jarul pe care îl vedeți în afiș e din soba din Antonești, pe care toți vecinii au sfătuit-o pe mama s-o dărâme când și-a pus centrală.

În această sobă se fac cele mai bune plăcinte. Căldura pe care o dă nu se compară cu cea de la centrală. Mai nou, se pricepe și la afișe.

Și vă invită la o lectură a lui Vladimir Lorcenkov la Republica. Nu vă îmbrăcați vineri gros, va fi cald.

Pagina evenimentului pe fb aici

"Moartea lui Moş Gerilă" de Alexei Vakulovski

             La adunarea SRL-ului ,,Să păşim înainte, că înainte era mai bine” a fost rezolvată o singură întrebare: cine merită să fie în anul acesta Moş Gerilă? Spre cinstea lucrătorilor, trebuie să vă spun că toţi vroiau să ia tolba în spate. Ce n-am zice noi, dar să aduci o bucurie în ajun de Anul Nou e un lucru mare, căci, mai ştii, oamenii te vor ţine minte un an întreg, te-or pomeni de bine, poate…dar ce să mai întindem vorba?

            După multe dezbateri, alegerea căzu pe căpăţîna lui Pechea Doagă şi el radia. Nu se simţea omul chiar cel mai destoinic în tot colectivul lor cimentat, dar argumentul principal era în favoarea lui. Pechea avea o înfăţişare, ori un look, cum se zice acum, ce aduce cu bătrînul fermecat din imaginaţia ţopîrlanilor: nişte mustăţi ţapene îi acopereau gura, un nas impunător îi umbrea barba care încă nu avuse timp să crească pînă la măsura trebuincioasă, dar cu vată se pot face minuni – vorba lui Michea Albu, bărbatul felceriţei din sat.

            Zis şi făcut. Au umplut cu daruri un sac mare şi l-au aburcat într-o căruţă. Michea a luat hăţurile, Pechea se înţoli într-un cojoc de culoare vînătă şi… fă bucurie oamenilor. O luară din partea de sus a satului. La primul gospodar Michea a bătut la fereastra din susul casei, iar Pechea a intrat pe uşa din jos şi efectul a fost uluitor. Copiii băteau din palme, gazda chemă mult doriţii oaspeţi la masă, iar soţia lui privea înmărmurită la barba sclipitoare a moşului. După vreo două-trei urări de bine, Moş Gerilă trase un dans în casă de-i rămase urmele cizmelor parcă turnate în bronz pe podea. Toţi erau veseli şi fericiţi, şi cînd ieşeau pe poartă, Michea rosti mişcat:

- Măi, parastasul mă-tii… da tu eşti artist!

Pechea nu binevoi să răspundă.

Cam aşa le merse şi mai departe: într-o casă i-au pus pe gospodari de bine la cale, în alta voiniceşte au urat, în a treia – cu foc au dansat. Au împărţit ei veselie la dreapta şi la stînga, dar, cum se vede, le-a fost scris să întîlnească şi greutăţi. Mă rog, aşa-i viaţa. Bucuria le-a trecut în scîrbă atunci cînd unul din ei sună alarma:

- Opreşte, măi!

- Da ce-i, cumetre?

- D-apoi nu vezi că s-a spart o roată la căruţă?

- Ia-ti, bre, ce oameni! Azvîrl chiroane unde li se nimereşte.

- Dacă-s fără iducaţie… N-ai o roată zapas?

- Cum nu? Ştii doar unde lucrez eu.

I-au salvat nişte pici care în luna aceea duse la capăt studierea aprofundată a ,,Abecedarului”. Micii savanţi le-au lămurit eroilor noştri că roţile căruţei lor nu se sparg măcar să baţi în ele cu un dinte de boroană. Că-s din fier. Tare s-au mirat Pechea şi Michea de dezvoltarea precoce a tinerei generaţii. Chiar începură să dezghioace veşnica întrebare a oului şi a găinii. Dar timpul nu-i cruţa. S-au urnit înainte. Şi tot aşa, ieşind dintr-o casă şi intrînd în alta, Pechea ajunse la adevărul că el, într-adevăr, e Moş Gerilă, iar lui Michea începu să-i pară că el e Alba-ca-Zăpada. Şi, ca să-i fie mai uşor, s-a descălţat din cizme şi o obială mai întinsă se ridicase la rangul de şorţuleţ.

