Ce n-ar vorbi lumea, dar omul e o fiinţă extraordinar de
originală. Eu încă n-am întîlnit doi reprezentanţi ai speţei umane înzestraţi
cu aceleaşi calităţi. Şi deoarece ne aflăm în prag de nou an, vreau să vă
povestesc despre prietenul meu Vsevolod Căpăţină, om erudit şi sociabil.
Camaradul Vsevolod face parte din acea rară specie de oameni, care ştiu cu
siguranţă că zilele noi aduc bucurii noi. Pregătindu-se de revelion, el a
frunzărit cîteva enciclopedii, nişte lucrări solide de-ale folcloriştilor şi,
înarmat pînă în dinţi cu înţelepciune, a intrat în casa de cultură. Şi nu s-a
îmbrăcat cu costumul său de gală adus de un verişor-marinar tocmai din Veneţia,
ci, conştient de adevărul că în seara de revelion la unele popoare sunt răspîndite
jocurile cu travestitul, şi-a înfăşurat în jurul capului o bucată de pătură
pufoasă, a îmbrăcat o pereche de şalvari şi s-a prefăcut într-un turc sadea.
Deoarece luna ianuarie e denumită în cinstea lui Ianus, zeul porţilor şi
uşilor, stimabilul Căpăţînă, intrînd în hol, se închină în faţa uşii, apoi o
izbi cu piciorul, demonstrînd astfel că ştie obiceiurile de pe vremea lui
Iulius Caesar şi, totodată, ca om contemporan ce este, le dispreţuieşte total.
Clar ca bună ziua, prietenul Vsevolod n-a venit primul la serbare, dar a
întîrziat în limitele cuviinţei. Aşa că o sală întreagă a avut fericita ocazie
de a-i aprecia tezaurul de informaţii. El hotărî să-i lase pe toţi în urmă şi,
conform unei datini din Birmania, înşfăcă o căldare cu apă şi, stropind spectatorii,
le ură viaţă îndelungată şi liniştită. Uitase numai că în ţara aceea
îndepărtată revelionul vine în aprilie, după perioada ploilor torenţiale, aşa
că acolo un strop de apă e binevenit, iar la noi, în miezul iernii, brrr! Îl
readuse la realitate un flăcăuan care, cunoscînd numai legile pămîntului, îl
smunci o dată de piept că bietul Căpăţină mai era să ragă ca buhaiul din prea
frumoasele noastre urături. Memoria lui fenomenală îi semnală că în buzunar are
un cărbune şi o scrumbie învelite în polietilenă – datină adusă de pe
meleagurile scoţienilor, aşa că azvîrli mangalul în direcţia flăcăului cu
apucături de haiduc, vrînd, probabil, să-i spună că anume cărbunele
simbolizează căldura. Nu reuşi să scoată şi scrumbia, simbol al belşugului,
căci fu nevoit să caute izbăvire într-un horn, pe unde, conform spuselor
ţăranilor italieni, intră zîna Befana şi pune mici daruri în ghetele copiilor.
Horn în casa de cultură nu era. Aşa că bietul Căpăţînă fu nevoit să facă un
salt peste cap şi un pantof de-al lui zbură peste umăr căzînd cu vîrful spre
uşă (în Norvegia acest gest le-ar sugera fetelor că în casa lor va fi nuntă).
Vsevolod a înţeles că nu-i va fi dat să rămînă celibatar. Deci urma să-şi
aleagă o zînă, o floare, o superbă fiinţă cum n-a mai văzut nimeni din
moşi-strămoşi, căci nu în zadar i-au zis oamenii Căpăţînă. Roti capul după
acele ceasornicului, dar întîlni numai priviri încruntate şi instinctul de
autoapărare îi dictă să-şi găsească un refugiu, căci la multe te poţi aştepta
de la nişte oameni înfuriaţi. Dar… slavă capului plin de informaţii! Creierul
lui, computer supermodern, îi şopti că în mitologia popoarelor care au vieţuit
între păduri (celţii, bunăoară, slavii, germanii, triburile din Africa
Ecuatorială şi din bazinul fluviului Amazon) credeau că arborii, şi mai ales
brazii, sunt înzestraţi cu putere magică. Aşadar, salvarea era în brad. Pînă a
ajunge lîngă Alba-ca Zăpada, îl trînti la podea pe Moş-Gerilă, obicei
nemaiîntîlnit deocamdată nici la un popor civilizat. Forţele întunericului se
apropiau de dînsul încet, dar sigur.
Vsevolod,
înfricoşat, îngînă:
-
Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin
şi nu mînaţi,
Lîngă boi
v-alăturaţi
Şi
cuvîntu-mi ascultaţi…
Rezultatul
aşteptat întîrzia şi el, văzînd că puterea fermecată a cuvîntului nu alungă
forţa necuratului, hotărî să aducă jertfe pentru a îmbuna spiritele. Victima
deveni capătul păturii făcut turban, aruncat pe o creangă de brad. Toţi priveau
nedumeriţi, nepricepînd unde a dispărut turcul şotios, iar Vsevolod Căpăţînă
sări spre uşă declamînd cu avînt:
-
Roata, măi!
- Hăi! Hăi!
îi răspunseră chiar şi pereţii lăcaşului de cultură, iar eroul nostru
enciclopedist dădu bir cu fugiţii.
Acasă,
părinţii l-au poftit la masă cu bucate alese: răcituri de cocoş, cartofi cu
carne de raţă, gîscă umplută… Dar eruditul Vsevolod le-a lămurit că, după un
sănătos obicei al ungurilor, la masa de revelion nu se servesc mîncăruri
pregătite din pasăre, căci împreună cu asemenea vietate poate să zboare şi
fericirea din casă. Altă vorbă e un purcel, îşi încheie el monologul şi puse
mîna pe cuţit, iar sărmanilor părinţi li se înnodă limba în gură, speriindu-se
că feciorul vrea să taie porcul. Spaima lor, însă, n-avea nici un suport real.
Amicul nostru Vsevolod Căpăţână mai şterse colbul de pe o uitată datină: începu
să mănînce usturoi.
După
un pic de reculegere, rezumă:
-
Las’ că nu mai moare nimeni din
asta. Mîine mă duc cu semănatul.
Şi se va
duce. Numaidecît se va duce. Iar noi vă spunem:
- La anul şi
la mulţi ani!
No comments:
Post a Comment