Sunday, November 17, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, dar în alt an

„17 noiembrie 2003
            Omul nostru îşi împodobeşte casa cu obiecte de o reală rezistenţă artistică (uneori), apoi trece cu raiul în cuhne, unde atîrnă la ferestre perdelele demodate şi învechite, pune pe podea preşuri mîncate de molii, se aşează pe scaunele care se clatină de bătrîneţe, pune mîinile pe o masă care geme, se înveleşte cu o plapumă cîrpită, se îmbracă cu o haină azvîrlită de copiii lui şi… trăieşte împărăteşte. În casă îi duce uneori pe unii oaspeţi veniţi de departe. Şi intră de cele mai dese ori pe uşa laterală, căci cea din faţa casei nu se mai deschide cu una cu două. Casa devine un muzeu, iar stăpînii ei – nişte paznici.
            Nu-i (nu mă) pot condamna. Acolo-i duce sărăcia. Într-o cameră mică, cu o sobă în mijloc, e la mai cald. Doar soba înghite tot: şi lemn, şi papuc, şi… O cameră mică e mai uşor luminată de un bec, care nu muşcă mult din salariul rămas mult în urma coşului minim de consum. În cuhne e.

            Iar acţiunile unora cresc! – e o parafrază a unui cîntec cu culoare politică”.

Wednesday, November 13, 2013

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, dar în alt an

„13 noiembrie 2003
            În policlinica din Ştefan Vodă, îl văd pe Tolea Malancea, despre care mamă-sa spunea că iar a dispărut de acasă, a fugit. Anatolie se opreşte nu departe de mine, pune sacoşele pe un scaun şi merge aţă spre o uşă. Cînd trece pe lîngă mine, îi zic:
            - Noroc, Anatolie.
            - Mulţumesc. Numai noroc şi sănătate, îmi răspunde el cu aerul că nu mă recunoaşte (Poate că nici nu m-a cunoscut).
            Deschide uşa (WC-ului), vine la sacoşe, scoate nişte mere pline de glod, le scală şi începe să mănînce cu poftă. Apoi se ridică brusc în picioare, ascunde merele nemîncate şi intră într-un birou. De acolo auzii: „Tolin, aşteaptă în coridor”. Îl cunosc, vasăzică. El mai scoase nişte mere murdare, le spălă şi începu iarăşi să mănînce cu poftă...

***

În autobuz, lîngă şofer, citesc:
     „Pămîntul – ţăranilor,
     Uzinele – muncitorilor,
     Banii – şoferului!”
Cum să-ţi mulţumesc, Doamne, că ne-ai lăsat măcar simţul umorului?!

***


Lîngă un suflet sănătos pare suportabil şi un trup păcătos”. 

Monday, November 11, 2013

Azi, din jurnalul lui Alexei Vakulovski, dar în alt an:

11 noiembrie 2003
            Mihai a plecat spre Braşov.
A stat/muncit acasă nouăsprezece zile. Carmina l-a sunat de două ori. Am încercat să cumpărăm lemne pentru foc, dar nimeni nu vinde. Aşa că Mihai şi-a suflecat mînecile şi a tăiat copacii bătrîni din grădină. I-a despicat şi i-a pus la adăpost. Posibil să ne ajungă iarna asta.

***
Ninge. Totul e alb… deşi sub omăt se zbuciumă apa.

***
Urrrra! Suntem cei mai bogaţi din Europa! Avem două uniuni ale scriitorilor, două limbi materne, două Crăciunuri, două mitropolii, două state garante, trei preşedinţi, trei miniştri ai culturii, trei ai educaţiei şi… trei bănuţi în buzunar…
Sigur, suntem cei mai bogaţi, fericiţi, prosperi, norocoşi etc. din Europa.
Am zis „din Europa”? De pe glob, oameni buni, de pe glob.
La noi – ca la nimeni: pe teritoriul dintre Nistru şi Prut trăiesc trei naţionalităţi – români, moldoveni şi rusofoni. Totul e clar, tovarăşilor domniţi? Cine-i rusofonul? Păi e rusul, e ucraineanul, evreul, găgăuzul, ţiganul, neamţul...

Friday, November 8, 2013

Afganii - Feodor Morari

În 2001 am făcut o carte de interviuri cu antonenii care au fost în războiul din Afganistan. Într-o vară, după care am început să am coşmaruri cu Afganistanul. Cartea mi-a fost repede luată de o editură, dar n-a mai apărut. N-o puteam da în altă parte, pentru că semnasem un contract. Se mai întâmplă şi-n Afganistan :) 

Acum aştept prefaţa şi-o eliberez. Încă n-am semnat cu nici o editură, cred că am să semnez doar după ce-o să apară :) Când am fost ultima oară în Antoneşti, l-am întâlnit pe Feodor Morari, unul dintre afgani. Nu l-am recunoscut.

 

Iată începutul interviului cu el:


tu, ciurka, vei merge în Afganistan!

(Interviu cu Feodor Morari - născut în comuna Antoneşti, judeţul Tighina pe data de 3 mai 1962. A lucrat ca tractorist. Şi-a făcut serviciul militar în Afganistan în perioada  noiembrie 1980 – iunie 1981)


Feodor Morari: M-am dus în armată pe 14 mai 1980. Am fost în ucebkă în Aşhabad şase luni şi de acolo mă mai duceam prin samovolkă (absenţă nemotivată), aşa-s soldaţii, prin samovolkă te mai duci, la astea, şi-a pus oleacă de pică comandirul companiei pe mine (râde) şi mi-a spus, că eram negruţ, mi-a spus ticălosul că: tu, ciurka (negroteiule: în general aşa li se zicea în URSS asiaticilor), vei merge în Afganistan! M-a lăsat ultimul din companie, deja venise toată tânăra completare şi într-o zi cică: moldovene, fuga în magazie, ia-ţi raţia de alimente uscate, rucsacul, de la platoul companiei a doua ia-l pe Braghin şi mergi în Afganistan! Ei, eu încă nu ştiam ce-i Afganistanul ăsta, nici nu prea îmi dam seama, tânăr… 

Thursday, November 7, 2013

DIN JURNALUL LUI ALEXEI VAKULOVSKI, AZI, DA-N ALT AN (2005)


***

de la o vreme văd lumea
cu ochii nou-născutului –
cu picioarele-
                       n sus
cu capu-
              n
                  j
                  o
                  s