Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, august 2003

7 august 2003

Ies din casă şi-l zăresc pe Mihai. A tras o fugă acasă. Interesant e că Tiuk, care nu l-a văzut niciodată, n-a lătrat la el. 

10 august 2003

            Hotărîsem să sărbătorim ziua lui Mihai numai noi patru. Aşa am şi făcut, dar seara tîrziu au venit Serghei Ciobanu şi Svetlana lui. Mihai are 31 de ani, e scriitor, doctor în filologie şi o situaţie socială încă instabilă. Lucrează la Institutul Român de Istorie Recentă, dar ziua de mîine poate să-i aducă surprize nu totdeauna plăcute, să-l ferească Dumnezeu de ele.

11 august 2003

Doream să-mi cumpăr o maşină de scris. Mi-aş fi cumpărat, desigur, dar… băieţilor le trebuiau haine, mie – cărţi… Banii nu făceau purici la noi.

            Mi-a adus Sandu, apoi Mihai maşinile lor de scris. Sunt bogat, dar… azi nimeni nu mai caută literele maşinii de scris. Azi majoritatea culeg la computer. Mi-aş cumpăra un computer, dar. Dar banii nu fac purici nici azi în casa noastră. Am să-mi cumpăr mîine un computer. Dacă m-oi duce la. Interesant, dacă am să am cîndva un computer, cum, cu ce, la ce vor scrie atunci oamenii prosperi?

            Pînă atunci, pun maşina de scris pe masă, introduc o hîrtie albă, imaculată şi… încep să scriu. Să scriu. Să scriu.

12 august 2003

Sofiica. Sofiica. Sofiica.

E ziua ei de naştere, dar s-a cam înfuriat azi, fiindcă l-am chemat pe Michel la noi. Nu m-am gîndit că azi e ziua ei. Atunci, cînd am convenit să ne întîlnim, nu m-a gîndit. Marţi, am zis, fiindcă marţia şi joia facem lecţii de română împreună. I-a trece. Ca şi toate celelalte supărări.

***

            Roada de grîu din anul acesta e de zece ori mai mică decît cea din anul trecut şi e cea mai proastă din ultimii 50 de ani. Dar grîul din anul trecut a fost vîndut de guvernanţi. S-au grăbit să facă bani. Să li se umple buzunarul. Acum umblă cu mîna întinsă, dar cui îi plac cerşetorii?

            Vine anul 1946? Intrăm în iarna lui 1947?

            Nu cred, dar o să fim nevoiţi să mîncăm pîine ca europenii. Nu ca hamalii ori ca… noi toţi pînă acum. De la 1947 încoace.

            Îs optimist, dar n-am nici un bob de grîu în pod.