Tuesday, August 5, 2014

Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an


5 august 2003
„…şi nu ştiam nici cine e bunicul şi cum trăise el, nu-mi povestise nimeni nimic. Nici pe bunica n-o cunoscusem, muriseră de tot, niciodată n-am ştiut măcar cum îi cheamă”. Am găsit aceste cuvinte într-un caiet de însemnări. Îs ale lui Marin Preda, din „Viaţa ca o pradă”. Şi mi-am amintit imediat de Biblie, de Vechiul Testament. Şi m-am îngrozit. Cît de lipsiţi de memorie suntem! Ori suntem văduviţi de mîndrie? Ei ba. Ia priveşte în ochii unuia care şi-a cumpărat o capră. Sunt ochii unui cuceritor. Lui i se pare că e stăpînul lumii. Ce să mai vorbim de cel care şi-a cumpărat o maşină… Strămoşii? Hm! Devenim filozofi: morţii cu morţii, viii cu viii.

            Dar cîţi strămoşi cunosc eu, din partea tatălui, să zicem? Tata Vasile, bunicul Cozma, străbunicul Pintilie. Mai departe? Nu mi-a povestit nimeni. Fiindcă străbunicul meu Pintilie a venit în Antoneşti din Cetatea Albă. Acolo se pierd urmele neamului meu. Dar… dar ăsta nu-i motiv să mă cred curat ca un fulg de nea. Fiindcă n-am vărsat nici un pic de sudoare pentru a mă documenta mai departe, mai în adînc.

No comments:

Post a Comment