19 mai 2004
Mi-au venit o mulţime de oaspeţi. Îi
invit în casă. Dar nu e casa mea. E anexa casei mele, acea anexă pe care o văd
deseori – numai în vis. Camere nepopulate, fără viaţă, parcă. Parcă ar fi nişte
săli de expoziţie. E casa mea cea necunoscută şi rece. Dar e a mea.
Ieşim afară. Privim ceva: un concert? un spectacol? Ceva
nedefinit. Simt un miros de nelinişte. Ies din teatrul de vară şi văd alături o
vale din care ies aburi… de carbit? De o substanţă necunoscută. Precis. Încerc
să precizez ceva şi simt că mă cufund în pămîntul care fierbe. Fierbe şi mă
trage ca o mlaştină. Cineva îmi întinde o creangă. O apuc şi ies. Zîmbesc
salvatorului meu – o femeie cunoscută-necunoscută. Ieşim la şosea, oprim o
maşină şi pornim undeva. Încerc să-i mulţumesc salvatoarei, dar ea dispăru.
19 mai 2005
Iau receptorul şi aud:
- Alexei
Vasilievici?
Mihai
telefona.
Apa n-a
ajuns pînă la locuinţa lor. În genere, Braşovul n-a suferit din pricina
inundaţiilor. Dar cît am stat de vorbă, acolo în Braşov ploua cu găleata.
***
Sărac pot să fiu, iar slugă
niciodată.
No comments:
Post a Comment