Friday, December 30, 2011

Cărţile anului: 2011

În Cărţile anului: 2011, anul romanului basarabean, din Timpul e şi volumul În gura foametei de Alexei Vakulovski, cât şi Tovarăşi de cameră, romanul lui Mihai.

Mulţumim, Timpul şi Dumitru Crudu!


În gura foametei, Alexei Vakulovski

Fără a fi o antologie a monstruozităţilor care s-au întâmplat în timpul genocidului din 1946, cartea lui Alexei Vakulovski arată că despre foamete se poate vorbi şi altfel. Ceea ce l-a interesat pe autor a fost să arate cum s-au comportat oamenii în vremea acelei catastrofe îngrozitoare, şi nu fel de fel de grozăvii. Provocându-i pe consătenii săi să se mărturisească, regretatul profesor de literatura română a creat un roman documentar în stilul prozei nonficţionale americane, în care miza nu a fost reconstituirea fenomenului, ci a impactului pe care acesta l-a avut asupra firii oamenilor. Anume accentul asupra relaţiilor dintre oameni face ca În gura foametei să fie una dintre cele mai mari creaţii literare documentare din Basarabia. (D.C.)

Continuare aici

Sunday, December 25, 2011

Transnistria

Cei din Antoneşti nu simt Transnistria ca altă ţară. O simt ca pe Moldova, cred că mai mult ca alţi moldoveni, mai ales că majoritatea antonenilor au şi fost la războiul din 90-92.

Un articol la temă, din Timpul:
Businessul Transnistria

Pozele sunt din Transnistria, de care mi-e dor.

Tuesday, December 20, 2011

Paul Goma despre În gura foametei

VACA


De două zile (re)citesc cartea lui Alexei Vakulovski În gura Foametei - mărturii ale supraviețuitorilor - îngrijită de Flori Bălănescu, apărută după multe respingeri, amânări, tergiversări, la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București 2011.
O bună parte din mărturii a fost înclusă în a mea Săptămână Roșie.
Ce mi-a sărit în ochi la citirea volumului întreg?

Continuare aici

Nu trebuie să mai spun că m-am bucurat foarte mult văzând textul lui Paul Goma. Îi mulțumesc mult și rămân mut.

Wednesday, November 16, 2011

Hose Pablo - Google Translate: Ştefan Vodă

Când toată lumea doarme: copilaşii cu jucăriile lor chinezeşti, chiar şi beneficiarii muncii mele, eu bag la afiş. Pe afiş e şi harta raionului nostru măreţ. Undeva la sud-estul hărţii e Antoneşti.

Şi un copy paste de la pagina evenimentului pe fb:
copy paste de pe wall-ul lui hosă: "propun sa va pregatiti de o lectura de neuitat in cadrul cenaclului Republica. hose pablo are sa citeasca din cel mai proaspat volum de poezie din republica moldova, ne-publicat si ne-citit de catre nimeni la moment. google translate: stefan voda. este placheta de versuri care va fi lecturata de catre pablo [toesti de mine bre] pe data de 25 noiembrie la biblioteca nationala. pana atunci insa, mai auziti cu siguranta de acest event. va voi astepta cu drag!"

PS Din comentarii am inteles ca s-ar putea să avem şi un sunet de chitară.


Deci ne vedem. 
O întrebare pentru Hose: aşa-i că te-ai gândit la raionul nostru? :) Şi, în rest, chiar aşa ţi se şi numeşte blogul: Hose, o pivă!

Cel puţin până se trezeşte Republica, afişul aşa rămâne.

Wednesday, October 26, 2011

Antonescu şi Antoneşti

Cică era demult, tare demult un bogătaş pe nume Antonescu, care avea moşia pe acest pământ. Acest bogătaş cu ajutorul slujbaşilor a construit două mori de măcinat făină în locul unde acum se află serile sovhozului, a construit un grajd mare pentru cai şi alte lucruri trebuincioase oamenilor. Acest Antonescu trăia forte bine cu oamenii din sat, îi ajuta întotdeauna la nevoie, lucra pe câmp cu coasa şi sapa. De la dânsul provine şi denumirea satului Antoneşti.