Cînd li s-a deschis următoarea uşă, Pechea a împărţit darurile şi începu se facă nişte semne pe o hîrtie cu lista norocoşilor, cum se vede. Toţi l-au înconjurat privindu-l cu respect, că nu vezi chiar în toată ziua un Moş Gerilă cărturar. El răsuflă uşurat:

- Mai trecem pe la o familie şi gata.

Bărbatul, de, ca bărbatul, toarnă agheazmă de patruzeci de grade. După ce goli paharul, lui Moş Gerilă i se păru că-i la nuntă şi a dat să-l azvîrle la pămînt întru sănătatea şi fericirea tinerilor cum văzuse el că se procedează într-un sat de caţapi, dar nimeri în fereastră. Un val de aer rece şi umed intră în casă şi stăpînii făcură feţe posomorîte.

- Asta-i boală cu leac, preacinstiţi gospodari, glumi Pechea, nu mai staţi botoşi.

Dar fu nevoit să-şi ia tălpăşiţa, căci stăpîna casei, auzind că boală-i cu leac, hotărî să înceapă tratamentul.

Cînd au ajuns la ultima casă, Michea a bătut la fereastra din jos, iar Pechea a vrut să intre prin uşa din sus, dar acolo ea lipsea. Au hotărît s-o caute. Michea o căuta pe jos, iar Pechea – pe sus. Ea apăru pe neaşteptate şi Moş Gerilă ateriză în mijlocul casei. Pechea dezgropă ultimul cadou ce se tupilase la fundul sacului. Capul casei l-a îmbrăţişat şi-l sălta în sus pe oaspetele drag, iar stăpîna casei îi trăgea cizmele din picioare, lucru, de altfel, destul de anevoios. Copiii ciripeau bucuroşi:

        - Moş Gerilă! Moş Gerilă! Iar moşul bolborosea un descîntec. Apoi îşi aduse parcă ceva aminte şi strigă cu voce de căpcăun: ,,Micheeeeea! Alllbaaaa!” şi se rezemă de podea. Capul casei se repezi după apă vie, iar copiii plîngeau amar că la dînşii a murit Moş Gerilă. Mai mare blestem nici nu se putea afla pe lumea asta… Iar barba, nepreţuită barbă a lui Moş Gerilă s-a desprins de stăpîn şi a nimerit în mîinile unui flăcăuan de vreo trei ani şi jumătate care se dovedi a fi o fire inventivă de gospodar, căci a început a-şi şterge încălţămintea cu ea. Aşa s-a făcut că vata atît de anevoios procurată de la preaserioasa consoartă a lui Michea Albu a adus pînă la urmă un folos real, pragmatic. Văzînd tragedia lui Moş Gerilă, Alba-ca-Zăpada în cel mai ruşinos mod a dat bir cu fugiţii. A ajuns pînă la căruţă şi s-a prăvălit în ea.

Şi puteau să vadă atunci oamenii cum pe drum, încet, doi cai duceau la grajd un om cu picioarele goale care se tîrau prin omătul moale ce începu să plutească spre pămînt şi care prevestea în noul an o roadă bogată.

La prima adunare a SRL-ului din anul acesta a fost discutată iarăşi o singură întrebare: cum a apărut aşa nitam-nisam şi Alba-ca-Zăpada? Vinovat l-au găsit pe brebantul de Moş Gerilă şi în hotărire au scris că pentru asemenea rol de răspundere Pechea nu-i bun. Trebuie ales altul. Mai sănătos.

