Anul ăsta (parcă nu-mi vine să scriu despre 2019 - anul trecut) am avut noroc cu bufnițele. În septembrie am văzut o
cucuvea în Kosovo, păzind ruinele romane de la Ulpiana.
În noiembrie am văzut la Timișoara
un copac plin de ciufi de pădure, ca să nu mai zic de o librărie foarte faină care se numește La două bufnițe :)
La Antonești văzusem în copilărie un pui de cucuvea pe o casă (pui de bufniță ziceam atunci), apoi, nici nu mai știu, memoria se joacă cu noi - ori am văzut, ori doar am auzit că alții au văzut ciufi în brazii de la școală. Și acum am auzit că ar fi bunițe pe undeva prin zona școlii și a bisericii, dar n-am reușit să le văd.
În schimb, pe strada Alexei Vakulovski am reușit să văd câteva zile la rând o minunăție de cucuvea. La început pe o casă, apoi pe hogeagul alteia, apoi pe un stâlp. Apărea pe la apus, stătea cât să-mi pozeze, uneori cânta și pleca, alteori pleca, apoi o auzeam cântând mai jos, la râpă.
Apropo de cântec. Toate femeile superstițioase de la sat se tem de cântecul cucuvelei. Spun că aduce nenorociri sau moarte. E o prostie, desigur, dacă nu ești insectă sau șoarece. Cântă și ele, ce să facă, doar sunt vii! Iar dacă îți întorci gâtul după mâțe negre crezând în superstiții, la un moment dat chiar pici în bot sau îți scrântești vreun os. Apoi, că murim, bufnițele n-au nici o vină!
