Thursday, June 27, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


27.06.2002
Cînd sună goana de la Academia de Poliţie eu citisem deja vreo 50 de pagini. Simţeam un gol în mine şi nu înţelegeam de unde a apărut.
            La institut doamna M. Soroceanu a pomenit de regretatul Gurghiş şi a anunţat apăsat că ei împreună au recenzat teza mea „de licenţă”, cum s-a exprimat, pe care am scris-o în decembrie trecut, la nişte cursuri de perfecţionare la distanţă. Mi-a promis că-mi va arăta „opusul”.
***
Citesc, dar ceva nu-mi ajunge. Aud nişte voci stridente, alerg la fereastră şi privesc lumea de la etajul 4. Nimic interesant. Aceleaşi personaje-caricaturi. Pe scena asfaltată apare o pereche şi încep să-şi demonstreze relaţiile familiale. Ea pare să poarte căciula. El e cam ouat, ori trecut, ori.. O aud vociferînd în fiecare zi şi mă mir că nu se găseşte un suflet care să-i tragă o… lecţie de bună purtare. La noi în sat ea/ei ar fi educaţi mai repede. Îi zic Nemulţumita, dar aud din gura unui pici numele ei „de casă”. Cînd apărea ea pe „scenă”, un puşti ser adresă altuia: „Hai s-o ştergem, că nimeni nu se mai gîndeşte la noi cît urlă Curva”.
            Privesc ceasul, privesc cartea din faţă şi înţeleg că citesc aceeaşi pagină de jumătate de oră. Aşa ceva nu mi se prea întîmplă. O închid cu grijă şi o pun pe noptieră. Mă gîndesc să-mi bag capul sub apa rece. Deschid uşa camerei mele de sihastru, dar aud cunoscutele exclamaţii de ură. Închid uşa, mă reped la fereastră şi-i văd: femeia cu caprele şi turma ei. Merg în rînd ca cei mai disciplinaţi ostaşi din lume. Din turma de gură-cască apare Nemulţumita, alias Curva, şi-şi umple balele cu fiere. Un căţeluş aleargă spre f.c.c., o priveşte, se întoarce spre Nemulţumita şi începe a o lătra.
            - Bravo! am strigat eu de la înălţimea etajului al 4-lea.
            Cîteva priviri se îndreptară spre mine. Tresări şi femeia cu caprele. Maximel ridică capul spre mine şi behăi. F.c.c. se prefăcu că nu l-a observat. În orice caz, nu-i făcu nici o observaţie. Făcu un cerc magic cu mîna şi toate caprele se repeziră în iarbă, ucrînd în copaci. Numai Maximel stătea sub fereastra mea şi nu îndrăznea să se mişte de acolo. El nu era obişnuit cu înălţimile, dar le simţea, probabil.
            Armata de gură-cască turna zoi în capul f.c.c. Ea nu-i lua în seamă, iar eu n-am mai putut răbda:
            - Opriţi-vă, păcătoşilor! am strigat.
            - Dar cine-i acesta? făcu unul, mirat.
            - A huievoznaet, îi răspunse cineva.
            - Vreun profesoraş, zice unul.
            - A! Din aceştia…
            N-am mai aşteptat să aflu din ce categorie fac eu parte. Şi se pare că aşa şi o să mor – neştiutor. Căci f.c.c. şopti cuvîntul magic şi toate caprele se aliniaseră lîngă ea. Numai Maximel stătea lîngă zidul clădirii şi nu înţelegea de unde a venit vocea ce-i susţinea. F.c.c. ridică ochii spre mine şi rosti:
            - Mulţumim, om bun. Şi-şi aplecă capul.
            Căutam un cuvînt de răspuns, dar n-aveam de unde-l găsi.
            F.c.c. se închină şi plecă împreună cu caprele ei. Ultimul se tîra Maximel. La colţul blocului behăi ceva în limba lui şi dispăru.
            Priveam distrat, fără să înţeleg ceva. Iarăşi ceva nu era la locul lui. Dar mi-am dat seama ce lipsea: nimeni nu mai striga în urma f.c.c.
            Am închis fereastra, am luat o carte, dar n-am putut să citesc. Am deschis blocnotes-ul şi am făcut aceste însemnări. Şi m-am gîndit că…

            Aşa şi este. Cine ne poate sta în cale?” 