SERBARE CU RITUAL de Alexei Vakulovski

             

Ce n-ar vorbi lumea, dar omul e o fiinţă extraordinar de originală. Eu încă n-am întîlnit doi reprezentanţi ai speţei umane înzestraţi cu aceleaşi calităţi. Şi deoarece ne aflăm în prag de nou an, vreau să vă povestesc despre prietenul meu Vsevolod Căpăţină, om erudit şi sociabil. Camaradul Vsevolod face parte din acea rară specie de oameni, care ştiu cu siguranţă că zilele noi aduc bucurii noi. Pregătindu-se de revelion, el a frunzărit cîteva enciclopedii, nişte lucrări solide de-ale folcloriştilor şi, înarmat pînă în dinţi cu înţelepciune, a intrat în casa de cultură. Şi nu s-a îmbrăcat cu costumul său de gală adus de un verişor-marinar tocmai din Veneţia, ci, conştient de adevărul că în seara de revelion la unele popoare sunt răspîndite jocurile cu travestitul, şi-a înfăşurat în jurul capului o bucată de pătură pufoasă, a îmbrăcat o pereche de şalvari şi s-a prefăcut într-un turc sadea. Deoarece luna ianuarie e denumită în cinstea lui Ianus, zeul porţilor şi uşilor, stimabilul Căpăţînă, intrînd în hol, se închină în faţa uşii, apoi o izbi cu piciorul, demonstrînd astfel că ştie obiceiurile de pe vremea lui Iulius Caesar şi, totodată, ca om contemporan ce este, le dispreţuieşte total. Clar ca bună ziua, prietenul Vsevolod n-a venit primul la serbare, dar a întîrziat în limitele cuviinţei. Aşa că o sală întreagă a avut fericita ocazie de a-i aprecia tezaurul de informaţii. El hotărî să-i lase pe toţi în urmă şi, conform unei datini din Birmania, înşfăcă o căldare cu apă şi, stropind spectatorii, le ură viaţă îndelungată şi liniştită. Uitase numai că în ţara aceea îndepărtată revelionul vine în aprilie, după perioada ploilor torenţiale, aşa că acolo un strop de apă e binevenit, iar la noi, în miezul iernii, brrr! Îl readuse la realitate un flăcăuan care, cunoscînd numai legile pămîntului, îl smunci o dată de piept că bietul Căpăţină mai era să ragă ca buhaiul din prea frumoasele noastre urături. Memoria lui fenomenală îi semnală că în buzunar are un cărbune şi o scrumbie învelite în polietilenă – datină adusă de pe meleagurile scoţienilor, aşa că azvîrli mangalul în direcţia flăcăului cu apucături de haiduc, vrînd, probabil, să-i spună că anume cărbunele simbolizează căldura. Nu reuşi să scoată şi scrumbia, simbol al belşugului, căci fu nevoit să caute izbăvire într-un horn, pe unde, conform spuselor ţăranilor italieni, intră zîna Befana şi pune mici daruri în ghetele copiilor. Horn în casa de cultură nu era. Aşa că bietul Căpăţînă fu nevoit să facă un salt peste cap şi un pantof de-al lui zbură peste umăr căzînd cu vîrful spre uşă (în Norvegia acest gest le-ar sugera fetelor că în casa lor va fi nuntă). Vsevolod a înţeles că nu-i va fi dat să rămînă celibatar. Deci urma să-şi aleagă o zînă, o floare, o superbă fiinţă cum n-a mai văzut nimeni din moşi-strămoşi, căci nu în zadar i-au zis oamenii Căpăţînă. Roti capul după acele ceasornicului, dar întîlni numai priviri încruntate şi instinctul de autoapărare îi dictă să-şi găsească un refugiu, căci la multe te poţi aştepta de la nişte oameni înfuriaţi. Dar… slavă capului plin de informaţii! Creierul lui, computer supermodern, îi şopti că în mitologia popoarelor care au vieţuit între păduri (celţii, bunăoară, slavii, germanii, triburile din Africa Ecuatorială şi din bazinul fluviului Amazon) credeau că arborii, şi mai ales brazii, sunt înzestraţi cu putere magică. Aşadar, salvarea era în brad. Pînă a ajunge lîngă Alba-ca Zăpada, îl trînti la podea pe Moş-Gerilă, obicei nemaiîntîlnit deocamdată nici la un popor civilizat. Forţele întunericului se apropiau de dînsul încet, dar sigur.

