22 iulie 2003
Am fost la Ştefan Vodă. Ne-am
făcut buletinele de identitate şi paşapoartele. Sandu trebuie să se mai ducă şi
joi. Ar fi o mare minune ca el să facă vreun lucru din prima încercare, fără
piedici. De data asta, ciotul de care s-a poticnit a fost comisariatul militar
şi foto-maestrul, asaltat bărbăteşte şi…
***
Azi căţeluşul nostru fu botezat.
El deveni Tiuk. Ne-am gîndit la mai multe nume-porecle şi l-am chemat la noi cu
aceste porecle. S-a apropiat doar atunci cînd îl strigam Tiuk. De două ori s-a
repetat procedeul. Deci e Tiuk. Interesant, cum va reacţiona Mihai, doar Tiuk e
numele revistei lui…
22 iulie 2004
Ieri, spre seară, apare Mikel Chertudi.
Mi-a spus că pleacă, va lucra la Chişinău, şeful unui proiect, va avea pe mîna
lui bani etc. L-am felicitat, mi-a mulţumit că l-am învăţat. Nu numai româna.
Cînd a plecat, mi-a lăsat pe masă o foaie pe care a desenat un soare şi o carte
deschisă. Înăuntru e scris:
„Domnule Alexei,
Cuvinte n-am eu destule ca să vă
mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine în ultimii 2 ani. Mi-aţi deschis
o fereastră nouă spre o lume pe care nu o cunoşteam. Aţi răbdat cînd greşeam,
aţi zîmbit cînd mi-era greu să pronunţ un cuvînt (ca să mă încurajaţi… sper…)
sau să înţeleg un concept în graiul vostru. Dar, cel mai important, l-aţi făcut
pe un american să se simtă un pic mai comod, mai acasă într-o comunitate
străină. Şi asta e mult. Limba asta n-am s-o uit niciodată! N-am cum!
Ne mai vedem. Numai bine! Mikel”.
No comments:
Post a Comment