Cules de la Onisca Salaur

(din caietul de folclor cules de Sofia, Alexei şi Mihail Vakulovski)

Saturday, October 22, 2011

Legenda satului Antoneşti (variantă de la Leonid Oprea)

Se spune că tare demult, doi fraţi, Anton şi Ştefan, mergeau prin locurile acestea. Ei şi-au pus de gând ca să azvârle cuşmele dintr-un loc, unde le vor cădea, acolo vor deveni stăpâni.

Cuşma lui Ştefan a căzut pe pământurile de acum ale satului Ştefăneşti, iar cuşma lui Anton pe locul acesta şi i-a pus numele Antoneşti.

Cules de la Leonid Oprea

(din caietul de folclor cules de Sofia, Alexei şi Mihail Vakulovski)
(foto av, poartă Antoneşti, detaliu)

Wednesday, October 19, 2011

Lelea Frăsânica

august 2011.

Lelea Frăsânica a apărut şi într-un reportaj pentru Salutare naţiune cu Andrei Gheorghe, vorbind despre condiţia femeii în R. Moldova. Părerea ei o s-o vedeţi mai târziu:)

Monday, October 17, 2011

Vremea Bostanilor


E vremea bostanilor. Filat şi Voronin au crezut că-i a harbuzului:))

Foto Moni Stănilă şi vreo 2 io

Thursday, October 13, 2011

Monday, October 10, 2011

În gura foametei de Alexei Vakulovski la SIC 2011. Lectură de Moni Stănilă, Cristi Măriuţă, Călin Emilian Cira, Vasile G. Dâncu, Mugur Grosu, Alexandru Vakulovski



În gura foametei de Alexei Vakulovski la SIC 2011. Lansare la cenaclul Republica. Lectură de Moni Stănilă, Cristi Măriuţă, Călin Emilian Cira, Vasile G. Dâncu, Mugur Grosu, Alexandru Vakulovski. Volumul a luat premiul Memorie, acordat de către Biblioteca Naţională din Chişinău.

Au citit mai mulţi, doar că eu mi-am cam înghiţit limba şi am simţit şi mai mult absenţa tatălui, fiind mai neatent la filmări.

Monday, October 3, 2011

3 octombrie 1949

Azi tata ar fi împlinit 62 de ani. Azi ar fi trebuit să iasă la pensie...

Thursday, September 22, 2011

Primul meu tricolor

...l-am făcut acum mulţi ani, eram încă elev. Aveam doar pânză roşie şi albă, aşa că pe albastru şi galben le-am vopsit singur. Cu creionul am desenat stema. Mama mi l-a cusut şi eu l-am pus pe casă.

Sunday, September 11, 2011

Dumitru Colun (*** - 2011) Ultima fotografie


Badea Dumitru a fost un om bun. Ultima oară când l-am văzut, culegea harbuji pentru nepoţi.

Cu o oră înainte i-am zis că seamănă cu Ion Druţă şi el a râs din tot sufletul.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Monday, September 5, 2011

Premii pentru Antoneşti

Am fost la Salonul Internaţional de Carte de la Biblioteca Naţională. A fost fain. Eu am cules premiile Vakulovski. Pentru "În gura foametei" a tatălui şi pentru "Portret de grup cu generaţia optzeci" a lui Mihai. Moni şi-a luat singură premiul Ministerului Culturii pentru "Postoi paravoz. Confesiunile dogmatistei".

Pentru 157 de trepte spre iad am primit premiul Insolit anul trecut, aşa că anul ăsta doar am asistat:)

Alte premii republicane aici

Saturday, August 27, 2011

RECENZIE, prof. Nicholas Dima, fost detinut politic, la cartea: In Gura Foametei, de Alexei Vakulovski

RECENZIE, prof. Nicholas Dima, fost detinut politic, la cartea: In Gura Foametei, de Alexei Vakulovski
(Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2011, 240 pagini)