            Vsevolod, înfricoşat, îngînă:

-          Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mînaţi,

Lîngă boi v-alăturaţi

Şi cuvîntu-mi ascultaţi…

Rezultatul aşteptat întîrzia şi el, văzînd că puterea fermecată a cuvîntului nu alungă forţa necuratului, hotărî să aducă jertfe pentru a îmbuna spiritele. Victima deveni capătul păturii făcut turban, aruncat pe o creangă de brad. Toţi priveau nedumeriţi, nepricepînd unde a dispărut turcul şotios, iar Vsevolod Căpăţînă sări spre uşă declamînd cu avînt:

-          Roata, măi!

- Hăi! Hăi! îi răspunseră chiar şi pereţii lăcaşului de cultură, iar eroul nostru enciclopedist dădu bir cu fugiţii.

            Acasă, părinţii l-au poftit la masă cu bucate alese: răcituri de cocoş, cartofi cu carne de raţă, gîscă umplută… Dar eruditul Vsevolod le-a lămurit că, după un sănătos obicei al ungurilor, la masa de revelion nu se servesc mîncăruri pregătite din pasăre, căci împreună cu asemenea vietate poate să zboare şi fericirea din casă. Altă vorbă e un purcel, îşi încheie el monologul şi puse mîna pe cuţit, iar sărmanilor părinţi li se înnodă limba în gură, speriindu-se că feciorul vrea să taie porcul. Spaima lor, însă, n-avea nici un suport real. Amicul nostru Vsevolod Căpăţână mai şterse colbul de pe o uitată datină: începu să mănînce usturoi.

            După un pic de reculegere, rezumă:

-          Las’ că nu mai moare nimeni din asta. Mîine mă duc cu semănatul.

Şi se va duce. Numaidecît se va duce. Iar noi vă spunem:

- La anul şi la mulţi ani!

profii de literatură-n cancelaria şcolii din sat

Alexei şi Sofia Vakulovski, profesori de limba şi literatura română, la şcoala din Antoneşti, în primii ani de după absolvirea Facultăţii de Filologie, Universitatea de Stat din Chişinău. Anii '70 (cam '73)

fotorafie din anii 50. În părţi - fraţii Vakulovski, sora lor - în mijloc

Alexandru Vakulovski, traducere în limba cehă

Aici: http://www.iliteratura.cz/Clanek/28735/vakulovski-alexandru-oedip-regele-mamei-lui-freud

Alexandru Vakulovski: Oedip regele mamei lui Freud (Oidipus, král Freudovy matky), Aula, Brašov, 2002

Báseň o nohou

1
je dvanáct hodin je hodina kdy studentské koleje zamykají a já musím odejít od bratra štěstí neexistuje říká nějaký kluk jedné hezké holce proč se neptám a jdu dál je dvanáct hodin v noci a je tak pěkně ulice mě znají a nebojí se jít takhle pozdě v noci se mnou na procházku obklopují mě ze všech stran a já jim vyprávím o divadle života a smrti
2
hýčkali mě jako dítě proto jsem teď tak unavená proto už nepoznávám rodiče když jsem se narodila tátovi bylo mu dvacet devět a teď je moc starý aby byl mým otcem a já jsem řekla mihaiovi brácho nechtěl bys ty být mým tátou? má na to správný věk a já jsem jeho první dítě je mladší než táta kterého nenapadlo mě taky udělat svým prvním dítětem
3
i když je bratr mým tátou musím se vrátit domů doma je moje utkvělá představa a všichni si myslí že tam kde spí je doma
4
o samotě se mluví jen v samotě můj přítel mě zve do literárního kroužku kde se tančí na hrobech a zpívá o samotě chceš abychom my dva spolu založili kroužek ptá se mě a pokračuje budeme v samotě dva budeme číst básně o samotě budeme pít vodku budeme kouřit ne říká ona chci být radši sama
5
je včera je dvanáct hodin a já se vracím s ní od jiné k tátovi ona souhlasila že bude mou matkou ale předtím mi vynadala vyprávím jí jak moc mě pobavily hroudy padající na rakev babičky tenkrát byl táta mladý silný a já jsem ještě nemyslel na jiného tátu tenkrát můj táta plakal a slzy padaly na víko rakve proč mi nevěříš že se mi stýská po babičce chceš být mou babičkou?
6
máma dodnes nepochopí jak můžu být tak nepořádný a házet šaty na zem nebo spát oblečený proč se mám namáhat je lepší spát a přivolat ve snu babičku a pokolikáté už aby mě sama šťastně vedla měkkýma bílýma vrásčitýma ručkama aby mi umyla ruce
7
mami teď na to máš už léta nechceš být mojí babičkou?
8
nezlob se tati vynadej mi když se k tobě vrátím když praštím pěstí do stolu a řeknu ti že jsi prase a že na tebe kašlu nezlob se vynadej mi vynadám ti taky vynadej mi a budeme zase kamarádi
9
ještě píšeš zeptala se mě dneska jedna holka a přitom se měnila z babičky v mámu ještě píšeš řekla a proměnila z housenky v motýla a také odletěla

