Lupul cel rău, Scufiţa Roşie şi Vânătorul
7 aprilie – o poveste
Din când în când, când sunt sătul de ştiri, de circul realităţii – mă apuc să recitesc poveşti. E uimitor cum o poveste pe care o ştiai de mic poate fi văzută dintr-o perspectivă total diferită. Şi nu de puţine ori, poveştile te pot ajuta să înţelegi cotidianul, să-l vezi altfel.
Încercaţi să recitiţi Scufiţa Roşie. N-o să vă vină să credeţi. Zici că e scrisă de un scriitor din zilele noastre. Tot ce apare în poveste parcă are legătură cu Moldova de acum. Începând cu personajele: Scufiţa Roşie, Lupul cel rău, bunicuţa şi vânătorul. E adevărat, rămâi pe gânduri: ce corespondenţi ar avea personajele poveştii în realitate? Surpriza e că poţi avea mai multe perspective. De exemplu poţi citi Scufiţa Roşie prin prisma partidelor din Moldova. Dacă ar citi povestea un comunist, ar spune că Scufiţa Roşie e Dodon (Tkaciuk, Zinaida…), Lupul cel Rău – Marian Lupu (merge şi Plahotniuc), bunicuţa – Voronin, vânătorul – Poliţiştii sau Judecătorii. Din prisma altor partide – vă las să vă jucaţi cu imaginaţia.
Se pare că nu doar eu citesc şi recitesc poveşti. Altfel cum ar apărea în declaraţiile lui Filat un personaj ca Păpuşarul? Şi a nu ştiu câta renumărare a voturilor nu e tot o poveste proastă?
Dar la altceva vroiam să ajung. La 7 aprilie. O “poveste” cu multe interpretări. Mi-a atras însă atenţia interpretarea lui Pavel Păduraru în “Eroi şi călăi falşi din 7 aprilie 2009”, un material de săptămâna trecută. Materialul prietenului meu Pavel, mi-a amintit de o vorbă: tu ţii cu lupu’!
Pavel porneşte de la un rezultat: achitarea poliţistului Radu Starinschi în procesul cu Sergiu Creţu. Ca să nu bat apa-n piuă: investigaţia lui Pavel se reduce la afirmaţia din titlu: există eroi şi călăi falşi după 7 aprilie. Poliţistul Radu Starinschi ar fi un călău fals, o victimă, de fapt; iar Sergiu Creţu, victima – un erou fals, care l-a dat în judecată pe bietul Starinschi ca să facă un ban. Sigur că Pavel, fiind unul dintre cei mai buni jurnalişti de investigaţie din Moldova – a ajuns la nişte surse, de la care a făcut rost şi de probe. Problema e că sursele lui vin din direcţia lui Starinschi, iar Sergiu Creţu ce probe concludente i-ar putea aduce? Un fleac, o mână făcută ţăndări de poliţişti pe 8 aprilie 2009.
Pavel Păduraru găseşte multe contradicţii în declaraţiile şi probele lui Sergiu Creţu. De câţi poliţişti ar fi fost bătut, că a protestat sau nu pe 7 aprilie, că a văzut sau nu epoleţii lui Starinschi, că radiografiile de la dosar de fapt ar fi ale altcuiva… În fine, dacă nu ar fi vorba de un subiect atât de grav ca maltratarea şi torturarea tinerilor după 7 aprilie 2009 – detaliile amplificate de Pavel ar fi demne de Caragiale. Dacă ar fi o “fantasie” – am râde cu lacrimi, mai ales că ne arată fragmente din explicaţia lui Sergiu de la poliţie. Din păcate nu e vorba de “fantasie”.
Păduraru face o greşeală. Chiar dacă găseşte contradicţii şi le amplifică – aceste contradicţii chiar nu contează. Fiind coleg de clasă cu fratele lui Sergiu, cred că am fost primul care a făcut interviu cu el după ce a ieşit din spital. Uitându-mă peste ce mi-a spus mie şi peste declaraţiile ulterioare, văd clar că nu minte. Cât despre explicaţia lui de la poliţie, citez din mărturia pe care am publicat-o în 2009 în revista Stare de Urgenţă: “Mi-au dat să semnez un proces verbal pe care n-am vrut să-l semnez, dar am fost bătut şi forţat să-l semnez… pentru tulburarea liniştii publice, pentru dezordine în masă…” (puteţi citi integral mărturia pe www.antonesti.blogspot.com). Cred că Pavel ştie foarte bine că explicaţiile şi semnăturile pe procesele verbale din acea perioadă au fost forţate. Şi nu numai Pavel ştie asta. Putem să ne amintim şi de reportajul de la NIT cu Sergiu Voloc mulţumindu-i tovarăşului Voronin pentru amnistie... Cred că e de prisos să mai spun că Voloc a fost constrâns (sau strâns cu uşa) să facă acea declaraţie. Că în presă au apărut şi confuzii şi inexactităţi – e vina presei, nu a lui Sergiu Creţu. Nu am văzut nici o declaraţie de-a lui că ar fi protestat pe 7 aprilie, aşa cum îl acuză Pavel. Nu am văzut nici o propoziţie prin care şi-ar crea imaginea de erou. În schimb Pavel insistă pe statutul de victimă a poliţistului Starinschi. E stupid. Cine a fost cu mâna ţăndări? Creţu sau Starinschi? Cu tot respectul pentru Pavel Păduraru, trebuie să-i mărturisesc că „Eroi şi călăi falşi din 7 aprilie 2009” e un text care mai degrabă demonstrează talentul său de prozator, apropo de poveşti, decât de jurnalist de investigaţie.
Şi, să revin la Scufiţa Roşie. Cum ar putea fi interpretată de protestatarii din 7 aprilie? Dar de Sergiu Creţu? Dacă Sergiu ar fi Scufiţa, atunci Starinschi ar fi Lupul cel rău. Şi întrebarea Scufiţei ar putea fi remixată astfel: „- Ooo, bunicuţo, dar de ce ai pumnii injectaţi cu silicon? / - Ca să te bat mai bine!” Dacă informaţiile dintr-un articol pe care l-am citit pe internet sunt adevărate (şi imaginile mă conving că da) – Radu Starinschi ar avea silicon injectat în pumni, aşa cum au interlopii. „Pumnii de victimă”, pe care Sergiu Creţu i-a văzut (nu doar) la procese. De ce are nevoie un poliţist de silicon în pumni? Pentru un „dialog” mai bun cu cetăţeanul.
După articolul lui Pavel ai crede că tinerii torturaţi din aprilie fac bani pe seama poliţiştilor. Şi că ar fi o droaie de poliţişti găsiţi vinovaţi. Şi că poliţia chiar ar exista să ne apere, să fie în slujba cetăţenilor. Însă nu e deloc aşa. Există victime – dar nu din partea poliţiştilor. Întâmplător sau nu, poliţişti de care am fugit împreună cu Pavel Păduraru, pe 7 aprilie 2009. Poliţişti care pe lângă bastoane şi pistoale – aveau pumnii injectaţi cu silicon.
Din păcate, 7 aprilie e transformat în poveste. O poveste din care lipseşte un personaj: Vânătorul cel bun.
No comments:
Post a Comment