Vasile Vakulovski, 17.05.1956
„5
august 2003
„…şi nu ştiam nici cine e bunicul şi cum
trăise el, nu-mi povestise nimeni nimic. Nici pe bunica n-o cunoscusem,
muriseră de tot, niciodată n-am ştiut măcar cum îi cheamă”. Am găsit aceste cuvinte
într-un caiet de însemnări. Îs ale lui Marin Preda, din „Viaţa ca o pradă”. Şi
mi-am amintit imediat de Biblie, de Vechiul Testament. Şi m-am îngrozit. Cît de
lipsiţi de memorie suntem! Ori suntem văduviţi de mîndrie? Ei ba. Ia priveşte
în ochii unuia care şi-a cumpărat o capră. Sunt ochii unui cuceritor. Lui i se
pare că e posesorul/stăpînul lumii. Ce să mai vorbim de cel care şi-a cumpărat
o maşină… Strămoşii? Hm! Devenim filozofi: morţii cu morţii, viii cu viii.
Dar cîţi strămoşi cunosc eu, din
partea tatălui, să zicem? Tata Vasile, bunicul Cozma, străbunicul Pintilie. Mai
departe? Nu mi-a povestit nimeni. Fiindcă străbunicul meu Pintilie a venit în
Antoneşti din Cetatea Albă. Acolo se pierd urmele neamului meu. Dar… dar ăsta nu-i
motiv să mă cred curat ca un fulg de nea. Fiindcă n-am vărsat nici un pic de
sudoare pentru a mă documenta mai departe, mai în adînc”.
No comments:
Post a Comment