„25.06.2002
Mă
trezesc la ora 4:30. Mă ridic din pat la 5:00. Schimb poziţia broaştei de la
uşă (se încuie doar dintr-o singură parte – cămin pentru profesorii formatori),
îmi pregătesc un ceai, mai răsfoiesc o carte şi o iau spre Institutul de
Ştiinţe ale Educaţiei. Să fac carte. …După ce am făcut analiza unui manual, se
apropie de mine lectorul nostru, dl Şchiopu, şi mă întreabă: „Sunteţi tatăl lui
Mihai?” „Şi al lui Sandu”, i-am răspuns. „Nu-l văd pe Sandu la universitate”.
„E la Cluj, dar nu stă fără rost nici acolo: a publicat o carte de poezie şi un
roman”. „Ştiu, zice Şchiopu”.
***
Mergeam
spre centrul oraşului. La un moment dat văd că toţi pasagerii s-au apropiat de
ferestre şi privesc cu interes ceva. Am făcut acelaşi lucru şi am zărit o
bătrînă cu o turmă de capre. 9 avea. Dar ceea ce părea neverosimil e faptul că
caprele stau cuminţi alături de păstoriţa lor şi nu făceau nici un gest… de
capră. Au traversat strada la timpul cuvenit, la locul cuvenit, urmîndu-şi
stăpîna. Se zice că şi Iorga mergea prin oraş cîntînd la fluier, iar în urma
lui plutea o oiţă. Chişinău.
***
Aud
chiuituri de voie bună. Sună cam suspect. Mă apropii de fereastră şi văd o
ceată de fetiţe de vreo 7-9 ani care însoţesc… o mireasă cam de aceeaşi vîrstă
cu ele. Rochia ei mătură maiestuos asfaltul, ir ea merge cu capul în nori.
Alaiul se îndepărtează, apoi apare iarăşi. Un popor de gură-cască admiră, o
admiră.
***
Privesc
luminile Chişinăului şi mă gîndesc la faptul că fiecare bec cere cel puţin o
pîine. În locul oraşului văd un mare lan de grîu”.
No comments:
Post a Comment