22 septembrie
2003
Mergeam cu maşina lui badea Vasile
Chirilov. Era a lui, dar încăpeau în ea o mulţime de oameni. Ca într-un autobuz.
Drumul era rău, cu gropi… Maşina abia se ţinea pe roţi. Toţi erau speriaţi. La
un moment dat badea Vasile deschide uşa şi sare, lăsîndu-ne pe noi de
izbelişte. Ţipete de spaimă. Pun mîna pe volan şi conduc maşina pînă ea se opri
singură într-o piaţă mare. Toţi au răsuflat uşuraţi. Numai unul mi-a spus: „Nici
n-am ştiuţi că poţi şofa”. Atît.
***
Nu-mi pot imagina cum ar putea un
poet să-i citească mamei lui poeziile sale despre/închinate mamă/mamei.
Nu-mi pot imagina, dar l-am văzut pe
unul din generaţia noastră… Băloasă imagine.
No comments:
Post a Comment