10
dnes jsem se vrátil a našel tátu mrtvého dneska jsem se vrátil a našel mámu mrtvou dneska tráva přikryla červy z mršin prarodičů dnes jsem se vrátil domů a našel všechny tak mrtvé
11
dnes jsi mi povídal o smrti když jsi byl vedle mne povídal jsi mi o samotě a já už tě nesnáším a každý atom ve mně křičí: VYPADNI
12
dneska jsem se stal pokrevním bratrem s mrtvým má krev se smísila s jeho krví mé tělo vstoupilo do jeho těla jeho tělo vstoupilo do mého otevírám si žíly jako vlněnou přízi vytrhávám je a vrhám je Ježíši k tvým nohám
13
ulice města se rozpalují jako žíly žíly jsou jako ulice ulice jsou jako žížaly znám je všechny je hodina kdy se vracím domů a nikoho tam nenajdu
0
vykřikl jsem POZOR a táta a máma a děda a babička se vyrovnali do řady provedli vpravo hleď všichni mrtví se vytřeštěně dívají na mne který je už ani nevnímá

Báseň o aneb Možná že už jsi umřel

TATI
ty
jsi měl
přijet
dnes
sem do města

TY jsi měl
přijít
DNES ke MNĚ

ale

Tati
čekala jsem
že přijdeš dnes do města a
odvezeš mě domů

pospěš si
řekl mi bratr
dneska
má přijet táta

dneska
můj přítel odešel
a já
tě čekala
že přijdeš
tati

víte já chci
aby můj táta umřel
táta je nemocný
a víte
chtěla bych aby táta sám
spáchal sebevraždu

dnes když se všichni hádali
jsem mluvil a všichni se smáli
víte řekl jsem
já chci aby můj táta umřel

slunce pálilo a já se potil jako zvíře
byl jsem na poušti a neviděl
ani velblouda nikoho
byl jsem sám
nedokázalo se mi zdát ani o několika unavených lidech
jdoucích pískem jako v románech od Fowlese
nevím ani proč táta
ale nebylo mi zle
věděla jsem že musíš přijít

dozvěděla jsem se tati
že jsi ošklivě onemocněl
někdo snad řekl že
už je s tebou konec tati
máš nemocné ledviny a
dneska když jsem si vyšel na balkon zakouřit
nebe a země mi
připadaly jako obrovská nesnesitelná ledvina
s kameny místo hvězd

jsi
nemocný
a já
nemůžu
udělat
nic nic nic
než tohle
radši bys
tati měl umřít
Dante putoval peklem
očistcem rájem až nakonec
spatřil
prostě a jednoduše
nebe plné hvězd
a ty musíš zemřít
tati

v ulicích se mi zatmělo
jako v myšlenkách
dnes všechny mé myšlenky jsou u tebe
včera jsem jedné ženě povědět chtěl

miloval jsem tě a budu milovat
navždy
nikdo a nikdy
to nemůže změnit
ani já
ani ty

ale ty bloudící
myšlenky
nepatřily jí

a

vystupuji z trolejbusu
nohy se
rozběhnou
a všechno jen závisí
na tobě
nevím jestli jsi přijel nebo ne
ale chci dorazit rychleji
otevřít dveře
a i když vždy jsi byl tak klidný
dnes chci otevřít dveře
rozevřít dlaně

