"Încă n-o murit aşela?"

"Pe aşela l-am văzut la balconul unui salon de la Spitalul de Urgenţă. Uscat ca un chibrit ars, şedea băgat într-un scaun, cu trei pachete de ţigări goale în faţă, dar cu o ţigară în gură. Când l-am întrebat ce nevoie l-a adus acolo, s-a gândit mult până să-mi răspundă: „M-o bătut nepotu’…”. Trist şi tăcut, mă privea parcă speriat. Am tăcut amândoi o habă de vreme, ne-am mai scrutat cu privirile, ca să nu murim de plictiseală, până când el a rupt tăcerea: „La mine vine Dima…”. Cine-i Dima numai aşela ştie, dar, ca să nu tac, am zis că Dima e bravo. „Şi femeia o venit o dată - mi-o adus tapociki”. Şi aici, am crezut necesar să confirm că are o femeie de aur, dar nu l-a mişcat deloc. Faţa îi era ca de piatră. Cred că nu avea niciun ciot de dinte, fiindcă vorbea pe neînţelese. Parcă era un mort care se învăţa încetişor să vorbească…"


Continuarea articolului lui Pavel Păduraru aici 

Aşela a fost coleg de cameră cu mine în spitalul de urgenţă. Îl puteţi vedea în poza pe care i-am făcut-o.