Din jurnalul lui tata, azi, da-n alt an

„22 iulie 2003

Azi căţeluşul nostru fu botezat. El deveni Tiuk. Ne-am gîndit la mai multe nume-porecle şi l-am chemat la noi cu aceste porecle. S-a apropiat doar atunci cînd îl strigam Tiuk. De două ori s-a repetat procedeul. Deci e Tiuk. Interesant, cum va reacţiona Mihai, doar Tiuk e numele revistei lui”

„22 iulie 2004

Ieri, spre seară, apare Mikel Chertudi. Mi-a spus că pleacă, va lucra la Chişinău, şeful unui proiect, va avea pe mîna lui bani etc. L-am felicitat, mi-a mulţumit că l-am învăţat. Nu numai româna. Cînd a plecat, mi-a lăsat pe masă o foaie pe care a desenat un soare şi o carte deschisă. Înăuntru e scris:

„Domnule Alexei,

            Cuvinte n-am eu destule ca să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine în ultimii 2 ani. Mi-aţi deschis o fereastră nouă spre o lume pe care nu o cunoşteam. Aţi răbdat cînd greşeam, aţi zîmbit cînd mi-era greu să pronunţ un cuvînt (ca să mă încurajaţi… sper…) sau să înţeleg un concept în graiul vostru. Dar, cel mai important, l-aţi făcut pe un american să se simtă un pic mai comod, mai acasă într-o comunitate străină. Şi asta e mult. Limba asta n-am s-o uit niciodată! N-am cum!

            Ne mai vedem. Numai bine! Mikel”.

           

Tata l-a învăţat româna pe Mikel, care, după discursul său oficial – în română – din Chişinău, a fost căutat de ambasadorul SUA din R. Moldova, care l-a felicitat aşa: „E prima oară cînd văd că un voluntar american vorbeşte mai bine limba ţării în care lucrează decît preşedintele acelei ţări!”