Friday, December 31, 2010

Moartea lui Moş Gerilă

 

Alexei Vakulovski

Moartea lui Moş Gerilă


            La adunarea SRL-ului ,,Să păşim înainte, că înainte era mai bine” a fost rezolvată o singură întrebare: cine merită să fie în anul acesta Moş Gerilă? Spre cinstea lucrătorilor, trebuie să vă spun că toţi vroiau să ia tolba în spate. Ce n-am zice noi, dar să aduci o bucurie în ajun de Anul Nou e un lucru mare, căci, mai ştii, oamenii te vor ţine minte un an întreg, te-or pomeni de bine, poate…dar ce să mai întindem vorba?
            După multe dezbateri, alegerea căzu pe căpăţîna lui Pechea Doagă şi el radia. Nu se simţea omul chiar cel mai destoinic în tot colectivul lor cimentat, dar argumentul principal era în favoarea lui. Pechea avea o înfăţişare, ori un look, cum se zice acum, ce aduce cu bătrînul fermecat din imaginaţia ţopîrlanilor: nişte mustăţi ţapene îi acopereau gura, un nas impunător îi umbrea barba care încă nu avuse timp să crească pînă la măsura trebuincioasă, dar cu vată se pot face minuni – vorba lui Michea Albu, bărbatul felceriţei din sat.
            Zis şi făcut. Au umplut cu daruri un sac mare şi l-au aburcat într-o căruţă. Michea a luat hăţurile, Pechea se înţoli într-un cojoc de culoare vînătă şi… fă bucurie oamenilor. O luară din partea de sus a satului. La primul gospodar Michea a bătut la fereastra din susul casei, iar Pechea a intrat pe uşa din jos şi efectul a fost uluitor. Copiii băteau din palme, gazda chemă mult doriţii oaspeţi la masă, iar soţia lui privea înmărmurită la barba sclipitoare a moşului. După vreo două-trei urări de bine, Moş Gerilă trase un dans în casă de-i rămase urmele cizmelor parcă turnate în bronz pe podea. Toţi erau veseli şi fericiţi, şi cînd ieşeau pe poartă, Michea rosti mişcat:
- Măi, parastasul mă-tii… da tu eşti artist!
Pechea nu binevoi să răspundă.
Cam aşa le merse şi mai departe: într-o casă i-au pus pe gospodari de bine la cale, în alta voiniceşte au urat, în a treia – cu foc au dansat. Au împărţit ei veselie la dreapta şi la stînga, dar, cum se vede, le-a fost scris să întîlnească şi greutăţi. Mă rog, aşa-i viaţa. Bucuria le-a trecut în scîrbă atunci cînd unul din ei sună alarma:
- Opreşte, măi!
- Da ce-i, cumetre?
- D-apoi nu vezi că s-a spart o roată la căruţă?
- Ia-ti, bre, ce oameni! Azvîrl chiroane unde li se nimereşte.
- Dacă-s fără iducaţie… N-ai o roată zapas?
- Cum nu? Ştii doar unde lucrez eu.
I-au salvat nişte pici care în luna aceea duse la capăt studierea aprofundată a ,,Abecedarului”. Micii savanţi le-au lămurit eroilor noştri că roţile căruţei lor nu se sparg măcar să baţi în ele cu un dinte de boroană. Că-s din fier. Tare s-au mirat Pechea şi Michea de dezvoltarea precoce a tinerei generaţii. Chiar începură să dezghioace veşnica întrebare a oului şi a găinii. Dar timpul nu-i cruţa. S-au urnit înainte. Şi tot aşa, ieşind dintr-o casă şi intrînd în alta, Pechea ajunse la adevărul că el, într-adevăr, e Moş Gerilă, iar lui Michea începu să-i pară că el e Alba-ca-Zăpada. Şi, ca să-i fie mai uşor, s-a descălţat din cizme şi o obială mai întinsă se ridicase la rangul de şorţuleţ.
Cînd li s-a deschis următoarea uşă, Pechea a împărţit darurile şi începu se facă nişte semne pe o hîrtie cu lista norocoşilor, cum se vede. Toţi l-au înconjurat privindu-l cu respect, că nu vezi chiar în toată ziua un Moş Gerilă cărturar. El răsuflă uşurat:
- Mai trecem pe la o familie şi gata.
Bărbatul, de, ca bărbatul, toarnă agheazmă de patruzeci de grade. După ce goli paharul, lui Moş Gerilă i se păru că-i la nuntă şi a dat să-l azvîrle la pămînt întru sănătatea şi fericirea tinerilor cum văzuse el că se procedează într-un sat de caţapi, dar nimeri în fereastră. Un val de aer rece şi umed intră în casă şi stăpînii făcură feţe posomorîte.
- Asta-i boală cu leac, preacinstiţi gospodari, glumi Pechea, nu mai staţi botoşi.
Dar fu nevoit să-şi ia tălpăşiţa, căci stăpîna casei, auzind că boală-i cu leac, hotărî să înceapă tratamentul.
Cînd au ajuns la ultima casă, Michea a bătut la fereastra din jos, iar Pechea a vrut să intre prin uşa din sus, dar acolo ea lipsea. Au hotărît s-o caute. Michea o căuta pe jos, iar Pechea – pe sus. Ea apăru pe neaşteptate şi Moş Gerilă ateriză în mijlocul casei. Pechea dezgropă ultimul cadou ce se tupilase la fundul sacului. Capul casei l-a îmbrăţişat şi-l sălta în sus pe oaspetele drag, iar stăpîna casei îi trăgea cizmele din picioare, lucru, de altfel, destul de anevoios. Copiii ciripeau bucuroşi:
        - Moş Gerilă! Moş Gerilă! Iar moşul bolborosea un descîntec. Apoi îşi aduse parcă ceva aminte şi strigă cu voce de căpcăun: ,,Micheeeeea! Alllbaaaa!” şi se rezemă de podea. Capul casei se repezi după apă vie, iar copiii plîngeau amar că la dînşii a murit Moş Gerilă. Mai mare blestem nici nu se putea afla pe lumea asta… Iar barba, nepreţuită barbă a lui Moş Gerilă s-a desprins de stăpîn şi a nimerit în mîinile unui flăcăuan de vreo trei ani şi jumătate care se dovedi a fi o fire inventivă de gospodar, căci a început a-şi şterge încălţămintea cu ea. Aşa s-a făcut că vata atît de anevoios procurată de la preaserioasa consoartă a lui Michea Albu a adus pînă la urmă un folos real, pragmatic. Văzînd tragedia lui Moş Gerilă, Alba-ca-Zăpada în cel mai ruşinos mod a dat bir cu fugiţii. A ajuns pînă la căruţă şi s-a prăvălit în ea.
Şi puteau să vadă atunci oamenii cum pe drum, încet, doi cai duceau la grajd un om cu picioarele goale care se tîrau prin omătul moale ce începu să plutească spre pămînt şi care prevestea în noul an o roadă bogată.
La prima adunare a SRL-ului din anul acesta a fost discutată iarăşi o singură întrebare: cum a apărut aşa nitam-nisam şi Alba-ca-Zăpada? Vinovat l-au găsit pe brebantul de Moş Gerilă şi în hotărîre au scris că pentru asemenea rol de răspundere Pechea nu-i bun. Trebuie ales altul. Mai sănătos.

