Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:

„12 iunie 2003

Am fost la poştă. Uitasem să mă abonez la „Scrieri”, vol. II de B.P. Haşdeu. Acolo mă aştepta şi un colet poştal din Austria, de la Leopold Deix. Atîţia ani la rînd, Leopold crede că cea mai calitativă cafea e la ei, în Austria. Ce să-i faci? E şi el un fel de neamţ: dacă i-a intrat ceva în cap, nu i-o scoţi nici cu dalta.

           

            Aduceri aminte: îi învăţam pe specialiştii din sat alfabetul latin. Se ridică Ichim Solomiţchi şi mă roagă să scriu pe tablă cuvîntul ciur. Iau creta şi mă gîndesc ce-a îngropat el în această dorinţă a lui. Aha! Doreşte să scriu cuvîntul fără i. Cum să-l lămuresc mai departe, mă gîndesc. Şi găsesc o argumentare de pe acelaşi drum al lui Ichim. Scriu ciur şi le spun că sigur că o literă are mare importanţă. Dar şi un singur semn grafic are aceeaşi importanţă. O sedilă, să zicem. Scriem cuvîntul viţă. Acum înlăturăm sedila. La ce am ajuns, tovarăşe Solomiţchi? El citeşte: vită. E clar? îl întreb. El răspunde: clar, apoi înţelege jocul, tuşeşte de vreo trei ori şi zice: e prea clar şi se aşează.

            Mi-am amintit asta gîndindu-mă la Leopold Deix. Austriacul nu putea înţelege cum va putea însuşi limba română, dacă aproape toate cuvintele au mai multe înţelesuri”. 


ps: şi ilustrata găsită de Sandu, scrisă de tata: