textul - integral - e aici.
postez mai jos fragmentele despre spectacol (chiar dacă şi restul are legătură cu spectacolul, fireşte):
Flori Bălănescu
Traversarea
memoriei
Limba
română și limitele minimei rezistențe
Așteptam
recent în holul Teatrului Național din București să intru la spectacolul Copiii
foametei, jucat de trupa Teatrului Național din Chișinău, și am asistat,
fără voia mea, la o discuție. (...)
În
seara zilei de 13 septembrie, am avut parte, pe scena Naționalului bucureștean,
de impresionanta punere în scenă a spectacolului după volumul de mărturii
culese de Alexei Vakulovski, În gura foametei. Mărturii ale
supraviețuitorilor, apărut în primă ediție la Institutul Național pentru
Studiul Totalitarismului din București, în 2011. Că am fost uimită, este
nevrednic spus. Am fost zguduită de felul în care regizoarea Luminița Țâcu a
surprins esențele unui text eminamente oral, confesiv, devoalând o realitate
violentă, la limita neverosimilului, cu un minimalism scenic compensat cu
asupra de măsură de o prezență umană pe care aproape că aș comite un sacrilegiu
dacă aș încerca să o descriu. Acest spectacol trebuie văzut, pentru că se
trăiește. Nu mică mi-a fost surpriza când am recunoscut în replicile actorilor
chiar și expresii de-ale mele, selectate din Cuvântul introductiv. Ce am trăit
acolo timp de o oră și patruzeci de minute a surprins foarte potrivit, la cald,
colega mea, Cristina Diac, pe pagina ei de facebook: „cred că am văzut cea mai
inteligentă, emoționantă și decentă reprezentare artistică a unui subiect
ținând de trecutul traumatic. Regizor inteligent, actori excelenți, cu dicție
impecabilă, care au înțeles ce joacă. Sper ca meritele lor să fie arătate în
cronicile de specialitate. Bravo lor. Păcat că nu se va mai juca la București,
ar merita pe deplin.”
Optimismul meu se datorează celor nouă actori de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău: Doriana Zubcu-Mărginean, Snejana Puică, Iurie Focșa, Iurie Radu, Draga-Dumitrița Dumi, Leo Rudenco, Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca. Felicitări merită și Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național din Chișinău.
Cum nimic nu este întâmplător în viață, ca și în istorie, datorăm spectacolul unui om care și-a apărat cu demnitate identitatea și vocația de profesor, renunțând la privilegiile oferite de regimul totalitar. Un profesor de limba și literatura română care a ales să trăiască în satul natal, Antonești, unde a educat în limba română multe generații de copii, alături de soția sa, Sofia, tot profesoară de limba română.
Dacă pe 2 octombrie a fost ziua lui Paul Goma (La mulți ani!), autor al fabulosului roman despre basarabeni și Basarabia, Din calidor, pe 3 octombrie ar fi fost ziua de naștere a autorului cărții-mărturie despre foametea organizată de Moscova cu scopul exterminării basarabenilor, în 1946-1947.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Alexei Vakulovski!
Optimismul meu se datorează celor nouă actori de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău: Doriana Zubcu-Mărginean, Snejana Puică, Iurie Focșa, Iurie Radu, Draga-Dumitrița Dumi, Leo Rudenco, Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleșca. Felicitări merită și Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național din Chișinău.
Cum nimic nu este întâmplător în viață, ca și în istorie, datorăm spectacolul unui om care și-a apărat cu demnitate identitatea și vocația de profesor, renunțând la privilegiile oferite de regimul totalitar. Un profesor de limba și literatura română care a ales să trăiască în satul natal, Antonești, unde a educat în limba română multe generații de copii, alături de soția sa, Sofia, tot profesoară de limba română.
Dacă pe 2 octombrie a fost ziua lui Paul Goma (La mulți ani!), autor al fabulosului roman despre basarabeni și Basarabia, Din calidor, pe 3 octombrie ar fi fost ziua de naștere a autorului cărții-mărturie despre foametea organizată de Moscova cu scopul exterminării basarabenilor, în 1946-1947.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Alexei Vakulovski!
text apărut
în revista „Confesiuni”, oct. 2014
No comments:
Post a Comment