Ce
n-ar vorbi lumea, dar omul e o fiinţă extraordinar de originală. Eu încă n-am
întîlnit doi reprezentanţi ai speţei umane înzestraţi cu aceleaşi calităţi. Şi
deoarece ne aflăm în prag de nou an, vreau să vă povestesc despre prietenul meu
Vsevolod Căpăţină, om erudit şi sociabil. Camaradul Vsevolod face parte din
acea rară specie de oameni, care ştiu cu siguranţă că zilele noi aduc bucurii
noi. Pregătindu-se de revelion, el a frunzărit cîteva enciclopedii, nişte
lucrări solide de-ale folcloriştilor şi, înarmat pînă în dinţi cu înţelepciune,
a intrat în casa de cultură. Şi nu s-a îmbrăcat cu costumul său de gală adus de
un verişor-marinar tocmai din Veneţia, ci, conştient de adevărul că în seara de
revelion la unele popoare sunt răspîndite jocurile cu travestitul, şi-a
înfăşurat în jurul capului o bucată de pătură pufoasă, a îmbrăcat o pereche de
şalvari şi s-a prefăcut într-un turc sadea. Deoarece luna ianuarie e denumită
în cinstea lui Ianus, zeul porţilor şi uşilor, stimabilul Căpăţînă, intrînd în
hol, se închină în faţa uşii, apoi o izbi cu piciorul, demonstrînd astfel că ştie
obiceiurile de pe vremea lui Iulius Caesar şi, totodată, ca om contemporan ce
este, le dispreţuieşte total. Clar ca bună ziua, prietenul Vsevolod n-a venit
primul la serbare, dar a întîrziat în limitele cuviinţei. Aşa că o sală
întreagă a avut fericita ocazie de a-i aprecia tezaurul de informaţii. El
hotărî să-i lase pe toţi în urmă şi, conform unei datini din Birmania, înşfăcă
o căldare cu apă şi, stropind spectatorii, le ură viaţă îndelungată şi
liniştită. Uitase numai că în ţara aceea îndepărtată revelionul vine în
aprilie, după perioada ploilor torenţiale, aşa că acolo un strop de apă e
binevenit, iar la noi, în miezul iernii, brrr! Îl readuse la realitate un
flăcăuan care, cunoscînd numai legile pămîntului, îl smuci o dată de piept că
bietul Căpăţină mai era să ragă ca buhaiul din prea frumoasele noastre urături.
Memoria lui fenomenală îi semnală că în buzunar are un cărbune şi o scrumbie
învelite în polietilenă – datină adusă de pe meleagurile scoţienilor, aşa că
azvîrli mangalul în direcţia flăcăului cu apucături de haiduc, vrînd, probabil,
să-i spună că anume cărbunele simbolizează căldura. Nu reuşi să scoată şi
scrumbia, simbol al belşugului, căci fu nevoit să caute izbăvire într-un horn,
pe unde, conform spuselor ţăranilor italieni, intră zîna Befana şi pune mici
daruri în ghetele copiilor. Horn în casa de cultură nu era. Aşa că bietul
Căpăţînă fu nevoit să facă un salt peste cap şi un pantof de-al lui zbură peste
umăr căzînd cu vîrful spre uşă (în Norvegia acest gest le-ar sugera fetelor că
în casa lor va fi nuntă). Vsevolod a înţeles că nu-i va fi dat să rămînă
celibatar. Deci urma să-şi aleagă o zînă, o floare, o superbă fiinţă cum n-a
mai văzut nimeni din moşi-strămoşi, căci nu în zadar i-au zis oamenii Căpăţînă.
Roti capul după acele ceasornicului, dar întîlni numai priviri încruntate şi
instinctul de autoapărare îi dictă să-şi găsească un refugiu, căci la multe te
poţi aştepta de la nişte oameni înfuriaţi. Dar… slavă capului plin de
informaţii! Creierul lui, computer supermodern, îi şopti că în mitologia
popoarelor care au vieţuit între păduri (celţii, bunăoară, slavii, germanii,
triburile din Africa Ecuatorială şi din bazinul fluviului Amazon) credeau că
arborii, şi mai ales brazii, sunt înzestraţi cu putere magică. Aşadar, salvarea
era în brad. Pînă a ajunge lîngă Alba ca Zăpada, îl trînti la podea pe
Moş-Gerilă, obicei nemaiîntîlnit deocamdată nici la un popor civilizat. Forţele
întunericului se apropiau de dînsul încet, dar sigur.
Vsevolod,
înfricoşat, îngînă:
- Aho,
aho, copii şi fraţi,
Staţi
puţin şi nu mînaţi,
Lîngă
boi v-alăturaţi
Şi
cuvîntu-mi ascultaţi…
Rezultatul
aşteptat întîrzia şi el, văzînd că puterea fermecată a cuvîntului nu alungă
forţa necuratului, hotărî să aducă jertfe pentru a îmbuna spiritele. Victima
deveni capătul păturii făcut turban, aruncat pe o creangă de brad. Toţi priveau
nedumeriţi, nepricepînd unde a dispărut turcul şotios, iar Vsevolod Căpăţînă
sări spre uşă declamînd cu avînt:
-
Roata, măi!
- Hăi!
Hăi! îi răspunseră chiar şi pereţii lăcaşului de cultură, iar eroul nostru
enciclopedist dădu bir cu fugiţii.
Acasă,
părinţii l-au poftit la masă cu bucate alese: răcituri de cocoş, cartofi cu
carne de raţă, gîscă umplută… Dar eruditul Vsevolod le-a lămurit că, după un
sănătos obicei al ungurilor, la masa de revelion nu se servesc mîncăruri
pregătite din pasăre, căci împreună cu asemenea vietate poate să zboare şi
fericirea din casă. Altă vorbă e un purcel, îşi încheie el monologul şi puse
mîna pe cuţit, iar sărmanilor părinţi li se înnodă limba în gură, speriindu-se
că feciorul vrea să taie porcul. Spaima lor, însă, n-avea nici un suport real.
Amicul nostru Vsevolod Căpăţână mai şterse colbul de pe o uitată datină: începu
să mănînce usturoi.
După
un pic de reculegere, rezumă:
- Las’
că nu mai moare nimeni din asta. Mîine mă duc cu semănatul.
Şi se
va duce. Numaidecît se va duce. Iar noi vă spunem:
- La
anul şi la mulţi ani!
No comments:
Post a Comment