Din jurnalul lui Alexei Vakulovski, azi, da-n alt an

12 ianuarie 2005

Mergem prin Chişinău. Dintr-un bloc apare Slavic Prisac şi-mi cere ajutorul. Doreşte să consulte un medic. Clădirea în care am intrat era un spital uriaş. I-am spus cum ar trebui să acţioneze: să citească inscripţiile de pe uşi, astfel îl va găsi mai repede pe medicul pe care-l caută. Am început să citim inscripţiile care lepădau uşile şi se opreau pe pereţi. S-a stins lumina. Oamenii strigau înspăimîntaţi. Am ieșit afară, căutîndu-l pe S. Nimeni nu ştia unde e, dar mi-au spus că la radio a vorbit Svetlana şi m-a rugat să vin la spitalul ei. M-am pornit, dar mi-a ieşit în cale Petru I. Fereşte-te, istericule, i-am zis. Toţi aveau ochii holbaţi. Unde-i Petru I? Iată-l, un portret de-al lui era pe uşa medicului-şef. Apăru şi Slavic, în compania unor clovni. Avea nasul lui Buratino şi urechile lui Ceburaşca. Aici e casă de nebuni, mi-a zis. Hei, mie-mi trebuie alt spital, i-am zis, şi am ieşit afară. Ieşii în mijlocul cimitirului de la Doina. Nu aşa se numeşte. Ieşi. M-au alungat. Lasă, nu te supăra. Du-te la iazul vostru. Cine eşti? Lazăr mă cheamă. Ăla din Scriptură? Tu? Nu poţi să? Nu, nu pot. Nu pot. Nu pot. Nu pot… Ce-i cu tine? Taci. Acuş cade perna. Care pernă? Cea moale. Taci. Acuş cade perna.