Thursday, January 30, 2014

Antoneşti la Jurnal TV

Din păcate, nu cu veşti vesele. Şi, între timp, s-au făcut 10 zile:

Tuesday, January 28, 2014

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


28 ianuarie 2003
A sunat Mihai. Lucrează la locul vechi. Zice că-i sănătos şi plin de energie. Aşteaptă apariţia unei cărţi de poezie şi pregăteşte o carte de publicistică. Modelează şi TIUK-ul. C-are chef!
***
Nichita Stănescu şi Eugen Simion au fost colegi de liceu la Ploieşti.
***
Preşedintele Voronin l-a decorat pe Ivan Bodiul cu Ordinul Republicii. Iar scriitorii din R.Moldova au hotărît să renunţe la Ordinul Republicii în semn de protest faţă de decorarea lui Bodiul. Cei decişi să se lipsească de acest ordin care pînă acum părea important: Mihai Cimpoi, N. Dabija, Anatol Codru, A. Busuioc, V. Vasilache, Ion Hadîrcă, Vl. Beşleagă şi D. Matcovschi.
***
Aşa a circulat prima informaţie. Dar… şi de aici a ieşit scandal. D. Matcovschi cred că nu era acolo cînd s-a făcut lista şi a declarat în presă că pot să se dezică de ordin numai cei care nu-l merită, iar el îl merită.

            Rezultatul a fost că cei 4 evanghelişti au fost 3: Luca şi Matei, fiindcă şi alţii n-au răspuns la apel. 

Hronicul Găinarilor de Aureliu Busuioc și În gura foametei de Alexei Vakulovski la Teatru Național

Hronicul Găinarilor e un roman foarte fain de Aureliu Busuioc, despre care am scris aici.

E o bucurie mare că Hronicul... se montează în același timp cu În gura foametei. Despre asta a scris Moni Stănilă în Timpul: "Alegerile bune se văd de la început. Două direcţii apucate de Petru Hadârcă, de când a revenit în funcţia de director al teatrului, le văd cu ochiul liber: orientarea spre scriitorii noştri şi valorizarea tinerilor." continuare aici.

Mulţumim, Petru Hadârcă & Luminiţa Ţâcu! Aşteptăm cu nerăbdare ambele spectacole!


Saturday, January 25, 2014

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani

„25 ianuarie 2004
Rîneam omătul din ogradă cu S. şi toţi cei care treceau pe drum ne adresau aceeaşi întrebare:
- Faceţi loc altui omăt?
- Da, răspundeam, facem loc zăpezii şi nouă, ca să ieşim.
Ce-o fi în spatele acestei întrebări? O dorinţă de a ninge, de-a sătura setea pămîntului?
O ironie? Adică lucrează, bre, dacă n-ai cap. Mîine ţi-l pune pe altul şi vei avea ce face, nu te vei plictisi.
- Îi faci loc la altul?

25 ianuarie 2005
„Românii au un Eminescu.
Şi noi avem un Eminescu.
Românii au un Creangă.
Şi noi avem un Creangă.
Noi avem un Bucov.
Românii au un Bucov.
Şi nici nu le trebuie” (N. Costenco)

***
De unde să apară bărbaţi adevăraţi, dacă băieţii îs educaţi mai mult de femei?
***

Creierul omului foloseşte de 16 ori mai multă energie decît celelalte organe”.

Thursday, January 23, 2014

Antonești în gheață și beznă

De luni în Antonești nu e lumină. În schimb e gheață. Copacii pârâie și se prăbușesc. Frumusețea costă foarte scump. Primăvara nu va mai fi așa verde, toamna nu va mai fi cu mulți struguri. În schimb, premierul zice că situația e sub control.













Foto: Moni Stănilă & a.vklvsk

Tuesday, January 21, 2014

din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an (2003)

ca să vezi
                       ziua stelele
trebuie
            să te cobori într-o fîntînă

în ce întuneric
să mă scufund
ca să-ţi văd
lumina din suflet?

