27 martie 2003
Am fost la înmormîntarea mătuşii
mele – Feodosia Chitic. Au fost, în familie, mătuşile Maria, Grăchina, Dusea,
Feodosia, unchii Simeon şi Anton, tata. N-a rămas în viaţă nici unul. S-au
întîlnit oare acolo, sus? Ştiu ceva despre noi?
La
înmormîntare, în Carahasani, i-am întîlnit pe verii şi verişoarele mele. Cu
unii/unele din ei/ele ne revedem acum la un interval de 4-7-10 ani. Toţi/toate
au copii mari, iar ei/ele… n-au întinerit nici un pic. Mda! Unchiul Serghei,
bărbatul mătuşii Feodosia, abia merge. E foarte tulburat. Tot repeta întruna: „Am
avut o soţie foarte bună”. A ajuns şi la o concluzie de axacal: „M-a lepădat Feodosia, fiindcă am devenit prea urît la faţă”.
Ce va face unchiul Serghei singur? Fetele şi nepoţii i-s departe, nici neamuri
nu prea are în sat, el fiind din Olăneşti. Ce-i drept, amîndoi au învăţat un
sat întreg. Mătuşa Feodosia a lucrat în şcoală 47 de ani din cei 76 pe care i-a
trăit. Am aflat că verişoarele Maria şi Ana, fetele mătuşii Dusea, au plecat la
lucru în Italia. Vai de ţărişoara asta a noastră care pare a fi uitată de
Dumnezeu. E normal să te întrebi: cine trăieşte bine în R. Moldova? Cui îi
convine să fugărească din ţară toţi oamenii puternici şi viguroşi? Iar pe mătuşa
Feodosia s-o odihnească Dumnezeu. Că a muncit mult pe Pămînt.
No comments:
Post a Comment