Monday, April 20, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani


20 aprilie 2003
20 aprilie– ziua de naştere a lui Hitler.
22 – Lenin.
28 – Saddam Hussein.

***

Trăiesc:
Mîţa – 18 ani.
Cîinele – 15-25.
Vaca – 15-20.
Păianjenul – 7.
Oaia – 12.
Capra, găina – 10.
Iepurele – 8.
Albina – 1 an.  





20 aprilie 2005
Am pus nişte cîrlige de viţă-de-vie. Amur. Cele trimise de către Ion Cernean.
***
            Ne-am așezat pe pămînt, în harman, cu cumătrul Vasile Malancea, la un pahar de vin. Eu mîncam pîine neagră, el – albă. A venit şi Buburuz lîngă noi. Era al treilea. I-am dat o bucăţică de pîine. A mîncat-o. I-a dat şi Vasile. Bubu a mirosit-o şi nu s-a atins de ea.
            - Io-te, bre! zise Vasile, el încă alege. Mănîncă, Buburuz, că pîinea mea e albă.
            Buburuz o mai mirosi o dată şi iarăşi nu se atinse de mîncare.
            - Ia-o, Buburuz, i-am spus. El a mai mirosit o dată bucăţica de pîine şi a înghiţit-o.
            - Îi hîtru ca omul, se miră cumătru. Numa’ nu poate vorbi.

Friday, April 17, 2015

Azi, la Teatrul Naţional - „COPIII FOAMETEI. MĂRTURII” de Alexei Vakulovski


Astăzi, 17 aprilie, ora 18:00, Teatrul Mihai Eminescu Ch., Sala Mare:
„COPIII FOAMETEI. MĂRTURII” de Alexei Vakulovski
Regie: Luminița Țâcu
Decor și costume: Corina Sărăteanu
Casa bilete: 022 22 11 77
Detalii: www.eminescu.md (acum și rezervări online: https://una.md/ticket/tne)
Vă aşteptăm!

Saturday, April 11, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

11 aprilie 2004

„Istoria este un roman care a fost, romanul este o istorie care ar fi putut să fie” (Fraţii Goncourt)

Thursday, April 9, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani:


9 aprilie 2003
Cam frig în această zi de naştere a lui Sandu. Noaptea a nins. Sucită zi. Dar… frigul n-o să mă împiedice să iau un pahar de vin în cinstea lui. Şi să-i doresc sughiţ bun.
            Aud la radio știrea că Bagdadul a fost ocupat de forţele SUA şi Anglia. Trebuia să se întîmple asta exact în această zi. Dar… cînd altădată? mă întreb cu o bună doză de ironie.
            Celor care au răspuns astăzi la lecţiile mele le-am mărit nota. Se uitau curioşi şi fericiţi la mine neînţelegînd ce aer bun şi cald m-a luat în grija lui.
            Am răsfoit puţin cărţile lui Sandu şi mi-au părut mai cuminţi. Adică nu chiar atît de p….. La roman mă refer.
            I-am trimis o felicitare pe e-mail. Poate va ajunge pînă la el azi, dacă va simţi că are ceva de citit acolo.
            După masă a apărut şi soarele. Cu dinţi, dar de lapte. Căci a început să se topească omătul. S-au trezit şi pîrîuașele. Gheaţă. Apă. Omăt. Ţărînă. Salut, S.!


9 aprilie 2004
A venit Mihai şi Carmina. Au adus și cartea nou-nouță a lui Sandu, care se pomeni de două ori sărbătorit: e ziua lui de naştere şi pentru prima oară-şi vede a patra sa carte, „Cactuşi albi pentru iubita mea”.
Mihai traduce o carte de Vladimir Sorokin, cel căruia i-au ars cărţile în Piaţa Roşie din Moscova. Eu am citit „Utro snaipera”, mi-a plăcut şi nu înţeleg de ce ar trebui arse astfel de cărţi. Pare-se că iniţiativa a pornit de la cei care nici n-au citit-o, căci, în comparaţie cu viaţa, uneori povestirile lui Sorokin par chiar sfioase.
Iar noi suntem toţi acasă. Clipe, zile din ce în ce mai rare în ultimul timp.
Mihai mi-a adus cărţi. Bune.
***
La Teatrul Naţional din Bucureşti (5.04) au fost onoraţi cei mai buni (se zice) profesionişti ai scenei din 2003. Vestea cea bună e că Dumitru Crudu a cîştigat Premiul pentru cea mai bună piesă românească – Alegerea lui Alexandru Sutto.”