In Gura Foametei este un document cutremurator pe care ar trebui sa-l citeasca orice Roman dornic sa-si cunoasca tara, neamul, si istoria… Cand s-a propus sa publicam aceasta carte zguduitoare pe care “confratii nostri occidentalizati” din tara au refuzat-o , am avut unele rezerve. Acum imi dau seama insa ca prin tiparirea ei am contribuit, foarte putin e adevarat, la restabilirea adevarului; la iluminarea perioadei de exterminare prin care au trecut fratii nostri Basarabeni imediat dupa razboi. Felicitari doamnei Flori Balanescu, sufletul acestui proiect, si omagii postume autorului, care a migalit ani de zile sa stranga amintirile victimelor si sa le astearna pe hartie…
In anii 80 cand am publicat in Statele Unite cartea Bessarabia si Bukovina am tras concluzia ca din statisticile oficiale Sovietice in anii imediat post-belici ”lipseau” numai in republica Moldova cel putin 200 de mii de oameni. Pentru Bucovina de Nord, precum si nordul si sudul Basarabiei, anexate in mod arbirar la Ucraina si unde Ucrainienii s-au purtat uneori chiar mai marsav decat Rusii, nu aveam date statistice. Numai Dumnezeu stie cati Romani au fost exterminati in acele regiuni! Apoi, cand in 1989 am ajuns la Chisinau si am intalnit supravietorii genocidului, mi s-a spus ca dupa calculele lor circa un million de Basarabeni au fost deportati, executati, ori au murit de foame. Am avut indoieli atunci asupra unei asemenea cifre pentru ca imi lipseau dovezile. Alexei Vakulovski m-a convins insa de dincolo de mormant ca cifra nu este exagerata. Rusii, comunistii, alogenii Sovietici si cozile lor de topor din Basarabia si Bucovina au exterminat intr-adevar un sfert din populatia romaneasca ocupata in 1940 si reanexata in 1944.
Cartea In Gura Foametei este o colectie de marturii ale supravietuitorilor din satul autorului, Antonesti, fiinte umane care in timpul foametei din 1946-1947 erau in varsta de 6 pana la 14 ani. Un lucru foarte important trebuie precizat de la inceput pentru ca nu reiese din lectura marturiilor. Taranii ramasi la sate in Basarabia in 1944 erau cu precadere saraci si cu putina stiinta de carte. Intelectualii, oamenii instariti, cei cu sentimente romanesti bine cunoscute, fusesera déjà arestati, impuscati, ori deportati in Siberia inca din 1940. Fratele Paul Goma descrie foarte bine in cartile sale acele timpuri ingrozitor de negre. Acum venise randul oamenilor de rand sa fie exterminati. Iata ce marturiseste Vasile Gaidau la batranete, si care la vremea foametei avea doar opt ani…
“Foametea a fost foarte bine pusa la cale… acum imi dau seama de asta… a fost organizata. Au vrut stalinistii sa ne mature de pe fata pamantului. Eu atunci, in plina foamete, am ramas fara tata la sase ani, iar la sapte ani si jumatate am ramas si fara mama… Se ducea fratele Mihai, nascut in 1932, la balta, spargea gheata, aduna scoici, papura, le prefaceam in turte si le mancam. Eram patru frati… Cum se vede, s-a gandit cineva ca razboiul i-a ucis pe putini dintr-ai nostri si s-au gandit animalele sa nascoceasca alt razboi, cel al foametei… A murit sora lui tata, a murit cumnatul lui tata, a murit matusa Olimpia, a murit matusa Irina… Au murit mai multi. Era mare foamete” (pagina 215)…
Cei informati despre foametea din Ucraina din anii 30 regasesc in Basarabia toate elementele bestiale ale genocidului. Activistii de partid, majoritatea venetici de prin alte parti, si cozile lor de topor locale, confiscau tot ce agonisesera taranii din putina recolta a anului 1946… Ba mai mult, deseori ii intrebau pe tarani daca sunt Rusi sau Romani, tratandu-i pe Romani cu deosebita brutalitate… Maturau podurile bietilor oameni de ultimele graunte; spargeau zidurile caselor in cautarea alimentelor ascunse, gaureau pamantul peste tot sa gaseasca ceea ce doseau taranii. Din cei care ascunsesera ceva alimente pentru copii, multi au fost arestati, condamnati si trimisi in Siberia. Consecintele au fost macabre… Au mancat oamenii tot ce se putea ingera pentru a supravietui. Gavril Banaru avea opt ani, dar isi aduce bine aminte: “In 1946 a murit un frate de al tatalui meu. Sidor Banaru il chema. El saracul, neavand ce manca s-a dus in balta dupa papura, dupa radacini de stuf, le-a adus acasa, a incropit din radacinile acelea un soi de mancare si si-a amagit foamea. N-a rabdat unchiul Sidor sa usuce radacinile, sa le rasneasca si sa coaca turta din ele. El el-a fiert si le-a mancat asa, verzi inca, necoapte. Le-a mancat, s-a umflat si a murit.” (pagina 211)