Wednesday, June 26, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


„26.06.2002
Dimineaţa şi seara sună o goarnă în partea asta a oraşului. E o veste din partea Academiei de Poliţie ce se află alături.
***
Aseară am auzit cum nişte voci strigau la cineva să nu mai pască lîngă casele lor. Că aici (acolo) nu-i sta, ci oraş şi iarba e a lor, a celor ce trăiesc lîngă etc., etc. Am deschis fereastra, dar n-am mai zărit pe nimeni. Mi-am dat seama că cel ce adusese vreo pasăre ori vreun animal la păscut dispăruse după blocurile de locuit. Astăzi am auzit aceleaşi voci care ţipau împotriva păscutului. M-am repezit la fereastră şi-am văzut femeia cu caprele. Acum ele nu mai stăteau cuminţi, ci se împrăştiaseră şi rupeau cu poftă din iarba şi din frunzele verzi. Un copil începu să ţipe ca nu cu gura lui. Credeam c-a plesnit de atîta încordare. Mămica lui l-a luat în braţe şi anunţa poporului de gură-cască cine-i femeia cu caprele. Din spusele ei era un monstru. Toţi strigau, iar f.c.c. stătea în fa lor calmă şi imperturbabilă. Caprele păşteau. Cînd ţipetele deveniseră prea stridente, f.c.c. şuieră într-un fel anume şi toate caprele, nouă la număr, se aliniară lîngă dînsa.
            - Haide, le zice f.c.c. Mergi, Oliţa, înainte. Diana, stai lîngă mine, iar tu, Maximel, să nu rămîi în urmă, că o superi pe mama. Haide!
            Şi o luară soldăţeşte înainte. Eu mai auzeam vocea femeii.
            - Nu vă uitaţi la cei bogaţi. Lăsaţi-i să se hlizească. Ei nu mănîncă iarbă. Mai încet, Oliţa. Mai repede, Maximel. Haide, mamii!
            Peste vreo 3 ore f.c.c. apăru iarăşi şi toate se repetară cu o precizie uluitoare. În unele clipe credeam că visez. Scriu aceste rînduri şi aud:
            - Haide, mamii! Mergi, Oliţa, înainte. Diana, stai lîngă mine, iar tu, Maximel, să nu rămîi în urmă, că o superi pe mama. Haide!

            Ba, da. Observ un detaliu nou: f.c.c. duce în spate un sac cu iarbă, care o apasă spre pămînt, şi-mi pare mult mai bătrînă…”

Acasă



















Tuesday, June 25, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


„25.06.2002
Mă trezesc la ora 4:30. Mă ridic din pat la 5:00. Schimb poziţia broaştei de la uşă (se încuie doar dintr-o singură parte – cămin pentru profesorii formatori), îmi pregătesc un ceai, mai răsfoiesc o carte şi o iau spre Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Să fac carte. …După ce am făcut analiza unui manual, se apropie de mine lectorul nostru, dl Şchiopu, şi mă întreabă: „Sunteţi tatăl lui Mihai?” „Şi al lui Sandu”, i-am răspuns. „Nu-l văd pe Sandu la universitate”. „E la Cluj, dar nu stă fără rost nici acolo: a publicat o carte de poezie şi un roman”. „Ştiu, zice Şchiopu”.

***
Mergeam spre centrul oraşului. La un moment dat văd că toţi pasagerii s-au apropiat de ferestre şi privesc cu interes ceva. Am făcut acelaşi lucru şi am zărit o bătrînă cu o turmă de capre. 9 avea. Dar ceea ce părea neverosimil e faptul că caprele stau cuminţi alături de păstoriţa lor şi nu făceau nici un gest… de capră. Au traversat strada la timpul cuvenit, la locul cuvenit, urmîndu-şi stăpîna. Se zice că şi Iorga mergea prin oraş cîntînd la fluier, iar în urma lui plutea o oiţă. Chişinău.

***
Aud chiuituri de voie bună. Sună cam suspect. Mă apropii de fereastră şi văd o ceată de fetiţe de vreo 7-9 ani care însoţesc… o mireasă cam de aceeaşi vîrstă cu ele. Rochia ei mătură maiestuos asfaltul, ir ea merge cu capul în nori. Alaiul se îndepărtează, apoi apare iarăşi. Un popor de gură-cască admiră, o admiră.

