12 iunie 2003
Am fost la poştă. Uitasem să mă abonez
la „Scrieri”, vol. II de B.P. Haşdeu. Acolo mă aştepta şi un colet poştal din
Austria, de la Leopold Deix. Atîţia ani la rînd, Leopold crede că cea mai
calitativă cafea e la ei, în Austria. Ce să-i faci? E şi el un fel de neamţ:
dacă i-a intrat ceva în cap, nu i-o scoţi nici cu dalta.
Îi învăţam pe specialiştii din sat
alfabetul latin. Se ridică Ichim şi mă roagă să scriu pe tablă
cuvîntul ciur. Iau creta şi mă gîndesc ce-a îngropat el în această dorinţă a
lui. Aha! Doreşte să scriu cuvîntul fără i. Cum să-l lămuresc mai departe, mă
gîndesc. Şi găsesc o argumentare de pe acelaşi drum al lui Ichim. Scriu ciur şi
le spun că sigur că o literă are mare importanţă. Dar şi un singur semn grafic
are aceeaşi importanţă. O sedilă, să zicem. Scriem cuvîntul viţă. Acum
înlăturăm sedila. La ce am ajuns, tovarăşe Ichim? El citeşte: vită. E clar? îl întreb. El răspunde: clar, apoi înţelege jocul, tuşeşte de vreo trei
ori şi zice: „e prea clar” şi se aşează.
Mi-am amintit asta gîndindu-mă la
Leopold Deix. Austriacul nu putea înţelege cum va putea însuşi limba română, dacă
aproape toate cuvintele au mai multe înţelesuri.
No comments:
Post a Comment