Cosma Munteanu, nascut in 1936, reda urmatoarele la pagina 181: “Intr-o vreme vazand ca nu avem cu ce amagi stomacul, am spalat opincile si mama le-a pus in soba, la copt. Cand le-a scos din cuptor, mai nu am lesinat de mirosul lor placut. Ne bateam cu sora mea pe ele. Cand am mancat opincile, am dat-o pe cisme, pe pantofi, pe sandale… Umblam cu sora mea Tecla prin pod sa cautam vreo bucata de opinca… In continaure, tot el povesteste: “Tin minte, a venit la noi mama mamei mele, adica bunica mea. Nu avea ce manca. Nici noi nu aveam ce manca. Am culcat-o pe un pat langa soba. Sa fie macar cald. Iar dimineata am gasit-o moarta.” (p. 183)
Este greu de spus cati oameni au murit, dar sunt convins ca au murit probabi un sfert din locuitori. Si s-au inregistrat chiar si cazuri de canibalism… “La noi in sat oamenii, ca sa nu moara de foame, au mancat si coaje de copac, si iarba, si miez de rasarita, si papura, si caini, si mate, si cioroi, si scoici, si sobolani, dar multumin, nici un caz nu a fost sa-si manance poprii copii, afirma V. Gaidau… La Purcari insa, ca sa se salveze, doua femei au hotarit sa-si manance copiii. Au mancat un copil iar cand urma sa-l taie pe al doilea, mama lui n-a vrut sa-l ucida… Femeia aceia care si-a mancat propriul ei copil a fost pedepsita si s-a intors din lagar cu o fata luata de suflet (p. 140)… Aflam din carte ca au fost deasemenea cazuri de mame cu mai multi copii care au ales sa-i sacrifice pe cei mici pentru a-i salva de la pieire pe cei mai marisori” (Maria Chirilov, pagina 165)…
Cei morti de foame erau ridicati cand se putea de cei care mai aveau putina vlaga si erau aruncati in gropi comune. Unele victime au fost ingropate de vii, iar un barbat a reusit sa razbata de sub maldarul de cadavre unde fusese aruncat si sa revina acasa… “Femeia lui Toderica Spataru lesinase, nu murise. Cand au pus-o in groapa, ea inca da din maini si din picioare… Au pus alte trupuri deasupra si au dat tarana peste ei…”. Martora Valentina reda la pagina 200 cum “a inviat” tatal ei, caruia ii spuneau taca: “Taca a mancat turte din loboda si s-a umflat. L-au dus si l-au lasat sub gardul cimitirului. Nu mai aveau putere sa-i sape groapa… Dar el, pe la o vreme si-a revenit, n-a vrut sa ramana cu mortii. Oamenii care traiau langa cimitir au observant ca taca se zbuciuma, ca vrea sa se ridice. L-au luat la casa lor apoi i-au chemat pe ai nostri… A crescut tata zece copii…”
Am incercat sa subliniez cateva paragrafe pentru a le utiliza in aceasta recenzie, dar m-am trezit subliniind trei sferturi din carte. Iata, totusi, un gand de batranete al Feodosiei Chitic: “Am fost sapte copii candva, dar am ramas numai eu, una. Mi-e dor de ei. Uneori ma chiama prin somn, eu ma trezesc si plang. Unde sunteti mama si tata, surorilor Maria, Grachina, Dusea? Unde sunteti fratilor Simion, Anton si Vasile? Scot fotografiile lor si vorbesc cu ei, si vorbesc pana ma satur” (pagina 62)…
Desccoperi in lectura cartii cazuri frumoase de omenie, cazuri de salbaticie inumana, cazuri de tragedie groteasca si ganduri de intelepciune. Iata ce afirma Iacob Mestesug in anii relativ buni din urma, adica prin anii 80, cand au fost culese aceste marturii: “Tare scumpa a fost mama noastra, era numai inima. Ne invata numai de bine. Am fost crescuti noi cu invatatura parintitilor, dar nu prea am avut noroc in viata. Acum vad ca cei hoti si porcosi is la putere, ei taie si spanzura” (pagina 196)… Asa a fost inceputul ocupatiei Sovietice in Basarabia! Asa a fost comunismul! Aceasta a fost “omenia” Rusului si a omului international pe care l-a creat marxismul. Si cand te gandesti ca si azi Moscova si Rusii din Moldova, impreuna cu cozile lor de topor, regreta acele timpuri… In ce priveste situatia Romanilor din sudul Basarabiei anexat de Ucraina, in aceste zile autoritatile soviniste locale umbla sa confiste povestea Capra cu Trei Iezi de Ion Creanga, pe motiv ca ar reprezenta “imperialismul Romanesc.” Iar biserica Romaneasca recent construita la Hagi Curda este amenintata de Cazaci…
In opinia mea, cartea In Gura Foametei ar trebui reeditata in mii si mii de exemplare si trecuta pe lista cartilor obligatorii pentru toti elevii si studentii. O eventuala noua editie ar trebui sa aiba o nota explicativa ceva mai ampla cu contextul socio-istoric si politic al tragediei; o lista de cuvinte regionale pe care unii cititori nu le cunosc; si eventual o harta a zonei din sudul Basarabiei la care se refera marturiile.
Profesor doctor Nicolae Dima, Statele Unite, August 2011.

