Prin anotimpuri

Mama face fotografii de parcă aparatul ar mai avea film. E și asta o treabă: tot anul e pe un card mic. În schimb, deja vedem mere și pere coapte :)

Foto: Sofia Vakulovski

Muguri sau culoarea vinului

Ne vedem la Timişoara, pe 6 febr., ora 18:30, la Cărtureşti. Mersi!

 Timişorenii tre să ştie că braşovenii (care NU au aeroport!) ajung atît de greu la ei, încît cînd sosesc la Tm chiar vin cu mare drag (sau de nevoie, mno)! De fiecare dată cînd am fost la Tm mi-am zis că-i ultima dată, dar iată-mă iar la Timişoara, pe 6 februarie, invitat de prietenul Bogdan Munteanu la o întîlnire de la Cărtureşti, care va începe la ora 18:30. Cu ocazia asta am legat şi o fugă’n străinătate, aşa c-o să venim la librărie direct de la aeroport. Evenimentul se numeşte „Ce mai faci, scriitorule?” , mie-mi sună şi ironic, dar cine-a citit „Ai uitat să rîzi” ştie de ce.

Întrebarea fiind la prezent, vă voi citi cîteva pagini din două manuscrise de proză pe care încă nu le-am terminat, deşi lucrez la ele de mai mult de 20 de ani (şi nici nu mă grăbesc să le pun punct), „Totul, aproape totul despre tati”, compusă din proze foaaarte scurte

(ex.: „trebuie să spun că lui tati nu-i prea place să muncească fizic şi că locuim chiar lîngă brigada de tractoare. într-o dimineaţă, cînd tati căra în ogradă cărbunii din drum, trecu spre brigadă un tractorist, care îl salută şi, pentru că nu i se răspunsese, hotărî că nu fusese auzit. fiindcă tati e un personaj foarte iubit în sat şi mai ales respectat, fiind şi profesor pentru mult mai mult de jumătate din populaţia de pe-aici, tipul ar fi vrut să schimbe măcar două cuvinte cu el şi se întorsese înapoi, acum dinspre brigadă:

- Doamne-ajută, Alexei Vasilevici!

- Spor la muncă, Alexei Vasilevici!………..

tati: „Băi, te duci sau s-te-mping?!”

”)

şi „Footoaparatul”, care e despre ce spune subtitlul: „(poVeste 18 +

despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)”.

            Ei, da, iau cu mine şi nişte existeme noi, postRIDURI, cum ar veni. Căutînd un „Riduri”, am dat şi de cartea de debut, „Nemuritor în păpuşoi”, aşa c-o să vă arăt (pe coperta a IV-a) cît păr aveam cînd eram de vîrsta voastră!

            „Footoaparatul” începe aşa:

„Îl mîngîi pe Tarzan pe blană, îmi cuprinde piciorul cu labele din faţă şi dă din cur.

- Scîrbosule!

I-a ieşit un belici roşu, îi trag un picior în burtă şi mă duc să mă spăl... mai bine mă duc la lac.

- Marş! Să nu te mai văd pe-aici, scîrbă!

Mama lu’ Saşa m-a strigat şi mi-a întins, peste gard, o piersică maaare, de care mănîncă numai Vladimir Ilici în „Abecedarul” lu’ Saşa, care mi-a spus ieri că a învăţat la şcoală o poezie foa-a-aarte frumoasă, pe care a scris-o marele nostru poet Grigore Vieru, aşa a zis Saşa:

Da, a fost copil şi Lenin,

Da, a fost şi el şcolar

Şi în geanta lui pe vremuri

A purtat abecedar.

Mare căcat, eu cunosc poezii şi mai frumoase, pe care ştiu şi să le cînt-descînt:

Plouă, plouă,

babele se ouă,

ouăle-s de lut,

babele se fut.

Ecoul de vizavi recită în continuare:

A citit cuvîntul m a m ă

Şi duios l-a repetat,

Iar din mijlocul pădurii

Mamei flori i-a adunat-at-at...

            Tata mi-a povestit cum am făcut primii paşi, paşi muzicali, zice. Mama încă nu se întorsese de la şcoală, iar el meşterea ceva prin bucătăria care mai tîrziu a devenit camera copiilor, vizavi de bibliotecă. Pe mine m-a lăsat în acea cameră plină de cărţi, mi-a înşirat nişte firimituri pe-o pătură şi îşi vedea de treabă, ştia că pînă nu le adunam pe toate nu mă lăsam. Era linişte-linişte şi de-odată s-a auzit fluierul meu de jucărie. Doar că fluierul se auzea tot mai aproape, tot mai tare. Pentru că eu veneam spre tata, suflînd în fluier şi făcînd primii mei paşi... în viaţă... pe propriile picioare... ”

Jurnalul iernii

Mama a făcut câteva fotografii iernii din Antonești. Sunt din jurul casei, pentru că a fost cam greu să ieși la plimbare. 

