23 mai 2003
Ne-a sunat Mihai. Lucrează în continuare
la Institutul Român de Istorie Recentă. Vrea să se mute la Bucureşti. Hm.
Sandu se luptă cu examenele. O carte
de-a lui a fost nominalizată la premiile României Literare.
Lui Mihai i-a apărut o carte de poezie.
Mi-a promis că mi-o trimite cît mai curînd.
Bine, bine şi iar bine.
***
Mihai nu poate accepta conduita
comună. El mereu explodează. Nu va avea o soartă liniştită. Mă neliniştesc. Se
zice că unul singur în mijlocul cîmpului nu-i luptător (rus.). Nu cred: omul e
ori nu e luptător. Mama avea un caracter de luptător. Tata era mai mult un
filosof. Un filosof, nu un palavragiu ca foarte mulţi dintre noi. Cu Mihai mă
mîndresc şi… mă tem de soarta lui. Doresc să se bucure şi el de cele lumeşti: o
familie trainică, un loc de lucru stabil, o casă, o masă, o soţie, nişte copii
etc., etc.
Sigur că-mi doresc nişte nepoţi,
care m-ar face puţin-puţin mai copil. Ce poate fi mai minunat?
23 mai 2005
Văd la TVR 1: S-au întors acasă.
E vorba de ziariştii români arestaţi în Irak. Bine. Clar. Dar ce se ascunde
după faţa asta. Cine au fost răpitorii? Cum s-a putut realiza eliberarea?
Cum? Ce? De
ce?...
No comments:
Post a Comment