5
august 2003
„…şi nu ştiam nici cine e bunicul şi cum
trăise el, nu-mi povestise nimeni nimic. Nici pe bunica n-o cunoscusem,
muriseră de tot, niciodată n-am ştiut măcar cum îi cheamă”. Am găsit aceste
cuvinte într-un caiet de însemnări. Îs ale lui Marin Preda, din „Viaţa ca o
pradă”. Şi mi-am amintit imediat de Biblie, de Vechiul Testament. Şi m-am
îngrozit. Cît de lipsiţi de memorie suntem! Ori suntem văduviţi de mîndrie? Ei
ba. Ia priveşte în ochii unuia care şi-a cumpărat o capră. Sunt ochii unui
cuceritor. Lui i se pare că e stăpînul lumii. Ce să mai vorbim de cel care şi-a
cumpărat o maşină… Strămoşii? Hm! Devenim filozofi: morţii cu morţii, viii cu
viii.
Dar cîţi
strămoşi cunosc eu, din partea tatălui, să zicem? Tata Vasile, bunicul Cozma,
străbunicul Pintilie. Mai departe? Nu mi-a povestit nimeni. Fiindcă străbunicul
meu Pintilie a venit în Antoneşti din Cetatea Albă. Acolo se pierd urmele
neamului meu. Dar… dar ăsta nu-i motiv să mă cred curat ca un fulg de nea.
Fiindcă n-am vărsat nici un pic de sudoare pentru a mă documenta mai departe,
mai în adînc.
No comments:
Post a Comment