(mulţumim lui Flori Bălănescu pentru text)

Thursday, August 4, 2011

Duda despre vara la ţară sau viaţa la ţară

Vara e mult de lucru la Antoneşti, spre deosebire de oraşele asfaltate. De-abia te poţi întoarce de pe o parte pe alta. De atâta lucru.

Monday, August 1, 2011

Comunicat de presă Cartea Românească, despre lansările "Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău"

Lansarea rockmanului Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău de Mihail Vakulovski la Iaşi, Chişinău şi Sibiu

Joi, 4 august, la ora 18.00, la Librăria Humanitas din Iaşi (lîngă Str. Lăpuşneanu - Str. Banu, nr. 8, Bl. 8, mezanin), Mihail Vakulovski vine să povestească despre rockmanul Student la Chişinău, primul din trilogia Tovarăşi de cameră (Cartea Românească, 2011).

Actriţa Andreea Stafie va citi un fragment din carte, iar autorul va răspunde la întrebările lui Liviu Antonesei. Şi nu numai. Cei din public sînt aşteptaţi, de asemenea, cu întrebări şi curiozităţi.

Vineri, 5 august, la ora 18.30, la Cenaclul Republica, Biblioteca Naţională, Chişinău, vor discuta despre rockman, alături de autor, tovarăşi de nădejde: Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan şi Emilian Galaicu-Păun. Retrăieşte un fragment: Alexandru Vakulovski. Moderator: Moni Stănilă.

Sîmbătă, 13 august, la ora 18.00, în cadrul Festivalului ArtMania de la Sibiu, Radu Vancu şi Dragoş Varga îl vor chestiona pe autor cu privire la primul său rockman. Vor citi fragmente din carte: Alexandru Vakulovski & Moni Stănilă. Discuţia va fi moderată de Veronica D. Niculescu.

Lansarea rockmanului Tovarăşi de cameră va fi însoţită, atât la Iaşi cât şi la Sibiu, de o instalaţie de artă contemporană inedită la care au participat artişti locali şi chiar librari. Pentru a vedea despre ce e vorba, vă invităm în librării.

Student la Chişinău de Mihail Vakulovski este primul rockman din trilogia Tovarăşi de cameră. O trilogie prin care trece Prutul odată cu anii de ucenicie ai studentului Hai – anii marilor schimbări social-politice din Estul Europei, cu efectele lor imprevizibile, supuse capriciilor istoriei. Amestecul de umor, ironie şi realitate brută, neîndurătoare – uneori lipsit de pudoare, dar niciodată gratuit – descrie rostogolirea acestui rockman colţuros peste graniţele de cuvinte şi forţa lui subtilă de celebrare a vieţii.

Un anti-bildungsroman existenţial, de o sinceritate dezarmantă, scris într-un limbaj viu, autentic, cu elemente de roman epistolar, realist, istoric, naturalist, despre o lume plină de forţă şi culoare.

Mihail VAKULOVSKI este absolvent al Universităţii de Stat din Moldova şi, din 2002, doctor în filologie la Universitatea Bucureşti cu o teză coordonată de Nicolae Manolescu. Autor al volumelor de poezie: Nemuritor în păpuşoi, Caiet cu zmei de care n-am mai ridicat niciodată nici măcar în copilărie, TU (cu Al. Vakulovski), Tatuaje, Odada, Piatra lui Sisif sub limba lui Demostene, ИЛЬ ПЛЁ, Autobiografie.