Monday, April 6, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


6 aprilie 2005

Rugăminţi

Ruga repetentului

Fă-mă, Doamne, brînză, sapă,
Fă-mă un burlui cu apă,
Fă-mă hîrb ori fă-mă oală,
Numai nu mă du la şcoală.


Decizia unui imbecil

Plec în pădure ori în iad,
În sicriul cel de brad;
Să mă duc aş vrea departe,
Numai să n-aud de carte.


Dorinţa unei divorţate

Foaie verde lobodă,
Uite-acuma-s slobodă,
Trimite-mi, Doamne, un buhai,
Să mă simt în luna mai.


Ruga unui licean

Fă-mă, Doamne, tot ce vrei,
Fă-mă leac pentru femei,
Fă-mă broască, cerşetor,
Numai nu învăţător.


Sunday, April 5, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an



5 aprilie 2003
M-am întîlnit cu Gavril Malancea. Cu vreo 18 ani în urmă fusese brigadier la brigada de tractoare de lîngă mine. Mi-a spus că eu n-am dreptul să vorbesc despre colhoz, pămînt, fiindcă n-am fost niciodată colhoznic ori ţăran. A uitat că noi, profesorii şi elevii, am recoltat ani la rînd roadele care altfel se pierdeau pe dealuri, fiindcă plugarii de-alde Gavril erau ocupaţi cu rezolvarea problemelor de importanţă universală. Rezultatul: şi-a cumpărat doi cai care abia se mişcă şi i-a făcut cadou fiicei un măgar. Simbolic, nu? Şi alde Gavril îs azi tari şi mari. Ei rezolvă şi azi toate problemele cruciale ale timpului. Şi, într-o oarecare măsură, aşa şi este. Fiindcă cei tineri şi înţelepţi şi-au luat lumea în cap şi au plecat în lumea largă, iar gavrilii aleg parlamentarii, votează legile, croiesc constituţii, îs cu pîinea şi cuţitul în mînă.
            I-am replicat că e aşa plugar iscusit că nu poate creşte nişte viţă de vie pentru a avea un pahar de vin acasă. Îl cumpără, plugarul.

Monday, March 30, 2015

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


30 martie 2004
Azi e ziua lui Alexei, omul lui Dumnezeu. E ziua mea onomastică, vasăzică. Deşi i se mai zice şi Alexei cel cald, pare că nu vine primăvara, ci se întoarce iarna.

***


Călătoreau cu trenul. Se întorceau acasă cu cîţiva saci cu cartofi. Era 1946. Era foame. Printre copacii unei păduri din Ucraina apuseană, îşi făcuse loc o haită de umbre negre, aruncară căngi legate cu funii şi Vasile fu smuls de pe acoperişul trenului. Cînd îşi reveni, văzu nu departe de el un bărbat. Omul avea capul spart. Îi dădu lui Vasile un cartof şi acesta îl duse la gură. Pe la miezul nopţii, bărbatul îi întinse un obiect straniu. Nişte fluiere lipite unul de altul. Pînă dimineaţă, bărbatul se stinse. Vasile îl acoperi cu crengi şi o luă pe calea fierată în direcţia în care plecase trenul cu cartofii lui. Cînd nu mai putea merge, se aşeza, scotea fluierele şi sufla în ele. După multe zile de pribegie, putea scoate şi cîte o melodie din fluierele lui. Lîngă o mică haltă, întîlni un basarabean stors de puteri, care nu se mai putea deplasa. Vasile îi arătă instrumentul şi-i spuse că-l schimba pe ceva de-ale gurii. „Nu-l da, gemu bărbatul, e nai”. Acesta l-a învăţat pe Vasile să cînte la nai, iar acesta cerşea şi-i aducea hrană şi unchiului G.