18
decembrie 2003
Azi
au îngropat-o pe măhăleanca noastră – Larisa Oprea. Am fost ieri la priveghi.
Nici o jale. Pricina – ea moare de vreo 10 ani. Poate rudele au răsuflet
uşurat: nu-i mai chinuie, şi pe ea nu se chinuie. Inima, ficatul, rărunchii. A
avut 53 de ani. A fost.
Totuşi are noroc: a murit
înconjurată de soţ (bun-rău-bleg-tîmpit) (dar soţ) şi de copii.
Normal, mă-ntreb: ce va fi cu mine?
Şi mă liniştesc: treaba Sofiei, căci
eu mă voi... duce, după toate probabilităţile, primul. O boare de linişte este.
***
Unde sunteţi, bre Mihai şi Sandu? De
ce nu scrieţi? Bată-vă şi să vă bată şi să vă tot bată cît veţi trăi norocul!
18 decembrie
2004
Noi
nu suntem un popor
Suntem
o durere.
This comment has been removed by the author.
ReplyDeleteMihai, poți să-mi spui, te rog, din ce an a început Alexei Vakulovski să scrie în jurnal, și cam cât era intervalul de scriere (zilnic, lunar sau periodic) ?! Mulțumesc anticipat, Ștefan.
ReplyDelete