Tuesday, December 25, 2012

SERBARE CU RITUAL de Alexei Vakulovski


             
Ce n-ar vorbi lumea, dar omul e o fiinţă extraordinar de originală. Eu încă n-am întîlnit doi reprezentanţi ai speţei umane înzestraţi cu aceleaşi calităţi. Şi deoarece ne aflăm în prag de nou an, vreau să vă povestesc despre prietenul meu Vsevolod Căpăţină, om erudit şi sociabil. Camaradul Vsevolod face parte din acea rară specie de oameni, care ştiu cu siguranţă că zilele noi aduc bucurii noi. Pregătindu-se de revelion, el a frunzărit cîteva enciclopedii, nişte lucrări solide de-ale folcloriştilor şi, înarmat pînă în dinţi cu înţelepciune, a intrat în casa de cultură. Şi nu s-a îmbrăcat cu costumul său de gală adus de un verişor-marinar tocmai din Veneţia, ci, conştient de adevărul că în seara de revelion la unele popoare sunt răspîndite jocurile cu travestitul, şi-a înfăşurat în jurul capului o bucată de pătură pufoasă, a îmbrăcat o pereche de şalvari şi s-a prefăcut într-un turc sadea. Deoarece luna ianuarie e denumită în cinstea lui Ianus, zeul porţilor şi uşilor, stimabilul Căpăţînă, intrînd în hol, se închină în faţa uşii, apoi o izbi cu piciorul, demonstrînd astfel că ştie obiceiurile de pe vremea lui Iulius Caesar şi, totodată, ca om contemporan ce este, le dispreţuieşte total. Clar ca bună ziua, prietenul Vsevolod n-a venit primul la serbare, dar a întîrziat în limitele cuviinţei. Aşa că o sală întreagă a avut fericita ocazie de a-i aprecia tezaurul de informaţii. El hotărî să-i lase pe toţi în urmă şi, conform unei datini din Birmania, înşfăcă o căldare cu apă şi, stropind spectatorii, le ură viaţă îndelungată şi liniştită. Uitase numai că în ţara aceea îndepărtată revelionul vine în aprilie, după perioada ploilor torenţiale, aşa că acolo un strop de apă e binevenit, iar la noi, în miezul iernii, brrr! Îl readuse la realitate un flăcăuan care, cunoscînd numai legile pămîntului, îl smunci o dată de piept că bietul Căpăţină mai era să ragă ca buhaiul din prea frumoasele noastre urături. Memoria lui fenomenală îi semnală că în buzunar are un cărbune şi o scrumbie învelite în polietilenă – datină adusă de pe meleagurile scoţienilor, aşa că azvîrli mangalul în direcţia flăcăului cu apucături de haiduc, vrînd, probabil, să-i spună că anume cărbunele simbolizează căldura. Nu reuşi să scoată şi scrumbia, simbol al belşugului, căci fu nevoit să caute izbăvire într-un horn, pe unde, conform spuselor ţăranilor italieni, intră zîna Befana şi pune mici daruri în ghetele copiilor. Horn în casa de cultură nu era. Aşa că bietul Căpăţînă fu nevoit să facă un salt peste cap şi un pantof de-al lui zbură peste umăr căzînd cu vîrful spre uşă (în Norvegia acest gest le-ar sugera fetelor că în casa lor va fi nuntă). Vsevolod a înţeles că nu-i va fi dat să rămînă celibatar. Deci urma să-şi aleagă o zînă, o floare, o superbă fiinţă cum n-a mai văzut nimeni din moşi-strămoşi, căci nu în zadar i-au zis oamenii Căpăţînă. Roti capul după acele ceasornicului, dar întîlni numai priviri încruntate şi instinctul de autoapărare îi dictă să-şi găsească un refugiu, căci la multe te poţi aştepta de la nişte oameni înfuriaţi. Dar… slavă capului plin de informaţii! Creierul lui, computer supermodern, îi şopti că în mitologia popoarelor care au vieţuit între păduri (celţii, bunăoară, slavii, germanii, triburile din Africa Ecuatorială şi din bazinul fluviului Amazon) credeau că arborii, şi mai ales brazii, sunt înzestraţi cu putere magică. Aşadar, salvarea era în brad. Pînă a ajunge lîngă Alba-ca Zăpada, îl trînti la podea pe Moş-Gerilă, obicei nemaiîntîlnit deocamdată nici la un popor civilizat. Forţele întunericului se apropiau de dînsul încet, dar sigur.
            Vsevolod, înfricoşat, îngînă:
-          Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mînaţi,
Lîngă boi v-alăturaţi
Şi cuvîntu-mi ascultaţi…
Rezultatul aşteptat întîrzia şi el, văzînd că puterea fermecată a cuvîntului nu alungă forţa necuratului, hotărî să aducă jertfe pentru a îmbuna spiritele. Victima deveni capătul păturii făcut turban, aruncat pe o creangă de brad. Toţi priveau nedumeriţi, nepricepînd unde a dispărut turcul şotios, iar Vsevolod Căpăţînă sări spre uşă declamînd cu avînt:
-          Roata, măi!
- Hăi! Hăi! îi răspunseră chiar şi pereţii lăcaşului de cultură, iar eroul nostru enciclopedist dădu bir cu fugiţii.
            Acasă, părinţii l-au poftit la masă cu bucate alese: răcituri de cocoş, cartofi cu carne de raţă, gîscă umplută… Dar eruditul Vsevolod le-a lămurit că, după un sănătos obicei al ungurilor, la masa de revelion nu se servesc mîncăruri pregătite din pasăre, căci împreună cu asemenea vietate poate să zboare şi fericirea din casă. Altă vorbă e un purcel, îşi încheie el monologul şi puse mîna pe cuţit, iar sărmanilor părinţi li se înnodă limba în gură, speriindu-se că feciorul vrea să taie porcul. Spaima lor, însă, n-avea nici un suport real. Amicul nostru Vsevolod Căpăţână mai şterse colbul de pe o uitată datină: începu să mănînce usturoi.
            După un pic de reculegere, rezumă:
-          Las’ că nu mai moare nimeni din asta. Mîine mă duc cu semănatul.
Şi se va duce. Numaidecît se va duce. Iar noi vă spunem:
- La anul şi la mulţi ani!

No comments:

Post a Comment