Saturday, January 11, 2014

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


11 ianuarie 2005
M-am trezit într-o sală unde urma să se joace o nuntă. Venise lume de pe lume, dar sala era încă nepregătită. Socrul mare m-a rugat să-l ajut. Apăru o maşină cu scînduri. Închegam din ele mese, scaune. Apoi am ieşit afară. Lumea a început să nuntească. Am intrat în sala de sport, căci acolo era nunta, şi am văzut că încă nu-i totul pregătit. M-am apropiat de maşina care sta în mijlocul nuntaşilor cu gîndul să mai iau nişte scînduri. Dar acolo erau cărţi. L-am zărit pe Val. şi i-am dat cîteva exemplare. Noi nu vrem cărţi, strigau nuntaşii. Degeaba urlaţi, intră în discuţie S., el nu ascultă pe nimeni. Face ce vrea. Am observat că pereţii se cojesc, cădea vopseaua. Am început să acopăr dărîmăturile cu tablouri de Van Gogh, Leonardo da Vinci, Rafael, El Greco, Tiziano, Surikov, Igor Vieru, Mihail Grecu… Rîdeam fericit. Vroiam să se bucure toţi, dar ei lingeau o grămadă de îngheţată. Cărţile se transformaseră în îngheţată. S. dispăruse. Un băieţel mi-a spus că s-a pornit spre casă. A luat-o spre Olăneşti. Mi-a arătat drumul şi m-am pornit. Întîlneam numai oameni beţi care culegeau harbuji din copaci de salcîm. Nu, n-o văzuseră pe S., dar mi-au arătat drumul spre Indonezia. Las’ c-o ajung eu, dar la început mă duc la Constanţa să mă scald. O lovitură foarte puternică mă trezi. Ce-i? A căzut perna, mi-a spus S.

Tuesday, January 7, 2014

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, ca azi, da-n alţi ani


6 ianuarie 2003
Şcoala nu poate fi o oglindă a prezentului. Ea aparţine mai mult viitorului. Şcoala e un zbucium cu ochi înrouraţi şi curaţi. Iar dacă zoaia curge şi-n şcoală, e un fenomen explicabil: spre stele se uită nu numai fecioarele, ci şi tîrfele.
***
Cunoştinţa cu o clasă nouă de elevi e ca şi cum ai ieşi prima oară în cosmos.
***
Poţi citi o poezie de o sută de ori, iar proza poate fi citită numai de cîteva ori. Poezia e sărbătoare, iar sărbătorile sînt exaltate, festive, fericite... Proza e zi de muncă. Proza e o muncă. O muncă grea, cere nu numai forţă spirituală, ci chiar şi fizică. Poezia e un vis, iar proza e realitate. Poezia e muzică, pictură... Proza e sculptură, arhitectură. Poezia e o sclipire, iar proza e o zidire.

6 ianuarie 2004
Cît e mai ieftin omul, cu atît mai multe şi mai bogate haine şi bijuterii trebuie să pună pe el ca să fie în rînd cu lumea


7 ianuarie 2005

Eram într-o cameră fără ferestre şi priveam încăperea la o lumină slabă care nu ştiu de unde venea. Parcă eram în castelul din Bran şi lîngă mine erau consătenii mei. La un moment dat în încăpere năvăliră oameni şi oameni cu ochi îngroziţi. „L-a omorît!” striga Margareta S. „N-am vrut să-l omor”, spuse Volodea P. privind în jur cu ochi rugători. Mi-am făcut loc prin şuvoiul de oameni şi am ieşit afară. Cadavrul unui om era întins chiar lîngă uşă. Cine-i? am întrebat. E din Carahasani, mi s-a răspuns. Un val de oameni înconjurară mortul, îl aşezaseră într-un sicriu şi porniră spre cimitir. Erau cei din Carahasani. Urcau la deal. La vale se mişcau un rîu de oameni. Erau consătenii mei. Unde vă duceţi? i-am întrebat. „La nuntă”, mi-au răspuns. Am luat-o la deal. Vroiam să ajung acasă. S. apăru cu un braţ de legături în mîini. Mă duc la fina, mi-a spus. Am auzit strigăte de revoltă. Înviase mortul. Adică morţii, că erau doi. Am răsuflat uşurat. Dar nu mai puteam merge înainte. Am intrat într-o casă cu două etaje şi încercai să ies printr-o uşă din pod. De acolo cobora un grup de copii încolonaţi. Nene, m-au strigat. Uitaţi-vă ce grozăvii comit maturii. Au scris „sa” prin cratimă…”