Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

1 august 2003

Cînd mergeam în tabăra pionierească, în primele zile ne cîntăreau pe toţi. Dimineaţa. Cînd urma să plecăm acasă, ne mai cîntăreau o dată. După amiază. Cine se îngrăşa mai mult în acest timp era premiat. Deseori premiul era ceva tot de halit: ciocolată, colac, alviţă etc.

***

Ceea ce nu puteam suferi eu în tabăra pionierească erau marşurile. Mergeam în coloană cîte doi dimineaţa şi seara şi rosteam „reciovci” mobilizatoare, patriotice foc. Cînd toţi „mărşăluiau”, eu îmi găseam ceva „de lucru” şi o ştergeam de acolo. Şi azi mă cutremur cînd văd copii strînşi într-o coloană. Şi azi nu pot înţelege de ce în fruntea coloanei trebuie să fie cei mai înalţi, iar cei mai scunzi să păşească ultimii. Ca să nu vadă nimic în afară de spatele şi ceafa înainte mergătorului? Ca să se tîmpească? Să devină un robot? Se făcea lucrul acesta intenţionat? Cu bună ştiinţă?”