Acum zăpada s-a lăsat și a început să se topească. Nimic vesel, după ger vine glodăraia!

Foto: Sofia Vakulovski

Octombrie. Merlot & Cabernet

Merlot & Cabernet nu înseamnă doar vin.

Drumurile noastre toate...

 

Iazul de la Odaie

Cabernetul mare cât merlotul :)

 

Şi nişte merlot, ca să nu fie vinul prea gros :)

Mama e bucuroasă de strugurii mai dulci :)

Etapa a... nu ştiu a câta, am pierdut numărul

1

Şi din nou la drum, cât se limpezeşte tulburelul :)

Gheorghi Erofeevici

Am găsit în Antonești o fotografie cu fostul nostru profesor de sport - Gheorghi Erofeevici.

Un text despre pe Scena9:

Gheorghi Erofeevici sau ultimul instructor de pionieri

Gheorghi Erofeevici în flăcări aleargă în direcția spitalului din Carahasani. E foarte sprinten, a prins o viteză bună, nu degeaba e profesor de sport în Antonești. Gheorghi Erofeevici țipă, urlă, hainele aprinse i se desprind de corpul care sfârâie, pielea face bulbuci, apoi și ea rămâne în urmă. Acum Gheorghi Erofeevici vrea să trăiască, chiar dacă înainte de-a porni fuga vieții lui spre spital a scos din rezervorul mașinii tatălui său o căldare de benzină, a ridicat-o ca pe-un pai și și-a turnat-o în cap. Ghiorghi Erofeevici nu e fumător, clar, ce fel de prof bun de sport ar fuma, în schimb are tot timpul la el o brichetă. Nu se știe când îți trebuie. Acum bricheta s-a aprins din prima.

Acest ultim maraton al lui Gheorghi Erofeevici a început de la o banală ceartă cu tatăl său, care i-a lăsat surorii sale și casa, dar și mașina de care fostul meu profesor se atașase.

Dă-i tot, chiar așa, dă-i casa, dă-i mașina, nu vrei să-i dai și viața mea? Ba dă-i-o, a strigat Gheorghi Erofeevici și a băgat furtunul în rezervor.

Ar mai fi existat vreo două variante: să dea foc mașinii, dar parcă îi părea rău de ea, sau să urce la volan și să se lovească de un zid, să fie ultimul lor drum împreună. Dar proful meu de sport a ales varianta cea mai spectaculoasă, cea mai de efect. Dacă ar fi scăpat, taică-su sigur i-ar fi dat mașina. Dar n-a scăpat. Gheorghi Erofeevici a căzut tot ars și încă aprins în fața spitalului din Carahasani. Din toate hainele de pe el au rămas doar cauciucurile de la chiloți și de la șosete.

Cam cum a fugit Gheorghi Erofeevici, doar într-o direcție, fără întoarcere, fără scăpare, la fel s-a dus și copilăria mea, felul ăla de copilărie cu felul ăla de vacanțe și bucurii. El era instructorul nostru în tabăra de vară a pionierilor din pădurea Împărăteasca din Olănești. Cu toții eram foarte mândri de el. Înalt, atletic, era un exemplu pentru noi. Cu siguranță arăta cel mai bine dintre toți instructorii din „lagăr”, cum îi spuneam noi taberei. Era foarte ordonat și corect. Dacă spunea că ne vedem la ora aia într-un loc, atunci nimeni nu întârzia. Ne făcea și coreografii mișto. Deși am fost în lagăr doar când eram mic, octombrel*, pe spatele lui frate-meu, deja observam cum se uită fetele după noi, când mergeam și cântam, când unul sufla în goarnă, iar altul bătea toba.

Da, cam asta făceam în lagăr. Sport, în special fotbal și drumuri dus-întors de la căsuțele de lemn până la cantină. Dacă cei alde frate-meu, mai mari, deja știau ce trebuie să cânte, învățaseră textele în rusă de acasă, eu le lălăiam după ureche, cum înțelegeam. Mi-a rămas în cap ceva de genul:

„- Kto șagaiet drujno v read?
- Pionerskii naș otread!
Pionerî lenințî, vsegda kak tut
Kaput!”

Gura octombrelului adevăr grăia! Cine și-ar fi imaginat atunci că pionierii-octombreii-komsomoliștii vor merge „drujno” în curând direct în containerul de gunoi al istoriei? Cu tot cu goarnă și cu tobă.

Continuare pe Scena9

Alexei Creţu în inews Donduras

Alexei Creţu, fostul meu coleg de clasă, mi-a făcut o surpriză. M-a invitat într-o vizită fulger la Antoneşti. La întoarcere l-am întrebat ce-i doreşte Dondurasului, donduraşilor şi donduraselor. Tractorul din fotografii e din Căuşeni, v-aş spune mai multe dacă cineva n-at fi furat placa de marmură cu informaţii :)