Wednesday, December 29, 2010

Wednesday, December 15, 2010

Începutul anilor 50. Prima maşină din Antoneşti

"Omul mare" din faţa maşinii e bunicul meu, Vasile Vakulovski. Cel mic, căţărat pe botul maşinii e tata. În spatele maşinii - tot Antoneştiul.

Tuesday, December 14, 2010

1975-76. Mama venind spre vechea şcoală

În spate se vede noua şcoală. Vechea şcoală a devenit grădiniţă. Peste vreo doi ani am apărut şi eu.

Deşi e pensionară (dar nu se vede asta deloc) , mama continuă să predea limba şi literatura română în Antoneşti.

Tuesday, November 23, 2010

Antonenii aleg

...drumul bun. Sau, mă rog, cât se poate de bun. Cât de frumos a arătat Antoneştiul când s-a zvonit că vine Ghimpu şi Filat!

Gropile de pe singura stradă asfaltată au fost umplute, au trecut tractoare şi au nivelat şi alte străzi neasfaltate - cum e str.Vakulovski.

Acum nu se mişcă nimic? Nimic.

Pe cine alegem?

Răspuns: dă-i in pulă că nu-s ai noştri.

Sunday, November 7, 2010

Vin, samahon și compot

În timpul prohibiției lui Gorbaciov, antonenii au dus-o greu. Au trebuit să se rezume doar la aproximativ o tonă de vin pe căciulă de gospodar. Ca gospodari adevărați - s-au descurcat și cu atâta.
Dacă totuși se epuiza tona de vin - se trecea la planul B - samahonul.
 Când toți își încep ziua, antoneanul de fapt termină ziua precedentă. Și cu ce ar putea să o termine mai bine decât cu o cană cu compot?