"Dar în a treia seară, publicul a fost puternic emoţionat de “Copiii foametei. Mărturii”. Spectacolul regizat de tânăra şi foarte talentata creatoare de teatru Luminiţa Ţâcu are la bază mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor foametei din 1946-1947 din cartea lui Alexei Vakulovski. Cred că acest spectacol e un model de teatru-document. Nouă tineri actori distribuiţi prezintă personaje dintr-un sat din Basarabia, care au trecut printr-o foamete cumplită organizată de puterea sovietică într-un an de secetă. Ca să nu fiu acuzată de subiectivism, redau aici ceea ce a spus, după ce a văzut spectacolul, pe o reţea de socializare fosta mea colegă de la ziar Cristina Diac (istoric), care încearcă, după cum mărturiseşte, să se ţină la curent cu modurile prin care istoria "serioasă" trece în societate (altele decât lucrări academice). Ea nu se aştepta la cine ştie ce: pentru că atunci “când se reprezintă represiunea, de obicei iese ceva strident-grotesc-neverosimil; pentru că, spune ea, “Cartea care stă la baza spectacolului n-am putut să o citesc. Mărturiile nefericiţilor ălora de ţărani basarabeni mi s-au părut de nesuportat. Doar la lectură”. Şi, menţionează Cristina Diac, “Cred că am văzut cea mai inteligentă, emoţionantă şi decentă reprezentare artistică a unui subiect ţinând de trecutul traumatic. Regizor inteligent, actori excelenţi, cu dicţie impecabilă, care au înţeles ce joacă (...). Bravo lor! Păcat că nu se va mai juca la Bucureşti, ar merita pe deplin!”."
Wednesday, September 17, 2014
Nouă cronică despre vizita Teatrului Naţional de la Ch. la TN Bucureşti (inclusiv cu „Copiii foamei. Mărturii“ de Alexei Vakulovski)
cronica - aici
Despre „Copiii foamei. Mărturii“ de Alexei Vakulovski:
"Dar în a treia seară, publicul a fost puternic emoţionat de “Copiii foametei. Mărturii”. Spectacolul regizat de tânăra şi foarte talentata creatoare de teatru Luminiţa Ţâcu are la bază mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor foametei din 1946-1947 din cartea lui Alexei Vakulovski. Cred că acest spectacol e un model de teatru-document. Nouă tineri actori distribuiţi prezintă personaje dintr-un sat din Basarabia, care au trecut printr-o foamete cumplită organizată de puterea sovietică într-un an de secetă. Ca să nu fiu acuzată de subiectivism, redau aici ceea ce a spus, după ce a văzut spectacolul, pe o reţea de socializare fosta mea colegă de la ziar Cristina Diac (istoric), care încearcă, după cum mărturiseşte, să se ţină la curent cu modurile prin care istoria "serioasă" trece în societate (altele decât lucrări academice). Ea nu se aştepta la cine ştie ce: pentru că atunci “când se reprezintă represiunea, de obicei iese ceva strident-grotesc-neverosimil; pentru că, spune ea, “Cartea care stă la baza spectacolului n-am putut să o citesc. Mărturiile nefericiţilor ălora de ţărani basarabeni mi s-au părut de nesuportat. Doar la lectură”. Şi, menţionează Cristina Diac, “Cred că am văzut cea mai inteligentă, emoţionantă şi decentă reprezentare artistică a unui subiect ţinând de trecutul traumatic. Regizor inteligent, actori excelenţi, cu dicţie impecabilă, care au înţeles ce joacă (...). Bravo lor! Păcat că nu se va mai juca la Bucureşti, ar merita pe deplin!”."
"Dar în a treia seară, publicul a fost puternic emoţionat de “Copiii foametei. Mărturii”. Spectacolul regizat de tânăra şi foarte talentata creatoare de teatru Luminiţa Ţâcu are la bază mărturii cutremurătoare ale supravieţuitorilor foametei din 1946-1947 din cartea lui Alexei Vakulovski. Cred că acest spectacol e un model de teatru-document. Nouă tineri actori distribuiţi prezintă personaje dintr-un sat din Basarabia, care au trecut printr-o foamete cumplită organizată de puterea sovietică într-un an de secetă. Ca să nu fiu acuzată de subiectivism, redau aici ceea ce a spus, după ce a văzut spectacolul, pe o reţea de socializare fosta mea colegă de la ziar Cristina Diac (istoric), care încearcă, după cum mărturiseşte, să se ţină la curent cu modurile prin care istoria "serioasă" trece în societate (altele decât lucrări academice). Ea nu se aştepta la cine ştie ce: pentru că atunci “când se reprezintă represiunea, de obicei iese ceva strident-grotesc-neverosimil; pentru că, spune ea, “Cartea care stă la baza spectacolului n-am putut să o citesc. Mărturiile nefericiţilor ălora de ţărani basarabeni mi s-au părut de nesuportat. Doar la lectură”. Şi, menţionează Cristina Diac, “Cred că am văzut cea mai inteligentă, emoţionantă şi decentă reprezentare artistică a unui subiect ţinând de trecutul traumatic. Regizor inteligent, actori excelenţi, cu dicţie impecabilă, care au înţeles ce joacă (...). Bravo lor! Păcat că nu se va mai juca la Bucureşti, ar merita pe deplin!”."
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment