24 noiembrie
2003
Am revenit la şcoală. Mă plictisisem fără stupul ei. Am
intrat în clasă şi am uitat de toate. M-a readus la realitate sunetul
clopoţelului care strigă în gura mare că şase lecţii au trecut şi că e vremea
să o luăm spre casă. N-aveam ce face. Am ascultat clopoţelul. El e mare lucru
în şcoală.
***
Computerul computerului cui îl are.
***
De ce oare Sandu nu dă nici un semn de viaţă? Ce-o fi făcînd
în România ceea? Nici nu ştiu unde să-i trimit vreo scrisoare cu cuvinte alese,
căci adresa lui e „România”. Azi aici şi mîine în partea opusă. Dacă am avea
internet l-aş bombarda cu nişte enunţuri exclamative…
Şi Mihai
tace, dar el abia a ajuns în Braşovul lui. L-am reţinut (indirect) cam mult
acasă. dar şi-a recupera timpul nepierdut, mă gîndesc. Acasă timpul niciodată
nu-i pierdut. Pînă voi citi vreo veste de la leii mei, să-i învăţ pe copiii
satului să scrie… Pare simplu lucrul acesta. În capu’ prostului.
No comments:
Post a Comment