***

Privesc luminile Chişinăului şi mă gîndesc la faptul că fiecare bec cere cel puţin o pîine. În locul oraşului văd un mare lan de grîu”. 

Friday, June 21, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an:


„21 iunie 2003

Această gură de rai aruncată în viscolul vremii şi numită Republica Moldova trebuie apărată mai întîi de noi, moldovenii. La acest gînd am ajuns privind mai atent în jur. De ce străinul nu poate deveni stăpîn în Lituania, Letonia, Estonia, Cecenia, iar la noi poate? De ce noi, cu mulţi scriitori foarte buni, rămînem fără limbă? De ce noi deseori uităm cum îl cheamă pe bunicul, dar pe bunicul străinului – ştim. Noi, cum se ştie, nu punem mîna pe cuţit (ca să dăm cu el în piatră) cînd ne numesc Ivan, Aric, Eduard, Ema, Svetlana etc. De vină e străinul?” 

Monday, June 17, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


„17 iunie 2003
Mi-am amintit de o spusă a lui N. Sulac la o întîlnire cu studenţii Institutului de Arte. Cineva îl întrebase prin ce se deosebeşte un om de artă de ceilalţi muritori. Sulac răspunse în stil popular:
- Dacă eu trebuie să fiu săpunit de şeful filarmonicii şi acesta lipseşte, mă săpuneşte adjunctul lui. Dacă eu trebuie să fiu mustrat de ministrul culturii şi acesta lipseşte, îmi trage mîţa pe spate locţiitorul lui. Iar dacă lumea dintr-un sat îl aşteaptă pe Sulac, în locul lui nu se poate duce nici un fel de locţiitor”.

Sunday, June 16, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


„16 iunie 2003
- Ivan Procopovici, azi ne ducem la lucru?
- Vom mai vedea.
- Dar o să bem un pahar de vin?
- Numaidecît!”

Saturday, June 15, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


15 iunie 2005
Privesc la televizor (TVR1) meciul de fotbal dintre Argentina şi Tunisia şi mă gîndesc că şi Mihai face acelaşi lucru.

***
(în josul paginii)

„Dacă vrei să-ţi ucizi cîinele, îi vei găsi o mulţime de boli” (Folclor franţuzesc).

Thursday, June 13, 2013

"A dat bunul Dumnezeu şi am scăpat de foamete. Tare ne-am mai bucurat. Am răsuflat uşuraţi, dar nu pentru mult timp."

De Înălțarea Domnului și de Ziua Eroilor e bine să ne amintim de cei care au suferit. Unii au scăpat de foamete, ca mai apoi să fie deportați:

„Ne-am pomenit pe neprins de veste duşmani ai poporului”
EUDOCHIA OPREA (n. 1921)

"A dat bunul Dumnezeu şi am scăpat de foamete. Tare ne-am mai bucurat. Am răsuflat uşuraţi, dar nu pentru mult timp. De Satana nu scapi cu una, cu două. Într-o noapte ploioasă din 6 spre 7 iulie 1949 am auzit bătăi în uşa casei. Iese Ştefan şi vede oaspeţi nepoftiţi, care se simţeau stăpâni la noi în casă. Ei ne-au citit un ordin în care se spunea că suntem culaci, adică duşmani ai puterii sovietice. Ne-au împins într-o maşină, dar n-am ajuns departe: maşina se împotmoli într-o groapă în care am stat până dimineaţa. Probabil maşina înţelese că oamenii ce-o mână fac o nelegiuire. Am vrut să luăm un sac de făină cu noi, nişte brânză, căci am înţeles că nu ne duc la odihnă, dar au strigat la noi: „Nelizea!”, nu se poate, adică. Am plâns până la Căuşeni. Acolo am stat o noapte şi am înţeles că, totuşi, Dumnezeu ne vede, căci s-au găsit nişte creştini de la noi, care ne-au adus produse, încălţăminte pentru copii, nişte bani chiar. Mai departe am călătorit „boiereşte”, în vagoane pentru vite, cu uşile şi ferestrele astupate. După 18 zile am ajuns în regiunea Kurgan, unde ni s-a dat un ferestrău, un topor, câteva hârleţe şi ne-au dorit în bătaie de joc spor la muncă. Şi am avut în Siberia spor la muncă şapte ani; acolo ni s-au născut încă patru copii. Acolo s-a îmbolnăvit Ştefan; din boala aceea i s-a tras şi moartea mai târziu, când eram acasă, în Moldova, în Antoneşti.

