Din jurnalul lui tata, azi da-n alt an:

„1 mai 2004

Basarabia noastră e un spital cu sate şi oraşe blestemate, cu oameni bolnavi şi rătăciţi. Zic şi eu „oameni”, dar poţi să rătăceşti mult prin sat fără să întîlneşti nici un om, iar cînd, totuşi, apare vreo unul, e bătrîn, e vlăguit, e apatic. Case pustii. Morminte părăsite. Copii lepădaţi. Viaţa începe a clocoti abia spre seară. În baruri. Curge rachiu şi-n fosta librărie. La discotecă dansează pe întuneric cu mîinile băgate-n chiloţi, cu ţîţele scoase, cu ochii tulburi. Basarabia mea…”