Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alţi ani

11 martie 2003

            Am citit că au fost găsiţi prunci aruncaţi în tomberoane. Cel mai straşnic e că aceste (multe) tomberoane se aflau lîngă căminele Universităţii de Medicină…

            Gura satului zice că baba Vera, o bătrînă uitată de lume, care se descompune, încă vie fiind, într-o bojdeucă, în tinereţe şi-a îngropat copilul nou-născut. Era fată mare. Se temea de gura satului, de Dumnezeu nu-i păsa. Zice-se că suntem creştini. Citisem undeva că-n majoritatea ţărilor creştine nu-s case de copii. Fiindcă cei abandonaţi îs înfiaţi. Sunt înfiaţi şi la noi, dar, cînd devin o povară pentru mămici şi tătici, sunt abandonaţi în mijlocul drumului. Copiii sunt lăsaţi la maternitate, la bunici, în drum. Avem alte griji, trăim timpuri fierbinţi.

            Şi îmi amintesc de altceva. De Ludmila Bojoncă şi de soţul ei, Ilie. Al doilea lor copil, Boris, s-a născut fără un rinichi. L-au îngrijit cum au putut şi azi e voinic şi sănătos. Harnic, energic. E în clasa mea, a IX-a. Dar nenorocirea cea mare veni în casa lor odată cu naşterea celui de-al treilea copil. E paralizat. N-a făcut în viaţa lui nici un pas. Cînd era grav bolnav, Ludmilei i-au sugerat că ar fi mai bine să-l lase în mîinile morţii. Va scăpa de chinuri. Dar ea l-a salvat. Azi trăieşte, vorbeşte, gîndeşte, dar… în cărucior. Dar trăieşte! Cu fraţii. Cu părinţii.

  

11 martie 2006

O educatoare din Rusia punea skotch pe gura şi ochii copiilor, pentru a-i forţa să adoarmă.

            La noi o educatoare acţiona altfel: le arăta copiilor o andrea şi-i speria că cu ea îi va scoate ochii celui care-i va deschide în timpul orei de somn.  

 ***

 Telegramă:

Îmi trebuie urgent bani.

Răspuns:

            Şi nouă.