Nu doresc nimănui să guste din amarul, chinul, nevoile, nedreptăţile pe care le-am îndurat noi. Să aibă oamenii parte de linişte, să nu li se bage nimeni în suflet, nici în casă. Să le fie la toţi casa ocrotită, să aibă pe masă o hrincă de pâine, pe care nimeni nu vrea să i-o fure, să le fie la toţi copiii veseli şi sănătoşi, să nu audă neam din neamul nostru de Siberii şi de ani de foamete…"

fragment din volumul În gura foametei. Mărturii ale supraviețuitorilor de Alexei Vakulovski, Ed. Tracus Arte, București, 2013

Wednesday, June 12, 2013

Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:


12 iunie 2003
Am fost la poştă. Uitasem să mă abonez la „Scrieri”, vol. II de B.P. Haşdeu. Acolo mă aştepta şi un colet poştal din Austria, de la Leopold Deix. Atîţia ani la rînd, Leopold crede că cea mai calitativă cafea e la ei, în Austria. Ce să-i faci? E şi el un fel de neamţ: dacă i-a intrat ceva în cap, nu i-o scoţi nici cu dalta.
           
            Aduceri aminte: îi învăţam pe specialiştii din sat alfabetul latin. Se ridică Ichim Solomiţchi şi mă roagă să scriu pe tablă cuvîntul ciur. Iau creta şi mă gîndesc ce-a îngropat el în această dorinţă a lui. Aha! Doreşte să scriu cuvîntul fără i. Cum să-l lămuresc mai departe, mă gîndesc. Şi găsesc o argumentare de pe acelaşi drum al lui Ichim. Scriu ciur şi le spun că sigur că o literă are mare importanţă. Dar şi un singur semn grafic are aceeaşi importanţă. O sedilă, să zicem. Scriem cuvîntul viţă. Acum înlăturăm sedila. La ce am ajuns, tovarăşe Solomiţchi? El citeşte: vită. E clar? îl întreb. El răspunde: clar, apoi înţelege jocul, tuşeşte de vreo trei ori şi zice: e prea clar şi se aşează.

            Mi-am amintit asta gîndindu-mă la Leopold Deix. Austriacul nu putea înţelege cum va putea însuşi limba română, dacă aproape toate cuvintele au mai multe înţelesuri”. 


ps: şi ilustrata găsită de Sandu, scrisă de tata:


Saturday, June 8, 2013

Poreclele antonenilor


Antonenii nu se pot plânge de imaginație. Colegul meu de clasă, Alexei Crețu, a notat poreclele antonenilor. Râdeți, dar nu fiți răutăcioși! Iată-le:

Porecle (unele personalizate) din satul Antonești, raionul Ștefan Vodă (jud. Tighina): Cucu, Hogea, Palicu, Motan, Burghelea, Porc, Buric, Jiumară, Cartoafă, Minșună, Bostan, Țîganu, Pațuc, Beleau, Crupă, Chiperi, Boambă, Vrăghioi, Hangilă, Butel, Bordianu, Poltara, Baron, Buhai, Măligă, Cotei, Neamțu, Poznă, Pobirichi, Patlajică, Șiotilă, Hudilă, (Stiopa) Jîdanu, Varzari, Topor, Catargiu, Zaica, (Vichea) Aripa Sătănii, Bortă, (Vova) Polițaiu, (Vichea) Os, Cotoi, Țareivici, Geantă, (Mihail) Pungă, (Ionică) Brînză, Began, (Mișa) Ursulică, Bumbulică, (Vologhea) Miciurin, Vacă Roșă, (Alic) Belîi, (Mișa) Clenu, (Sirioja) Clempuș, Șerpu, (Ghiță) Gazovicu, (Ivan) Aruba, Codău, Jaratic, Papuc, (Maria) Deputata, Sălăvăstru, Maleacu, (Irina) Cicoară, (Vera) Hodoroagă, (Sașa) Burduja, (Vanea) Bec, (Petrea) Tîrtea, (Colea) Cacă Sobă, Pampasica, Furnică, Șiorișelu, Subota, Guzan, Gîngă, (Tolea) Dascălu, Mătăc, Harapu, (a lu) Ioana, Gălănuță, (Ilii) Bolfosu, Baraghin, (Arion) Sofiert, Harbuz, Roșachi, (Vologhea) Ciprin, (Sirioja) Rusu, Condrac, Chioru, Avganu, Curcan, Bicioc, Cobălău, Turcu, Dobă, (Leonea) Lupu, (Mișa) Bactistu, Zavgaru, Gavanos, (Iura) Țîganu, Ciacică, Picioală, Cioroi, (Ionică) Storoju, Părfănălea, (Tolea) Nebunu, Talpă, Rățoi, Broscoi, Șoșîrmă, (Ileana) Surda etc.



Completare de Viorica Sîrbu: Haiduc, Şvandea, Sînoc, Bumbu, Moldovanu, Pobirichi, (Olea) Mişachi, Roşu, Roşală, Pirojoc, Muzicantu, (Lida) Birihoaica, Şepu, Polisos, Şiulei, Zapşa, Vîjîială, Pachioana, Ochincă, Copila mea, Dosia, Gură Strâmbă, Gât Roşu, Matafon, Bălăioara, Jarinîi, Sîrjoacă, Gîtiţă, Cartoafă, Poltara, Maşcatu, Beţîvanu, Miaunică, Hai soare, Mustafa, Trăsură...şi atâtea incă...


Cristina Oprea: Buhai, Pîlisos, Vrăghioi, Moldovan, Niuşu, Şiotilă, Turcu, Duman, Dumăneasa, Miliuţu

Ghenadie Vaculovschi: Manea a mai fost - Costea Manea (vis a vis de Marl Marx 76), mai "postmodern" a aparut "Oaia", da nu va spun despre cine e vorba ca o sa se supere daca afla

PS: Foto de pe contul fb al lui Alexei Crețu: Alexei și bunica lui, Alexandra

Wednesday, June 5, 2013

La cireșe

Desenele elevilor tatălui: Salaur Ana, cl. IV-a, Malancea Galina, cl. V-a, Chirilov Elena, cl. VII-a, Marina Donici, cl. VII-a, Băbălău Mariana, cl. VII-a, Oprea Vasile, cl. VII-a. Și o fotografie de azi :)




Tuesday, June 4, 2013

4 iunie 2013

din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an:
„4 iunie 2003
            Cumătrul Valea mi se plînge că cumătra Antonina e bolnavă şi a slăbit groaznic:
            - N-ai nici la ce căta, nici cu ce te lua şi nici la ce te da.
            Are şi el cîteva coaste nerupte, e tot încorsetat, dar n-are „la ce se da”.

            Cică „nu mă pot ridica de pe scaun, dar beau trei pahare de vin de cele mari şi ridic sacul în pod, zău că nu spun minciuni, măcar c-am fost comunist. Acum îs baptist”. 

Monday, June 3, 2013

Lansarea cărţii lui Alexei Vakulovski la Bucureşti (Tîrgul de Carte, CDPL Fest 12), 1 iunie 2013


ÎN GURA FOAMETEI (MĂRTURII ALE SUPRAVIEŢUITORILOR), 
Ediţia a II-a, Editura Tracus Arte, București, 2013
Am lansat-o şi la Tîrgul de Carte de la Bucureşti, şi la CDPL Fest 
Abia am văzut cartea, la standul editurii Tracus Arte, Tîrgul de Carte Bucureşti. Ne sfătuim ce povestim şi ce... nu. Cu  istoricul Flori Bălănescu, prefaţatoarea cărţii (foto: Dumitru Ungureanu)

Standul de la Club A, CDPL FEST 12!





Scriitorul Cosmin Perţa, redactorul şef al editurii Tracus Arte, prezintă cartea

microfonul la Flori Bălănescu, îngrijitoarea şi prefaţatoarea lucrării





mă fălesc cu cartea. la obiectiv - Diana Iepure




foto: d. ungureanu










Editorul Un Cristian/Casa de Pariuri Literare povesteşte ce-a făcut toată noaptea cînd a "dormit" la Braşov - a citit - pe ascuns - ÎN GURA FOAMETEI, prima ediţie. Foto: Cătălina Bălan

foto: Cătălina Bălan