tati já chci
otevřít dveře
abych ti řekl
…

Smrt básně

„Jsi krev mé krve, jsi tělo mého těla. Všechno co činíme je jen pro tvé dobro.“
„Vše, co se děje, je pouze k lepšímu.“

matka roste
v děloze babičky
já umírám
v děloze babičky

zvenku dům vypadal obyčejně všichni jsme viděli jen Otce Věděli jsme že má i jiné syny ale netušili jsme kolik Vedle Otce chyběla Matka Ve městě se o ní začaly říkat fámy Nikdo si ani nedokázal představit že Matka prostě neexistuje nebo už neexistuje

a tehdy
jsem vstoupil
do domu
Věděl jsem že Oni
vědí že musím
přijít já
Pes byl uvázaný
překousal řetěz a vyskočil
aby mě přivítal

Vaše matka
zemřela
pro vás
vy zemřete
pro mne
modlete se
abych neumřel
a budete i vy živí

Hodil jsem tašky na zem V domě bylo ticho Zaklepal jsem na dveře a vyšla matka Jako obvykle tak citlivá a řekla mi jakto že jsem zhubnul že jsem tak hodný chytrý kluk a přitom nemám štěstí Pak vyšel ven otec

nechtěli jsme zemřít Otec nám nosil všechno možné i cigarety a ženy Cigarety došly Ženy odešly a my jsme si přáli aby Otec zemřel Otec se objevil s nožem v ruce a my se modlili aby nás nezabil

pak vyšel otec
stiskl mi ruku
posadil se
a ukázal mi
že vzdálenost mezi
otcem a synem
nikdy nezmizí

Bylo nás hodně a neznali jsme svá jména Samota proto byla pro nás stejná Nikdo se neobtěžoval promluvit nahlas Jedli jsme stejné jídlo měli jsem stejné ženy kouřili stejné cigarety Naše myšlenky byly u našeho Otce Mysleli jsme si někdy že smrt je Matka Matka zemřela a my jsme nechápali proč Otec je živý Když matka je mrtvá jak zemře Otec? Náš život už ztratí smysl když nespatříme Otce mrtvého

přinesl jsem si malého pejska
kterého otec
nikdy
nemůže přivázat
otec mě poslal spát
zítra tě brzy ráno vzbudím

řekl mi dnes otec
pojď budeme psát každý zvlášť
o téhle růži
a pak si básně ukážeme
Já nechci, řekl jsem
Budu psát radši
o tobě

ráno je otec vzhůru ráno chce otec mé básně Čte je a říká bravo Ptá se na knihy které jsem přivezl mluvíme o literatuře Večer mi otec vypráví rodinnou historii od počátků až dodnes Říká mi že se podobám mé matce a že mé básně jsou strašně špatné že nemám pevný charakter a že už budu po celý život takový Nevydám ty řádky které se mu nelíbí

otec se tváří že spí jen aby viděl co dělám matka se vyptává sousedek jak se mi daří

otec řekl vstaň
probuď se
křikl na mne
nikdo mu ale neodpověděl
a tak otec vstoupil
do domu

matka taky vstoupila do domu Smyla s podlahy krev vynadala otci že dělá špínu Vezmi si rýč a Vykopej hrob Je to náš syn My ho milujeme a my ho jako syna musíme pohřbít

My jsme milovali Otce a on miloval nás Otec byl sám a my jsme byli sami Otec nás zabíjel a my jsme zabíjeli otce

POZNÁMKY
1. Když vidíš ptáka letícího mezi mraky chceš aby ten pták byl tvůj. Zabiješ ho, aby byl tvůj.
2. Ta báseň měla všechno. Měla ruce, měla nohy, dělohu i penis, měla matku, měla otce. Otec zabil matku matka zabila otce. Matka i otec zabili syna. Jestli jste nikdy nepocítili SMRT BÁSNĚ, pak jste nikdy nepocítili nic.

překlad © Jitka Lukešová
ukázka z knihy Oedip regele mamei lui Freud
na iLiteratura.cz se souhlasem autora a překladatelky