A mai publicat: Nicolae Manolescu (monografie), Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supravieţuitorilor (istorie recentă), nEUROCHIRURGIE (teatru), Portret de grup cu generaţia „optzeci”. Poezia (critică literară), Tiuk! (antologie de proză Klu) (cu Al. Vakulovski). Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi Premiul Soros (1997), Marele Premiu Underground Literar (2001), Premiul Zona alternativă (2002), Premiul revistei Tomis pentru cel mai bun traducător (2008), Premiul revistei Timpul pentru critică literară (2010). Membru ASPRO şi al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Blog: http://vakulovski.livejournal.com/.

Redactor-şef la revista Zile şi Nopţi, redactor la Sunete, fondatorul şi realizatorul revistei Tiuk! - www.tiuk.reea.net/.

Sunday, July 24, 2011

"Încă n-o murit aşela?"

"Pe aşela l-am văzut la balconul unui salon de la Spitalul de Urgenţă. Uscat ca un chibrit ars, şedea băgat într-un scaun, cu trei pachete de ţigări goale în faţă, dar cu o ţigară în gură. Când l-am întrebat ce nevoie l-a adus acolo, s-a gândit mult până să-mi răspundă: „M-o bătut nepotu’…”. Trist şi tăcut, mă privea parcă speriat. Am tăcut amândoi o habă de vreme, ne-am mai scrutat cu privirile, ca să nu murim de plictiseală, până când el a rupt tăcerea: „La mine vine Dima…”. Cine-i Dima numai aşela ştie, dar, ca să nu tac, am zis că Dima e bravo. „Şi femeia o venit o dată - mi-o adus tapociki”. Şi aici, am crezut necesar să confirm că are o femeie de aur, dar nu l-a mişcat deloc. Faţa îi era ca de piatră. Cred că nu avea niciun ciot de dinte, fiindcă vorbea pe neînţelese. Parcă era un mort care se învăţa încetişor să vorbească…"


Continuarea articolului lui Pavel Păduraru aici 

Aşela a fost coleg de cameră cu mine în spitalul de urgenţă. Îl puteţi vedea în poza pe care i-am făcut-o. 

Thursday, July 21, 2011

Gusturile copilăriei


Nu doar castraveţii şi roşiile nu mai sunt ca în copilărie. Aproape totul s-a schimbat. E un şut serios în fund (şi nici un pas înainte, din punctul ăsta de vedere) din partea globalizării.

Când eram în România le povesteam prietenilor despre sucul Tarhon, cu gust de... tarhon! Puţini mă credeau, pentru că asociau tarhonul cu ciorba. Ei bine, Tarhon a existat. Apoi l-a cumpărat Coca-Cola. Ce deştepţi, m-am gândit la început, când Coca-Cola vindea Tarhon. Apoi, Coca-Cola l-a scos de pe piaţă. Always Coca-Cola!

În copilărie în fiecare alimentară vedeam borcane de 3l cu tot felul de sucuri naturale. Foarte bune.

M-am bucurat să găsesc într-un magazin suc de tarhon şi acum. Din Georgia. O sticlă de 0,5 l costă cât 1,5 l de Coca-Cola. Şi înainte cola era cu preţul triplu faţă de sucul de tarhon. Cum se spune: e rău să fiu prost.

Am găsit şi suc la borcan de 3l. Doar de 2 feluri, dar tot e ceva. Mi-am luat rapid, cât Coca-Cola nu le-a luat brandul. Dacă tot aşa merg lucrurile, cred că la anul vom mânca mămăligă doar de la McDonald's.

***
Iar despre foame şi nu numai puteţi citi în nr. de vară al Tiuk!-ului. Iată cuprinsul:


Din cuprins:

AncheTiuk
Ai avut vreo perioadă a foamei în viaţă? Cu ce asociezi foamea?

Dialoguri Tiuk!

Show Recent Messages
de Moni STĂNILĂ


(ne)interviuri

Bun de tipar

A!!

Pagini basarabene

Poveştiuci pe bune

LecTiuk!

Anti-chimbal
de Ruxandra CESEREANU

TiukFamilion
10 întrebări pentru 2 soţi scriitori
&

MăşTiuk!

CinemaTiuk!

My3

O fo

O apărut

n curînd

Dintr-a voastră într-a noastră (şi invers)

Atelier Vlad Ioviţă (Chişinău)
Lectură faină!